Volumul apărut la Editura Humanitas, într-o nouă ediție românească, îi aparține contesei Waldeck, născută Rosa (cunoscută și ca Rosie, Rosalie) Goldschmitdt, la finele secolului al XIX-lea, în familia unor bancheri germani de origine evreiască din Mannheim. Urmând studii umaniste, autoarea a obținut un doctorat în sociologie la Universitatea din Heidelberg, la o vârstă fragedă, în iulie 1920, înainte de a fi împlinit douăzeci și doi de ani.
Opera sa cuprinde mai multe volume publicate la edituri occidentale, de-a lungul secolului trecut (precum The Leader of Tomorrow’s Germans-1946, sau Europe between the Acts-1951), însă probabil cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne Prelude to the Past: The Autobiography of a Woman, elaborată încă din interbelic și publicată în primă ediție în anul 1934, volum care surprinde răstimpul cuprins între anii dinaintea primei conflagrații mondiale și tumultoasa perioadă dintre cele două războaie mondiale, așa cum a fost ea percepută de tânăra autoare. De altfel, tocmai naturalețea și tinerețea autoarei, transpuse în text, au făcut ca lucrarea să fie primită elogios de criticii din epocă.
Mai târziu, pasiunea pentru călătorii și aventură s-a aflat la baza carierei sale în jurnalism, autoarea consemnând realități și evenimente din locuri fascinante și exotice, precum Rabat, Marrakesch și Casablanca. După o căsnicie eșuată, Rosa G. avea să îl cunoască, în 1925, pe Franz Ullstein (care mai târziu i-a devenit soț), unul din frații care fondaseră Casa Ullstein, un conglomerat editorial din Berlin care reunea numeroase reviste, ziare și tipografii. Treptat, pe măsură ce aptitudinile sale jurnalistice au fost confirmate, Rosa G. a fost însărcinată să realizeze, în 1927, un amplu reportaj privind reuniunile Societății Națiunilor de la Geneva. Însă un alt moment cheie al carierei sale jurnalistice poate fi considerat cel al călătoriei sale, prelungite pe patru luni, în Uniunea Sovietică (în anul 1928) de-a lungul unui itinerariu care a inclus orașe precum Moscova, Leningrad, Nijni-Novgorod, Saratov,Tbilisi, Baku, Erevan, Kiev, Harkov și din nou, Moscova. Rod al călătoriei în URSS, reportajele și materialele de presă – echilibrate și ferite de vreo influență comunistă, au fost publicate, mai apoi, în ziarele și revistele care făceau parte din trustul Ullstein. Pe de altă parte, deși mai puțin cunoscută, este de menționat lucrarea sa intitulată sugestiv The Great New Migration, publicată în 1937 în prestigioasa Foreign Affairs; cercetarea are în centrul său problematica refugiaților de război din perioada Primului Război Mondial, detaliind situațiile particulare ale unor segmente de populație, de la armeni la greci, bulgari, unguri, spanioli și germani.
Revenind la volumul de față – un roman-reportaj, acesta surprinde detalii ale misiunii încredințate Rosei G., aceea de corespondent de presă la București pentru hebdomadarul american Newsweek. Misiunea Rosei G., contesă Waldeck (în urma unei noi căsătorii cu contele maghiar Waldeck, potrivit unui articol din revista „Time“, din 1942 – deși unii contemporani au considerat noul nume doar un nom de plume însușit și folosit de Rosa G.) în capitala României a debutat la 14 iunie 1940 – zi fatidică pentru Franța, întrucât în aceeași zi trupele Wehrmacht-ului intrau în Paris, și s-a încheiat opt luni mai târziu, la sfârșitul lunii ianuarie 1941. Perioada a corespuns practic unor momente dramatice din istoria României, ce și-au găsit o reflectare captivantă în însemnările Rosei Waldeck, dacă avem în vedere crize precum ultimatumul sovietic adresat României la 26 iunie 1949 și ocuparea Basarabiei, tratativele româno-ungare de la Turnu Severin, dictatul de la Viena din 30 august 1940, soldat cu anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, sosirea la București a misiunii militare germane în toamna anului 1940, marele cutremur ce a zguduit România în ziua de 4 noiembrie 1940, asasinatele mișcării legionare din noiembrie 1940, rebeliunea legionară și pogromul împotriva evreilor din ianuarie 1941.
Circumstanțele cedărilor teritoriale în fața ultimatumului sovietic în iunie 1940, și apoi, în august 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, dar mai ales efectele lor imediate asupra românilor din lumea bună sunt evocate de Rosa G., cu un amestec de compasiune, ironie și condescendență: „Un amestec straniu de ușurare, de neputință în fața destinului și de rușine se răspândi prin grădină, în timp ce mesenii, uitând de mâncare, comentau dezastrul pe șoptite. În mod nedeslușit, acești români știau că atâta timp cât nu se vor lupta, nu aveau dreptul la nimic, dar ei mai știau că în Europa lui Hitler țările mici nu aveau nicio șansă să se lupte pentru a-și apăra interesele. În întreaga istorie a României, țara a supraviețuit mai mult datorită unei supleți inteligente decât eroismului poporului, dar desigur, nu era întotdeauna plăcut să fii o națiune mică și să fii silit să pleci capul. Melodiile care se ridicau acum din viorile țiganilor sub copacii de la Cina erau tânguiri vechi pomenind de asupritori și de stăpâni venetici.“
Detaliile privind percepția unor evenimente istorice, ecoul sumbru al acestora, pulsul vremurilor, descrierile unor episoade cotidiene ce relevă o continuă degradare a situației politice din țară, toate acestea sunt completate de conversațiile și întâlnirile jurnalistei cu unele personalități din epocă, precum Hermann Neubacher, omul de afaceri anglo-german A.A.Tester, propagandista nazistă Edith von Coler – înregistrată ca simplu corespondent al ziarului „Deutsche Allgemeine Zeitung“ la București (de altfel, chiar în privința Rosei G. au existat unele suspiciuni legate de angrenarea sa, ca agent, într-un serviciu de informații), locotenent-colonelul american John Paul Ratay. Spiritul liber, erudiția de factură umanistă, și nu în ultimul rând frumusețea sa i-au înlesnit interacțiunea și bunele relații cu cercurile diplomatice, politice și militare din capitala României, în saloanele hotelului Athénée Palace sau în restaurantele bucureștene cu faimă în epocă. Interacțiunea cu Edith von Coler, bunăoară, îi oferă oportunitatea descifrării vectorilor și mecanismelor de acțiune ale propagandei germane la București: „Actorii principali în scenariul idilic al doamnei von Coler despre viața nazistă erau aristocrații germani fermecători și inofensivi din punct de vedere politic, și aristocrați germani care deveniseră naziști. Erau bancheri, industriași și diplomați care încheiaseră pace cu regimul, așa cum făcuseră și cu Republica de la Weimar. Erau intelectuali și artiști pe care revoluția nazistă îi scosese la lumină sau îi confirmase.“
Observatoare fină a evoluțiilor politice și diplomatice din România tragicului an 1940, R.G. Waldeck oferă cititorilor o surprinzător de efervescentă și plină de acuratețe imagine a unor vremuri frământate, culminând cu amputări teritoriale, care au lovit societatea românească în timpul cel de-Al Doilea Război Mondial.