Cariera literară a lui Liviu Capșa s-a amplificat și consolidat cu precădere în ultimii 10-15 ani. Deși are vîrsta optzeciștilor canonici, el nu a beneficiat de block-starterele cenaclurilor anilor 1980 și a debutat după Revoluție. În prezent, activitatea sa editorială s-a accelerat, autorul s-a dovedit a fi unul de cursă lungă, numărul volumelor sale trece acum de 20. Între ele se cuprind nu doar cărți de poezie, ci și note de călătorie, eseuri și literatură pentru copii, cea care i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru volumul Animale-fantezii adunate-n poezii (Editura Neuma, 2019). Tot la Editura Neuma a apărut cel mai recent volum de versuri al lui Liviu Capșa: Zona de indulgență.
Zona de indulgență cuprinde unele dintre cele mai profunde poeme ale autorului, multe dintre ele fiind prezentate și în cadrul turnirurilor poetice organizate de Uniunea Scriitorilor. Se dovedește că asemenea evenimente constituie un stimul pentru creație. Liniile generale ale tematicii și stilisticii poeziei lui Liviu Capșa sînt ușor de recunoscut, au rămas în general aceleași: poetul alternează textele ironice, el avînd un umor natural care l-a consacrat și ca autor de parodii, cu cele melancolice în care se simte nostalgia momentelor de libertate și tandrețe ale copilăriei.
Cum Liviu Capșa s-a apropiat în ultima vreme tot mai mult de publicistică și eseu, preocuparea pentru realitatea la zi, ca și cea pentru reflecțiile asupra culturii ocupă locuri importante. Lirica lui resimte și această influență, a practicării eseului. Poetul este un observator fin, neconcesiv al naturii umane, dar un judecător fără încrîncenare, mai degrabă dispus să ia în rîs inerentele scăderi ale lumii. Pornirile absurde ale societății contemporane de a demola statui în numele unor principii care, la vremea edificării monumentelor cu pricina, nici măcar nu se întrezăreau este ironizată cu superioritate nepătimașă, printr-un discurs în litotă. Avocat în viața de toate zilele, poetul face aici o pledoarie în favoarea diavolului: „s-au şmecherit şi statuile astea/ ba ne fac cu ochiul/ ba ne trag de mânecă/ una chiar îşi ridică pălăria/ când trece vreo damă/ mai abordabilă// li s-a urât cu eternitatea/ nu-şi mai încap în piatră/ mâine-poimâine or să plece pe străzi/ vor da buzna prin case/ îşi vor cere dreptul la viaţă// la naiba cu lecţiie lor de morală/ cu tristeţea lor gânditoare// jos cu statuile/ ne-am săturat de tăcerea lor falnică/ de privirile lor acuzatoare“.
Același procedeu este folosit și în alte poeme. Unul se numește o compunere. Poetul, în ipostază de elev, se preface a elogia „noul cartier“ din „cutii de beton“ care a șters de pe fața pămîntului o mahala idilică și „înfloritoare“: „are dreptate tovarăşa profesoară/ acum, aici, e un nou cartier/ cutii de beton frumos aliniate/ ferestre pline de soare/ rufe colorate fluturând în balcoane/ muzica bătătoarelor de covoare// iată, şi câini fără lanţuri/ liberi ca păsările cerului/ şi oameni care pleacă şi vin/…/ prinşi înşurubaţi într-un rost/ care nu le dă pace/ ca un muşuroi de furnici/ pe care-l calci, uneori, cu piciorul/ pe care-l destramă, deseori, vântul“.
O rafinată îmbinare de ironie și nostalgie apare în reproducerea unor „scrisori“ ale Mătușii Profira, „scrise“ în Basarabia, pe atunci RSS Moldovenească, în anii 1969, 1972 și 1988, și care amintesc de Marin Sorescu în La Lilieci. Rezumatul unei vieți și o saga de familie în trei scrisori („Sarafim îi acum prezidateli la colhoz l-a luat şi pe Valea şafior Zina îi buhalteră la selsoviet“).
Diversitatea textelor din volum dă o plăcută notă de prospețime. De la faptele cotidiene și necazurile mătușii, poetul trece la evocarea unei măreții venețiene apuse, pe urmele cunoscutului sonet al lui Eminescu: „au căzut şi măştile veneţiene/ceaţă şi frig în lagună/ apa morţilor a trecut peste San Marco, peste Canal Grande/ peste poduri şi gondole/ s-a întunecat şi Palazzo Ducale// nici un porumbel/ nu mai fericeşte copiii/ nimeni nu mai cântă sub lună,/ sub stele“.
Poezia lui Liviu Capșa se află într-un moment foarte bun, poetul își exploatează cu grijă și îndemînare mult exersată teritoriul, obținînd efecte sigure. Tonul său, uneori ludic, alteori duios, fără patetism inutil, este cel potrivit peisajului înfățișat și oferă cititorilor surprize plăcute, bine puse în scenă. În textele poetice, dar nu numai în ele, Liviu Capșa este un autor vrednic de toată atenția.