Înainte de a fi poet, prozator, ficționar, Horia Bădescu a fost geometru, iubind, cum spune, mai întîi matematica și apoi poezia, cărora le găsește o identitate comună[Cu volumul Între Scila și Caribda, încotro? (Editura Școala Ardeleană, 2022), Horia Bădescu se întoarce la prima dragoste și măsoară lumea de azi, între cacofonia internautică și „bîlciul deșertăciunii imaginii“, cu ascunderea individului în „pîntecul“ gloatei, căutînd mereu un răspuns la întrebarea obsedantă „cine ațîță focul sub cazanele luciferice?“. Răspuns pe care, îl găsește, iată, în schimbarea de paradigmă de la minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, cu „seducția drogului“ și libertinajul sexual, la terifianta lume a lui Orwell, a spaimei copleșitoare și a terorii.
Acesta e cadrul general în care Horia Bădescu citește bolile veacului, și căruia îi adaugă o analiză atentă, în fapt, un dialog din perspectiva mișcării ideilor contempoane, cu Douglas Murray, și un altul, cu Yuval Noah Harari din trilogia Sapiens. Scurtă istorie a umanității, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI. Dialogul po lemic al lui Horia Bădescu cu mișcarea de idei de azi continuă cu un profil al Școlii de la Frankfurt, foarte necesar pentru înțelegerea exactă a „noilor religii“, cum le numește Nicu Gavriluță. E un tăvălug ideologic, declanșat de David Galland („să fie criticat fiecare stîlp al culturii occidentale – familia, morala, biserica, democrația, legea, libertatea de exprimare și altele“), Adorno („genul nu există în realitate, ci e doar un construct social“), Marcuse etc. Satul global înlocuiește satul natal, înțelegînd, prin aceasta, disprețul arhaicității, al trecutului, în fond, pentru afir marea unor libertăți fără limite. „Cîndva, în lumea aceasta dispre țuită de modernitate, viața avea o valoare și un sens“, scrie, cu neascunsă amărăciune, Horia Bădescu. Globalizarea e, firește, una din tre țintele principale ale eseistului, începînd chiar cu satul glo bal lui McLuhan, poetul căutînd contra-argumente, în lumea literaturii: satul lui Blaga din La cumpăna apelor, viziunea lui Eminescu, eternul și abisalul Caragiale, admirabilul Bartolomeu Valeriu Anania, casele lui Al. Macedonski, Ana Blandiana.
Horia Bădescu nu face o lectură a lumii de azi din perspectiva unei paradigme conflictuale. El (re)afirmă, orgolios, că „sînt european prin naștere, geografie, istorie, cultură, spiritualitate, religie“. (Își regăsește identitatea fără a face concesii, încercînd corectarea unor excese dinlăuntru, la masa clubului. „Uniunea Europeană, scrie el în Marea Rese tare, nu e SUA, ci un construct, o asociere de state suverane, care au fiecare o istorie milenară, o specificitate a identității lor europene, care nu sînt conduse de guvernatori cum visează unii), ci de guverne proprii. Desigur, intrarea într-un club presupune adoptarea comportamentului impus de statutele aceluia (cum am fost avertizați noi, esticii invitați la masa bogatului Occident), dar, în niciun caz, nu impune schimbarea identității, a genealogiei, a conștiinței sau a sexului. Iar un club cu pretenții nu impune nici libertinismul, nici mahalaua morală“.
O carte precum Între Scila și Caribda, încotro? nu rezolvă nimic în planul hotărîrilor politice și geostrategice, dar este valoroasă prin ea însăși și pentru că arată că (și) noi știm unde ne aflăm.