La cei 77 de ani ai săi, Dorian Galbinski (Galor) este un debutant în ale literaturii. Cartea sa, cu totul remarcabilă, se numește Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC și a fost editată de Humanitas cu sensul precis al unui prețios document istoric.Se știe că vocea individualizează persoana mai exact decât aspectul, uneori chiar mai exact decât scrisul. Iar când vocea se asociază cu un text important, atunci ea devine cu adevărat emblema omului. Cum altfel ne-ar fi rămas întipărite în cea mai durabilă memorie vocile unor actori de teatru, văzuți pe scenă încă din copilărie, în timp ce contururile lor s-au șters odată cu trecerea anilor?
Crainic de multă vreme la Londra, acum pensionar, fostul reporter la BBC și-a spus că n-ar fi rău ca experiența unei vieți neobișnuite să fie împărtășită și altora. De aici până la lansarea în literatură n-a fost decât un pas.
Urmărim prin carte o viață de om tipică pentru secolul XX. Născut la Constanța în 1944, Dorian Galbinski înțelege de timpuriu că ocupația sovietică e nefastă, iar comunismul – o nenorocire. Student la Universitatea din Iași, află că tatăl său a făcut cerere de emigrare în Israel. Ajuns în 1965 în Țara Sfântă, nu duce mult timp existența emigrantului sărac: mobilizat ca tanchist în Războiul de șase zile (1967), scapă nevătămat din lupte și câștigă apoi concursul pentru un post de redactor în limba română la BBC. Drept urmare, din 1970 și până în 2008, va duce viața unui ziarist și traducător tot mai celebru, comentator al realităților românești și internaționale de la unul dintre cele mai prestigioase posturi de radio.
Până la Revoluția din decembrie 1989, Galbinski nu s-a mai întors în România: era considerat nu doar „transfug“, ci și jurnalist anticomunist. A avut însă fericirea de a putea reveni în țară după 1990, de a-și putea revedea rudele și prietenii, de a urmări perioada post-decembristă a României.
Citim în jurnalul lui Dorian Galbinski, prin ecou, istoria zbuciumată a lumii noastre într-o perioadă esențială a istoriei. Defilează sub ochii cititorului anii Războiului Rece, decăderea treptată a comunismului pe continentul european, prăbușirea Zidului de la Berlin, dispariția Uniunii Sovietice, îndelungata tranziție postcomunistă din țara noastră. Preocupat, aparent, doar de meseria sa, autorul surprinde una dintre cele mai palpitante epoci ale umanității, însoțind povestea cu mici excursuri epice, cu portrete de politicieni etc. Se ridică un colț de văl de pe realitatea mai puțin cunoscută: viața de la noi sub Gheorghiu-Dej, viața în Israel și conflictele israelo-arabe, fuga evreilor din Europa de Est spre Occident; apoi existența londoneză, calmă, neverosimilă față de cea din restul Continentului. Între timp, lumea se schimba, măsurată cu ochii unui adolescent și ai unui tânăr dintr-o familie modestă.
Redactorul radio folosește în această autoscopie un stil simplu, fără înflorituri, fugind de efectele comune proprii unui debutant. Educat la școala strictă a Radioului britanic – exactitate plus sobrietate –, memorialistul transpune lecția în propriul său scris „literar“: scene de un comic intens (vezi dineul solemn oferit de Regina Angliei cuplului Ceaușescu, acolo unde Galbinski funcționase drept traducător oficial) vor fi relatate fără zâmbet, deși un memorialist obișnuit nu ar fi scăpat prilejul de a provoca hohote de râs.
Numărul memoriilor de exil scrise în limba română a crescut, ajungând astăzi mai mare decât în oricare altă perioadă a istoriei noastre. Volumul de față ocupă însă un loc aparte în această serie: tratând doar propria-i viață, autorul reușește să examineze lucid contextul istoric. Efectul e neașteptat: exactitatea și credibilul înlocuiesc sentimentalismul ori viziunea subiectivă ce contaminează majoritatea memoriilor cu miză politică.
De curând, la prima ediție a Concursului „Romulus Rusan“ de scrieri memorialistice, cartea lui Dorian Galbinski a primit premiul pus în joc. Dincolo de valoarea ei, cartea acestuia se transformă într-un neașteptat omagiu închinat lui Romulus Rusan, prozator atât de înrudit spiritual, peste timp, cu reporterul de la BBC. O conjuncție fericită!