Citind revistele literare
Ne-a atras atenția în mod deosebit un text intitulat Despre credința unora dintre noi în adevărul marxismului, pe care-l semnează Horia-Roman Patapievici în revista ORIZONT (nr. 7). Acest eseu dens este un exemplu admirabil de ceea ce înseamnă adevărata literatură de idei, specie atât de rar prezentă în presa noastră culturală. Reproducem aici un scurt pasaj: „Nu există argument pozitiv în favoarea marxismului. De fapt, toate argumentele pozitive în favoarea sa fie sunt dovedibil false, fie s-au dovedit în timp false. Nu doar istoria le-a infirmat, prin catastrofele umanitare deduse din marxism ori produse în numele lui, ci și știința: ca știință a naturii, conținutul științific al materialismului dialectic este nul; ca știință a istoriei, materialismul dialectic și istoric este la fel de adevărat (sau de fals) ca teoria ciclurilor Yuga (din cosmologia hindusă), mitul Vârstei de Aur (din mitologia greacă și din Hesiod), sau morfologia civilizațiilor care se nasc și mor (din Spengler); ca știință economică, marxismul e pur și simplu o teorie greșită. Așa stând lucrurile, singurele argumente în favoarea marxismului sunt cele negative: el pare adevărat numai în lumina capacității sale de a critica: pare cu atât mai plauzibil, cu cât îi e mai feroce critica – în fond, singurul adevăr e dedus din capacitatea sa de exterminare.“
De asemenea, am reținut și bilanțul pe care Ovidiu Pecican îl face în editorialul său din STEAUA (nr.7), la un an de la preluarea conducerii acestei reviste: „Într-un an am izbutit astfel să ne păstrăm mulți prieteni și să ne procurăm alții noi. Suntem din nou vizibili în chioșcuri, iar cei care ne îndrăgesc regăsesc ritmic revista în propriile căsuțe poștale, în virtutea abonamentului poștal. Toamna care vine pregătește pentru cei dornici să ne însoțească într-o aventură complementară inaugurarea ședințelor lunare ale cenaclului revistei Steaua, după cum, deja, mica Galerie Steaua a găzduit vernisaje de expoziții individuale și de grup cu totul admirabile. Încercăm să punem la cale și prima ediție a unui colocviu anual Steaua, propunând fertile discuții celor interesați să participe. La Steaua, autorii și autoarele înzestrate se cuvine să se simtă în largul lor. Ne întâmpinăm prietenii cu bucurie, cu conștiința perpetuării unei instituții fundamentale a artelor din România deplinei contemporaneități constructive.“
Invazia Ucrainei, după cinci luni
S-au scurs cinci luni de război nebunesc purtat de Rusia în Ucraina. Care e situația la zi? Mai întâi e de spus că mințile noastre, care inițial nu concepeau așa ceva (că în secolul XXI, în Europa, poate să aibă loc o agresiune armată de o asemenea atrocitate împotriva unui stat independent), s-au obișnuit cu ideea. Iar acest lucru e de natură să ne îngrijoreze: ceea ce nu te mai bulversează mental înseamnă că a intrat în sfera ta de evenimente posibile, a intrat în realitatea ta și înseamnă deci că, măcar pe jumătate, accepți să se întâmple.
Iar în al doilea rând, e de constatat că atrocitățile continuă cu aceeași violență absurdă, deși convingerile de la început ale rușilor (ocuparea Ucrainei va fi o operațiune militară fulger, care va dura trei zile) s-au dovedit total eronate. Și continuă cu aceleași false motivații (eliberarea Ucrainei de o clică de naziști!) și sub conducerea, din voința bolnavă a aceluiași personaj, Putin, pe care tot mai mulți observatori occidentali îl consideră „un Hitler care are acces la armele nucleare“.
