Titlul, aparent prea explicit, „telefonat“ chiar, al romanului lui Teodor Hossu-Longin, Măștile din spatele măștii, nu acoperă aparent realitatea „din spatele“ său. S-ar crede că este un text despre ipocrizie, eventual despre conspirații și conjurați care, chiar și demascați, într-o primă instanță, rămîn neidentificabili în continuare. Dar nu este așa, iar coperta lui Mihai Glodeanu dă ea mai degrabă cheia. Reprezintă un bloc de locuințe, tipic comunist, oribil, care poartă, la nivelurile inferioare, o mască sanitară dintre cele pe care populația României și a altor țări a fost constrînsă a le ține pe față în timpul pandemiei provocate de coronavirus.
Chiar despre asta e vorba în narațiune. Avem în romanul lui Teodor Hossu-Longin o scriere realistă referitoare la traiul unei comunități, reprezentate de locatarii unui bloc, în timpul primei luni de molimă, din martie-aprilie 1920, între ziua nefastă de vineri 13, cînd s-a anunțat intrarea în izolare, începînd din 16 martie, cu intonarea imnului (era să scriu „imunului“) național și tot dichisul, și 13 aprilie a aceluiași an.
Deși cartea este masivă, lectura este una lesne de făcut și acțiunea destul de palpitantă ca să nu îngăduie întreruperi dese. Autorul știe multe despre proză și aplică unele trucuri de succes sigur. Personajele sînt alese cu grijă ca să reflecte diversitatea mediului. Avem un fals raisonneur, administratorul blocului, Ghiocel. El ține un jurnal care dublează vocea naratorului omniscient. Dar el este un agramat, eliminînd pentru vecie acordul în număr între subiect și predicat. Autorul cam exagerează în privința asta. Ghiocel e corona-sceptic, consideră pandemia o manipulare antipatriotică, și – previzibil – moare chiar el de infecția cu Covid. Printre personaje apar și o tîrfă și bărbatul pe care-l manipulează, o doamnă care a suferit după instalarea comunismului din cauza condiției sale de „burgheză“ și, desigur, „gașca de la bloc“ (Manase, Bebiță, Pătatu, Marcel, Neluțu Nebunu). Membrii găștii sînt elementul pitoresc, romancierul le prinde perfect limbajul și-l delectează pe cititor cu tot ce auzul fin de prozator a înregistrat în materie de argou la zi: „Frățiorii, treaba e nașpe de tot. Adică, ce s-o mai frecăm, e belită. Filtru făcut de garcea. O ardem low. E rost de pileală moca. Hali-mi-ar maimuța. Pupa-ți-aș teneșii.“ Și așa mai departe. Gășcarii vorbesc ca la bloc, cu „pula mea“, nu cu „puii mei“, ca în cartierele de vile.
Teodor Hossu-Longin combină cu abilitate cîteva acțiuni paralele pe care le rezolvă la final, astfel încît cititorul să fie satisfăcut. Și în privința asta apar cîteva rețete aplicate cu succes. De pildă, membrii găștii pregătesc o spargere la un depozit unde s-ar afla măști sanitare, urmînd să le fure și să le vîndă la jumătate din prețul de farmacie. Pontul a fost dat de un paznic îmbătat cu schepsis. Operația reușește, cutiile conțin măști, dar unele venețiene, pentru un teatru. Întreprinzătorul vecin Nicu, care face aprovizionare și cărăușie contra cost pentru locatari, pornește o afacere cu cafea pregătind-o pentru vecini. Ghiocel îl suspectează că a schimbat rețeta, ca să scoată profit mai mare, dar nu e decît pierderea gustului, consecutivă infectării cu virusul ucigaș.
Atuurile pe care romancierul le joacă dibaci sînt umorul, adesea negru, compatibil cu vremurile grele și mediul de amărîți, acțiunea dinamică și loviturile de teatru, imprevizibilul care țîșnește uneori, destul de des, plictiseala cititorului fiind inacceptabilă pentru dinamicul autor.
Miza volumului e interesantă, prinde în cadru (autorul e jurnalist de televiziune, fiul unei cunoscute realizatoare TV) un mediu și un moment memorabil al existenței noastre. Este o carte de citit pe moment, nu cred că povestitorul vizează eternitatea, deși este posibil ca, peste ani, romanul său să fie privit ca un document al unei epoci pe care puțini și-o vor mai aminti cu detalii. La final, sensul titlului se dezvăluie: în spatele măștilor nu sînt decît niște anonimi, la fel imposibil de identificat precum cei care nu puteau fi recunoscuți din pricina botniței obligatorii. Scriitorul a jucat corect și a îndeplinit toate obiectivele scenariului său. Pune și un pic de happy-end, să se simtă bine toți românii: fiica de boieri, aproape centenară, ajunge vedetă TV pe YouTube, unde își prezintă rețetele de dulciuri.