Cine era Seneca

Reintroducerea în circuitul cultural curent al unor cărți de merit apărute odinioară ar trebui să fie continuu o parte a politicii editoriale. Din nefericire acest lucru nu se produce cu regularitate, deși numai de penurie de apariții nu se poate plânge piața de carte românească, din ultimele trei decenii. Republicarea vechii monografii a lui C. Guțu, Lucius Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera morală, lucrare clasică în câmpul studiilor clasice, la decenii de la prima apariție (1944) și la o anume distanță de reeditare (1999), este un binevenit gest de restituire nu doar ca recunoaștere a unui standard profesional de autor, ci mai cu seamă pentru că volumul este pe cât de bine informat, pe atât de bine scris. Aici talentul se alătură erudiției, necedând în fața acesteia, ci recurgând la ea în mod chibzuit. Reluarea cărții survine într-un moment când atenția față de Seneca are toate șansele să se fi întețit în România, ca urmare a apariției Scrisorilor către Luciliu într-o aleasă prezentare. De altfel, există traduceri admirabile la noi atât din teatrul autorului antic, cât și din celelalte scrieri ale sale. Nici în materie de monografii pe același subiect nu stăm rău, existând și cea semnată de Eugen Cizek.

Calitățile cărții lui C. Guțu sunt ale monografiilor bune dintotdeauna. Pe măsură ce avansează, ocupându-și locul în albia speciei, ele devin ilustrative pentru reușita în materie, dar și depășesc mărginirile la care specia constrânge. Așa se face că volumul autorului român amintește cu pregnanță, prin artisticitatea lui discretă, dar indubitabilă, romane istorice de referință, precum Eu, Claudius împărat al lui Robert Graves – universitar clasicist el însuși – sau Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar. Să ne înțelegem: nu este vorba doar despre capacitatea evocatoare a textului, de reînvierea plauzibilă a unei epoci prin unii protagoniști ai ei. De asta se învrednicea și, să zicem, Boleslav Prus în Faraonul. Aici se petrece mai mult de atât: umanitatea cu tiparele ei perene se lasă întrezărită cu pregnanță dincolo de ambientarea ei într-o epocă îndepărtată. S-ar zice că oamenii de acum și de atunci sunt cei dintotdeauna. Și tocmai asemenea cărți aduc argumente plauzibile că așa ceva este cu putință.

Seneca, autor ilustru și om politic nu tocmai ingenuu, se face sub pana lui C. Guțu înțeles și acceptat ca personalitate de seamă a tuturor timpurilor, nu atât prin prestația lui culturală de excepție, cât, de astă dată, prin capacitatea personajului de a întruchipa, în condițiile date, complexitatea vieții umane. Fragmentul reprodus pe coperta prezentei ediții dă seama tocmai despre așa ceva: „Cine oare nu vede că în sufletul acestui om s-a dus o luptă pe care numai moartea avea să o curme, între doctrina unei școli de care din atâtea motive se simțea puternic legat și simțirea generoasă a unui suflet frumos, a acestei conștiințe care a vorbit pentru toate veacurile?” Confruntarea între un program ideatic, pe de o parte, și modul natural de a fi, dintre minte și suflet, dintre cerebralitate și sensibilitatea naturaă, înnăscută este și rămâne crucială. Clasicismul literar francez a dezbătut la scenă deschisă tensiunea dintre datorie și pasiune, dar cea dintre minte și suflet ține de alte liniamente, regăsibile în filosofia mai multor epoci. Dacă prima ecuație era pusă în joc, înainte de teatrul lui Pierre Corneille, în schimbul epistolar al lui Abélard și Eloïse, cea de a doua se lasă descifrată prin scrierile Sfântului Augustin, ale lui Raimundus Llulus ori la Pascal (să mai adaug că, prin Dimitrie Cantemir, cu gâlceava înțeleptului cu lumea, tema a pătruns și în cultura română a primei noastre modernități).

C. Guțu descifrează o zbatere similară în cadrul vieții lui Seneca. Zbatere a modernității conștiinței, căci mărturie a asumării pe cont propriu a destinului personal, scutind zeii de travaliul liberei alegeri, ezitarea între programul ideatic adoptat în mod lucid și impulsurile instinctive, înnăscute, elanurile spontane dezvăluie unul dintre marile resorturi ale formării și consecvenței caracteriale. El este însă și un episod fundamental al vieții morale, indiferent care dintre partenerii de turnir ai subiectivității ar învinge.

Pentru asemenea motive, și pentru câte altele, Lucius Annaeus Seneca al lui C. Guțu rămâne o carte interesantă și atractivă.