Am ezitat până acum să scriu ceva despre un proiect care se află deja la a IX-a ediție, mă refer la „Art Safari“ devenit astăzi un eveniment care stârnește tot mai mult curiozitatea în rândul publicului de toate categoriile și chiar de aproape toate vârstele. Ezitarea mea era legată de concept care în ani, mai ales după preluarea proiectului de către noua echipă condusă de Ioana Ciocan acesta s-a transformat mult. Dacă primele ediții au debutat ca un târg de artă având în principal spații închiriate pentru galerii și pentru evenimente conexe: mese rotunde, lansări de carte, artist talk, iar spațiul expoziției muzeale era relativ mic față de cel comercial, acum conceptul este restructurat în sensul eliminării componentei comerciale inițiale. Cred că se simte destul de acut nevoia unui târg de artă și la noi având în vedere o dezvoltare constantă a pieței de artă românești, dar acum am tot mai ferm convingerea că felul în care s-a reinventat „Art Safari“ oferă o dimensiune și mai interesantă mai ales la nivelul impactului social. Schimbarea a fost posibilă datorită parteneriatului cu Primăria Capitalei și, mai nou cu Ministerul Culturii. Scăpând de presiunea rentabilității, „Art Safari“ și-a centrat discursul pe expoziții muzeale, formule curatoriale, propuneri de promovare a tinerilor artiști și a unor forme emergente de expresie vizuală.
Structura actuală așa cum s-a sedimentat la ultimele ediții se concentrează pe două expoziții mari, de tip muzeal, una cu artiști clasici selectați din patrimoniul nostru muzeal dar și din cel privat pentru a oferi o imagine cât mai cuprinzătoare a acestora. Așa au fost concepute ample expoziții retrospective cu lucrările lui Nicolae Tonitza, Samuel Mützner sau cea actuală, dedicată lui Theodor Aman, toate fiind însoțite de cataloage consistente. O altă secțiune, ceva mai fluidă dar tot de tip muzeal este cea dedicată unor artiști din ce-a de a doua jumătate a secolului trecut, vezi Sabin Bălașa, Piliuță, ș.a. sau unor proiecte curatoriale originale cum a fost „Republica, despre traseul umbrei în sculptură“. Un segment dinamic este acela de prezentare a unor artiști contemporani, majoritatea tineri unde proiectele curatoriale propun nume și lucrări care aspiră la notorietate.
Anul acesta „Art Safari“ are cel mai ambițios proiect de expunere, în două sezoane expoziționale de câte trei luni fiecare. Primul care a debutat în luna mai conține o expoziție „Theodor Aman. Primul artist modern român“, realizată de Elena Olariu, „Marcel Ianco – Reconstituind artele din România și Israel“, curator Raya-Zommer Tal, „Picasso, Dali și Fala. Pălăria cu trei colțuri“, curator Oscar Carasscosa, „Irina Dragomir. Roșu, galben și albastru“, curator Alexandru Rădvan, „Barbara Klemm – Lumină și întuneric, fotografii din Germania“, curator Matthias Flagge precum și o serie de evenimente cu caracter educațional, tururi ghidate, ateliere creative.
Ca la fiecare ediție am fost atras de expozițiile cu caracter muzeal dar, fiind însă interesat și de propunerile vizuale ale tinerei generații care intră acum „pe piață“. De aceea, pentru acest sezon, la categoria „New Museum“, am reținut ampla expoziție retrospectivă Theodor Aman, organizată împreună cu Muzeul Municipiului București și care reunește peste 100 de lucrări selectate din colecțiile a 16 muzee dar și a unor colecționari privați. Este o oportunitate să poți vedea în premieră, atâtea lucrări ale unui pictor care a reușit să aducă arta românească la un discurs contemporan epocii sale realizând o operă care reprezintă fundamentul creației artistice românești moderne. Ideea conceptului de prezentare într-un spațiu obscur cu lumină focusată pe fiecare lucrare a dat un plus de dramatism discursului vizual inducând atmosfera unei bune percepții a fiecărei piese. Este cea mai importantă expoziție Theodor Aman făcută până în prezent, motiv pentru care trebuie apreciat profesionalismul cu care a fost integrat conceptul. Nu am văzut catalogul dar am convingerea că și acesta, la rândul său va corespunde celor mai exigente principii științifice devenind un reper important în bibliografia pictorului.
O expoziție care, dintr-o perspectivă strict subiectivă mi-ași fi dorit să fie mai consistentă este „Marcel Iancu – Reconstituind artele din România și Israel“. Spiritul său novator asemenea celor mai prestigioși exponenți ai mișcării moderne europene a „contaminat“ tineri artiști și arhitecți din România și din Israel, întreaga sa creație stând sub semnul unei energii pozitiv constructive. Probabil că este doar o frustrare personală faptul că un artist atât de important nu are încă șansa de a fi prezentat, în țara sa de origine așa cum ar merita. Înțeleg complexitatea unui asemenea demers precum și efortul financiar pe care l-ar fi presupus acesta, dar faptul că a avut alocat un spațiu atât de restrâns îmi justifică, sper, tristețea. Nici după atâția ani nu reușim să coagulăm proiecte importante măcar pentru cei câțiva artiști de notorietate cu care ne tot place să ne lăudăm. Probabil că nu suntem încă pregătiți să ni-i și asumăm, asimilându-i doar la un nivel superficial, declarativ.
Impresionantă este și expoziția cu caracter monografic a Barbarei Klemm, una dintre cele mai importante femei fotograf din Germania. Sunt mărturii ale unei istorii relativ recente și care au devenit iconice datorită modului în care ea a surprins fragmente/instantanee semnificative ale unei actualități sau personalități care uneori au modelat nu doar Germania, ci întreaga Europă. Interesante în acest sens, pentru noi, sunt fotografiile făcute în România comunistă a anilor ’70. Deși majoritatea imaginilor prezentate au fost comenzi ale ziarului „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, artista reușește în instantaneele și portretele sale, să contureze momente aparent comune care însă surprind esența unor epoci și a unor personaje care, în mod direct sau indirect ne-au marcat existența.
Despre expoziția Picasso și Dali pentru baletul Pălăria în trei colțuri de Manuel de Falla ca și despre cea de debut a Irinei Dragomir mă voi ocupa probabil, într-un număr viitor menționând acum doar că ele sunt conforme nivelului de așteptare pe care îl enunță. Irina Dragomir, propunerea lui Alexandru Rădvan pentru această ediție, trebuie luată în seamă și atent monitorizată în continuare.
În actuala amprentă culturală unde discursul este axat pe dinamică, pe ludic, ceea ce nu presupune în mod automat ideea de facil, pe culoare și mai ales pe diversitate, „Art Safari“ a devenit un exemplu de livrare a produsului artistic printr-o înțelegere și comunicare corect adaptată în spiritul timpului. Fie că ne place sau nu, „Art Safari“, cei care gestionează acest proiect au reușit să construiască un eveniment viu care și-a câștigat acum și o notorietate binemeritată.