În contextul actual, profund afectat, inclusiv – sau mai ales în privința relațiilor interumane, ca urmare a pandemiei Covid-19, cartea scriitoarei Noreena Hertz, recent apărută în traducere româneasă la Editura Humanitas (titlul original fiind The Lonely Century: A Call to Reconnect), este cu atât mai binevenită și poate îndemna la reflecție, la analize și mai ales la studii de caz din cele mai variate. Autoarea britanică Noreena Hertz este cunoscută publicului mondial mai ales pentru două din lucrările sale precedente, anume The Silent Takeover. Global Capitalism and the Death of Democracy (apărută în anul 2001) și Eyes Wide Open: How to Make Smart Decisions in a Confusing World (2013), ambele bucurându-se de aprecierea criticilor, mai ales pentru robustețea documentării și anvergura analizei, în mod particular în sfera economică. Angrenată în cercurile academice, grație carierei sale începută la Cambridge University (unde și-a finalizat, de altfel, și doctoratul) și continuată la University College London, N. Hertz a devenit, în ultimii ani, un nume de referință în privința analizelor economice, fiind apreciată totodată și în lumea presei scrise și audiovizuale, mai ales după emisiunile și documentarele pe care le-a inițiat sau coordonat, în ultimele decenii.
Cea mai recentă carte a sa este dedicată singurătății, fenomen nicidecum nou, însă accentuat profund și reconfigurat, prin proporții și mai ales efecte, de epidemia de COVID-19; climaxul menționat de autoare este unul cât se poate de sugestiv – spre sfârșitul lunii martie 2020, nu mai puțin de 2,5 miliarde de oameni, reprezentând o treime din populația lumii, se afla în izolare. Instaurarea și mai apoi prelungirea episoadelor de carantină, intermitența acestora, valul cutremurător de decese, toate acestea au făcut ca oamenii să rămână închiși lungi perioade în propriile case sau oricum să își reducă drastic deplasările, să lucreze de la distanță și mai ales să nu-și mai poată vizita sau interacționa fizic cu familia extinsă, cu prietenii sau colegii de școală sau de lucru, așa cum obișnuiau înainte de pandemie. În mod vădit, acestea s-au suprapus unei singurătăți într-o măsură mai mică sau mai mare pre-existentă, potențată așadar de rigorile noului context pandemic, în care criza sistemului medical generată de valurile succesive ale pandemiei, dar mai ales spectrul morții, au terifiat comunități întregi, pe toate meridianele planetei.
Analiza inițiată de N. Hertz urmărește, într-o primă fază, implicațiile strict medicale ale singurătății, cu date și argumente care conturează o pletoră de efecte negative, de la nivelul colesterolului și al cortizolului, la valorile mărite ale tensiunii arteriale în cazul persoanelor care experimentează un sentiment de singurătate, de-a lungul unei perioade. În egală măsură, este dezvăluită vulnerabilitatea trupului singur în fața unor afecțiuni pe care le-ar fi înfruntat fără probleme, în mod obișnuit, fie că este vorba de banala răceală, gripă sau amigdalită. Mult mai semnificativă este, desigur, sensibilitatea celor singuri sau care se simt singuri, în fața unor boli grave, precum afecțiunile cardiovasculare (riscul crește cu 29%), în condițiile în care incidența atacurilor vasculare crește cu 32%, iar riscul demenței clinice crește și cu 64% în cazul ființelor umane singure sau izolate social; în mod sugestiv, inclusiv riscul de moarte prematură este cu 32% mai ridicat. Cercetarea desfășurată de N. Hertz relevă, totodată, în mod paradoxal, legătură directă existentă între atingerea unor vârste venerabile și traiul în sânul unei comunități strânse, uneori în ciuda unui regim alimentar mai degrabă nesănătos. Exemplul clasic este cel legat de dieta comunităților iudaice ultraortodoxe (reprezentând aproximativ de 12% din populația Israelului), al căror regim alimentar domimat