De curând am fost invitată să urmăresc lucrările de masterat susținute de patru studenți de la Universitatea Na țio nală de Artă Teatrală și Cinematografică, Secția Coregrafie, lucrări prezentate pe scena Centrului Național al Dansului București. Am urmărit de multe ori lucrări de licență, totdeauna cu multă plăcere, curioasă să văd cum pornesc la drum și ulterior cum se conturează personalitatea unor tineri coregrafi de dans contemporan. Dintre cei urmăriți cândva la începuturi, unii, precum Arcadie Rusu sau Simona Deaconescu, sunt astăzi pioni de bază ai dansului contemporan de la noi. De astă dată, însă, nu am avut doar prilejul de a urmări patru universuri de creație coregrafică, perfect distincte unul de celălalt, ci, cele patru spectacole au fost un prilej de a mă vindeca de o mare tristețe care mă cuprinsese după ce văzusem un spectacol la Operă și unul la Operetă. Mi-a venit inima la loc, cum se spune atât de frumos în rostirea curentă. La Operă performanță tehnică în stil clasic și atât, la Operetă înscăunarea unui stil de gimnastică artistică, creat de toate școlile particulare invitate, la un recital. În acest stil, am văzut un cântec al Mariei Tănase și – Doamne Dumnezeule! – un Beethoven în același stil. De aceea, odată cu cele patru creații ale masteranzilor de la UNATC, care au ca profesori coordonatori pe lect. univ. dr. Elena Zamfirescu și pe lect. univ. dr. Andreea Duță, m-am putut întoarce în sfera creației coregrafice autohtone autentice, în care strălucea în prim plan ideea, pusă în valoare de plastica corpului în mișcare, și unde mișcarea și muzica erau în consonanță.
Primul spectacol de disertație a masteranzilor de la Secția de Coregrafie din cadrul UNATC, creație a studentei Andreea Vălean, NEXUS, punea deplin în valoare ceea ce ne promitea și titlul – cuvânt latin, care se referă la unirea, legătura, alăturarea mai multor elemente. Toate imaginile coregrafice din scenă se realizau, într-adevăr, prin împletirea continuă a corpurilor celor patru interpreți, Bianca Ardeleanu, Anastasia Preotu, Daniel Alexandru Dragomir și coregrafa însăși, Andreea Vălean. Formele se schimbau mereu, se metamorfozau, într-o căutare continuă, fără să se despartă, plastica corporală mizând precumpănitor pe rotunjimi sculpturale. Toate elementele alăturate gândirii coregrafice, adică muzica continuă semnată de Sarah Mitrofan, costumele datorate lui Alberto Ursache, în două culori care îmbrăcau părți diferite ale acestor corpuri, legate în continua lor împletire, și mai ales decorul, la început doar ca un fundal, iar apoi împlicat direct în plastica coregrafică, erau inteligent și inspirat asociate construcției coregrafice, întregului demers artistic. Frumos început de drum pentru Andreea Vălean.
Al doilea spectacol de masterat urmărit, intitulat In Between, a fost cel creat de studenta Antonia Itineanț. Dacă primul spectacol ar fi putut fi urmărit cu mult interes de un sculptor, cel de al doilea ar fi fost agreat de un grafician, datorită liniarității predominante a mișcărilor și a desenului scenic realizat parcă cu două creione, unul deschis la culoare, desenat de brațele, de picioarele, de chipurile și gâtul interpreților, celălat un creion cafeniu, cel al veșmintelor largi care îmbrăcau corpul dansatorilor, Teodora Tudose, Andrei Cristea, Cătălina Oancea, Anca Stoica și coregrafa Antonia Itineanț. Fundalul sonor a fost un colaj, alcătuit din muzică originală de Ovidiu Zimcea și piese de Valgeir Sigurosson și Keaton Henson, iar scenografia și lighting design-ul i-au aparținut Mirunei Croitoru. În această lucrare, cât și în celelalte urmărite, am apreciat că tot timpul creatorul spectacolului era atent la modul cum se contura desenul scenic în ansamblul lui, mișcările individuale integrându-se armonios acestuia. Mi-e mai puțin plăcută constarea că au devenit o modă titlurile în limba engleză, acest divorț de limba și implicit de cultura care te-au plămădit.