Ce este nou acum față de primele momente ale invaziei sau, mai exact, nu ce este nou, ci ce anume se vede acum cu claritate e faptul că Rusia nu se află în război doar cu Ucraina, ci cu Uniunea Europeană și cu Statele Unite, iar pentru a-și impune dorința de putere, Moscova e dispusă să extindă confruntarea oricât, cuprinzând întreaga lume. Diferența între cele două tipuri de beligeranță este că în Ucraina se folosesc armele, iar pe celălalt front formele sub care se desfășoară agresiunea sunt altele, atipice și cu efecte grave. Este dovedită imixtiunea rusească pentru a influența și uneori pentru a schimba brutal scena politică din diverse state. Planul rusesc de a răsturna ordinea mondială existentă în speranța obținerii unui statut de mare putere imperială este de mult întocmit, în chip temeinic și cu viclenie. El a presupus provocarea unei crize a petrolului și a gazelor naturale, a energiei electrice, care să se transforme într-o criză economică profundă, generalizată, cu inflație și recesiune, cu sărăcire în masă, cu foamete chiar, ceea ce duce la căderea guvernelor, la instabilitate politică, la neîncrederea populației în autoritățile de la Washington și din diverse țări europene și, în final, la șubrezirea democrațiilor occidentale. Este ceea ce se petrece acum, sub ochii noștri. Să sperăm că nu se va trece la stadiul următor, adică la folosirea armelor dincolo de teritoriul Ucrainei. Ar fi un dezastru ale cărui dimensiuni sunt imprevizibil de mari. Vorba lui Einstein, care-l avertiza cândva pe președintele Truman: „Nu știu cu ce fel de arme se va duce al treilea război mondial, dar al patrulea sigur se va purta cu bețe și cu pietre.“
Despre mica noastră lume literară
Mica lume literară de la noi e departe de a sta pe roze. Se cunosc, cu deosebire în anii din urmă, atâtea divergențe, atâtea conflicte purtate cu o vehemență tot mai accentuată și tot mai de neînțeles. Inevitabil, certurile subminează, macină iremediabil viața literară și așa fragilizată în vremea de azi, care nu este deloc o casă bună pentru citit și scris. Avem de la contestări, răzmerițe pe criteriul vârstei (tinerii contra celor bătrâni, ca și cum junețea ar reprezenta prin ea însăși o calitate literară!) și până la războaie pornite de cei care vor să elimine criteriul estetic din evaluarea literară și să-l înlocuiască cu cine știe ce altceva, criteriul de sex (pardon, de gen) sau de ideologie. Iar când o revistă așa cum e a noastră caută să aprecieze poezia normal, după valoare, după forța expresivă a textului, e taxată drept conservatoare. Toate acestea, este limpede pentru oricine, deschid răni care sunt foarte greu de vindecat. Drept care, s-a ajuns la o stare de ruptură totală între diferitele secțiuni ale lumii literare. Pozițiile sunt ireconciliabile, unii și alții nu încap în același spațiu, nu suportă să respire același aer, literatura scrisă de unii este în ochii celorlalți doar maculatură.
În această stare de învrăjbire, de conflagrație cvasi-generală, asistăm la un fenomen chiar alarmant, căci se extinde pandemic. Sunt tot mai numeroși autorii care se doresc originali cu orice preț, care, fără niciun temei, se visează reformatori ai poeziei. Uneori, prin diverse publicații care-i agreează și-i promovează, pot fi citite declarațiile lor programatice de răzmeriță și de așa-zisă inovare textuală. Dar, dincolo de afirmațiile lor teoretice de o întristătoare infatuare, pot fi citite și producțiile lor poeticești propriu-zise, care ar trebui, nu-i așa, să le ilustreze și să le susțină ideile radicale. Aici începe nebunia. Aceste „creații“ în versuri ating o culme a ridicolului, a asocierilor aberante, involuntar comice, a delirului verbal, așa cum e greu de crezut că poate isca o minte omenească. Puzderia de publicații literare de toată mâna din țară ne oferă abundentă materie pentru rubrica noastră Rebut. (De citit chiar în această pagină.) Ce să mai înțeleagă bietul cititor obișnuit, când are sub ochi astfel de alcătuiri verbale suferinde, fără sens?! Nimic, desigur. Dacă, după ce a trăit o asemenea întâlnire textuală năucitoare, fuge de literatură mâncând pământul, nu e de mirare și nu e de învinovățit.
Știrile verii
Vara continuă în același fel: cu noi valuri de caniculă greu suportabilă. Seceta face ravagii: râurile seacă, transporturile fluviale sunt blocate, recoltele agricole au fost compromise, iar funcționarea hidrocentralelor și alimentarea cu apă a localităților sunt și ele în pericol. A propos de electricitatea produsă de hidrocentrale: aflăm dintr-o știre care sunt prețurile la energia electrică în diferite țări de pe continentul nostru. Cel mai mic preț din Europa îl plătesc consumatorii din Polonia, 123 euro/ MWh, iar cel mai mare e de găsit în țara noastră: 233,6 euro/ MWh. Săracă țară bogată, tristele noastre paradoxuri și recordurile noastre negative!…
Așadar, avem parte de tot soiul de ponoase: secetă și căldură toridă, inflație, război din ce în ce mai aproape și, da, o recrudescență a acestui coronavirus care se dovedește atât de rezistent, de falacios și capabil de transformări și regenerări.
Totuși, nu primim doar vești proaste. Semnalăm un fapt într-adevăr lăudabil: s-au inaugurat încă 20 de kilometri din drumul expres Pitești-Craiova, în total fiind funcționali în acest moment 40 de kilometri. De menționat: drumul arată excepțional, firma care l-a executat este românească, grupul UMB, iar darea în folosință s-a finalizat cu o jumătate de an înainte de data prevăzută în contract. Realizarea e cu atât mai meritorie cu cât, pe un alt segment (lung de 17 kilometri, între Craiova și limita județului Dolj) al proiectului rutier, firma italiană care lucrează acolo s-a împotmolit, are mari întârzieri pe care nu dă semne că ar fi în stare să le recupereze. (Ceea ce nu ne miră, de treizeci de ani, de când tot încercăm să construim autostrăzi, nerespectarea termenelor a devenit o normalitate pe șantierele noastre.) (Cronicar