de produse de patiserie, dar și de abundența unor ingrediente precum untul, zahărul și grăsimea, ce determină o predispoziție la obezitate de șapte ori mai mare în rândurile evreilor ultraortodocși față de evreii seculari, nu conduce, în mod paradoxal, la o speranță de viață mai mică, ci dimpotrivă. Cu alte cuvinte, în ciuda regimului alimentar hipercaloric, dublat de lipsa de activitate fizică sau de lipsa expunerii la razele soarelui, speranța de viață în rândul acestor comunități este cu mult mai mare decât cea existentă în comunitățile obișnuite (sunt oferite, în acest sens, exemplele unor orașe în care trăiesc majoritatea evreilor ultraortodocși – Beit Șemeș, Bnei Brak și Ierusalim), după cum, în egală măsură, satisfacția de viață este cu mult mai ridicată decât cea existentă în rândul evreilor sau arabilor israelieni seculari. Explicația din spatele unei astfel de realități irefutabile este aceea că, de fapt, specificul acestor comunități, ai căror membri își petrec mare parte a timpului împreună, rugându-se, studiind, muncind, ajutându-se reciproc sau sprjinindu-i pe alții, face să sporească sentimentul de coeziune în rândul comunității, de apartenență solidă la grup, de prietenie, vecinătate și implicit, de lipsă/inexistență a sentimentului de singurătate, fapt ce se reflectă în speranța de viață a membrilor comunității, în ciuda regimului lor de viață aparent nesănătos, după standardele medicinei moderne.
Efectele de lungă durată ale singurătății, intuite de cei mai mulți, sunt probate mai recent de ample studii și cercetări, iar lucrarea elaborată de Noreena Hertz face trimitere la concluziile unor astfel de studii; concret, potrivit acestora, efectele unor perioade de izolare, fie ele și de scurtă durată, pot avea un efect negativ profund, chiar și după mai mulți ani, asupra sănătății psihice a indivizilor, iar exemplul oferit este cel al angajaților spitalelor din Beijing care fuseseră carantinați în timpul epidemiei de SARS din 2003, mulți fiind predispuși la depresii câțiva ani mai târziu, deși perioadele de carantină nu duraseră mai mult de o lună.
O altă secțiune din volum abordează efectele expunerii forțate la singurătate a altor ființe – în speță, a șoarecilor de laborator, care tind să devină agresivi cu intrușii (adică cu exemplare din aceeași rasă, care sunt introduse în cușca în care primii fuseseră ținuți timp de trei luni în singurătate), încercându-se apoi o paralelă comportamentală și în cazul ființelor umane. Deși poate nu la fel de severe, reacțiile pe termen lung ale oamenilor expuși la singurătate au fost probate științific, dovedindu-se, în multe cazuri, legătura dintre singurătate și ostilitatea manifestată față de alții, chiar dacă uneori, o astfel de atitudine are la origine o strategie defensivă; dincolo de astfel de manifestări, probabil cea mai importantă latură ce se conturează este cea legată de scăderea nivelului de empatie în rândul ființelor umane afectate de singurătate.
Însă de departe, secțiunea cea mai semnificativă din lucrare este dedicată specificului societății actuale, una în care în ciuda aparentei apropieri dintre oameni, mai ales în contextul perfecționării și accesului extins – la dispozitive și tehnologii moderne, ce facilitează interacțiunea (deși generează de multe ori o dependență cvasipatologică), de fapt relațiile profunde inter-umane sunt vădit afectate; exemplele în acest sens sunt numeroase, mai ales în cazul marilor aglomerări urbane, unde deseori oamenii se simt singuri sau izolați, deși sunt înconjurați de multe alte ființe umane, mai ales pentru că aceștia tind să fie „mai repeziți, mai reci“, sau oricum preocupați aproape exclusiv de propria persoană, într-un areal în care și politețea și amabilitatea tind să devină aproape opționale.
O lectură realmente captivantă, de profundă actualitate.