A treia piesă, realizată de studenta Teodora Tudose, Iubește-mă cinci minute, nu am putut-o urmări decât online, dar și în acest fel m-am putut bucura deplin și de ea. Și în această lucrare obiectele scenice folosite, o grămăjoară de perne, vor fi continuu integrate în construcția coregrafică, vor servi tot timpul ca decor, cu pernele construindu-se pe podea drumuri, punți, ordonate sau răspândite haotic, sau chiar însoțind uneori muzica creată de Sarah Mitrofan, prin ritmica căderii lor. La începutul piesei, pe care o interpretează chiar coregrafa, Teodora Tudose, aceasta se servește și de un text, ca de un prolog care ne vorbește despre lipsa dragostei paterne, fapt care va marca restul existenței personajului piesei sale, Iubește-mă cinci minute. Partenerii personajului central au fost George Pleșca, Sergiu Diță și Andrei Cristea, fiecare dintre ei având partituri consistente, bine construite, în care, adesea, gesturi cotidiene au fost convertite în mișcări de dans. Ca și în celelalte lucrări urmărite, și în acet caz când unul sau două personaje ocupau centrul atenției, celelalte se mișcau cu mai multă discreție, ca un fundal coregrafic, armonios integrat ansamblului. Duete sau scene de grup, adesea zbuciumate, rar însoțite de gesturi caline, erau realizate cu linii precumpănitor unghiulare. Costumele realizate de Valentin Teodorescu, pentru bărbați erau apropiate de cele civile, iar pentru personajul femenin costumul era unul fluid, delicat, pentru ca în final să căpete o deosebită amploare, printr-un voal enorm și o amplă pelerină care au dat un contur marcat finalului, subliniat și prin lighting design-ul creat de Nicoleta Ivan. În totul o creație împlinită.
În fine, cea de a patra lucrare de masterat prezentată, Eden News, creație a studentului Andrei Bouariu, a abordat un drum deloc ușor, acela de a creiona cu mijloace coregrafice, susținute și de un text din când în când, o modalitate de expresie ironică, ușor caricaturală. Noutățile din Paradis, semănau bineînțeles cu cele care ne bombardează zilnic. Adam și Eva nu au plecat din Paradis, dar l-au distrus după ce au obținut cunoașterea și s-au străduit apoi să-și rezolve, ca noi toți, problemele de cuplu, interferând, când și când și cu Șarpele, o femeie independentă. Ileana Ursu, Laura Oana și Tiberiu Zavelea au interpretat cele trei personaje. Tot demersul coregrafic se desfășoară pe un colaj muzical în care coabitează Petru Mărginean, Keiiki Suzuki, Max Cooper, CoH, Colin Stetson și Gesaffelstein. În maiouri colante de culoarea pielii, protagoniștii au o suită de duete, sau se așază la o masă în momentele de difuzare a știrilor, susținuți de scenografia simplă a lui Alberto Ursache și de luminile concepute de Cosmin Stanciu. Șarpele are ca notă distinctivă ceva colorat pe cap, iar coregrafic o suită de mișcări șerpuitoare, învăluitoare. Cum am spus și mai sus, o direcție coregrafică arareori abordată, datorită dificultăților ei.
Alături de mine era și coregraful și profesorul universitar Sergiu Anghel. L-am întrebat unde vor profesa acești tineri coregrafi și de ce Facultatea nu pregătește și coregrafi pentru creații clasice sau neoclasice, de care este o lipsă enormă acum la noi. El a dat vina pe conducerea instituțiilor respective care nu vine să vadă noile promoții ale Facultății, din care ar avea în mod sigur pe cine să aleagă. Eu cred că vina este împărțită între Facultate, care este cantonată exclusiv pe dans contemporan, și cei care gândesc politica culturală a Operei și Operetei.