Romanul care l-a consacrat pe James Salter, A Sport and a Pastime din 1967, a apărut în 2022 în limba română în colecția Raftul Denisei de la Humanitas Fiction, în traducerea Justinei Bandol. Romanul este un clasic american al anilor ’60. Prozatorul a păstrat în opera sa ceva din spiritul aventurier al Americii postbelice, inserând în această desfășurare ancore ale clasicismului european. Din acest melanj a rezultat o proză scrisă în tușe reci, într-un stil dezvoltat din experiența de scenarist, cu fraze scurte, dar și cu o extraordinară forță a sugestiei, greu de reconstruit în granițele altei limbi. De aceea, traducerea, extrem de cursivă în limba română, capabilă să refacă stilistic puterea de sugestie a romanului, este remarcabilă.
James Salter construiește din aproape nimic. Nu cultivă excepționalismul personajelor sale, nu proiectează o arhitectură romanescă sofisticată, nu are ambiția marilor de voa lări la care să îi incite pe lectori. Lectorii devin captivi prin desăvârșirea stilistică și prin forța sugestiei. Un joc și o desfătare este un roman al erotismului care, în ciuda explicitului realist, păs trea ză cețurile misterului și rafina mentului. Nu este întâm plătoare proiecția tematică – suntem în plină decadă a revoluției sexuale la americani – dar, spre deosebire de intențiile explicitului redus la exercițiul mecanic, sau spre deosebire de funcția ironică și ludică a explicitului sexual la Henry Miller, Un joc și o desfătare este de un rafinament și de o sensibilitate inegalabile. Eroii lui Salter sunt tragicii Philip Dean, un tânăr american bogat, care abandonează studiile, și Anne-Marie Costallat, o franțuzoaică săracă de optsprezece ani, trăind povestea de dragoste departe de Parisul decadent, în micul târg burgund Autun. În ciuda erotismului, cei doi expun un aer de inocență în firescul consumării poveștii de dragoste. Cu toate acestea, Anne-Marie rămâne până la final acea fată „obișnuită, frumoasă, poate nu prea inteligentă“ (p. 237), deopotrivă „palidă, nesigură“. Remarcabil este tocmai modul în care acest „obișnuit“ al personajelor, al faptelor, este redat cu atâta forță imaginativă, în mod subtil și elegant.
O descindere în tușe erotice în Franța autentică este rezumatul restrâns al romanului. Dar, dincolo de această minimalistă proiecție de arhitectură romanescă, aventura este și una de natură semiotică. Dialogul sărac ale celor doi este suplinit de un cod semiotic complex, codul tactil transcultural care mediază apropierea erotică. Cartea este cumva focalizată pe forța sugestivă a acestui cod, în special pe angajarea prin capacitatea imaginativă a lectorilor în anticamera poveștii. În acest sens, povestea este relatată de un terț, un narator despre care nu se știe mai nimic, un american stabilit în Franța, observator (voyeurist?) al actului comunicațional consumat la nivel tactil între eroii romanului.
Incertitudinile privitoare la narator și condiția sa sunt dublate de incertitudinile privitoare la instanțele acțiunii. Într-un asemenea construct, se ridică o serie de întrebări la care Salter evită să dea răspunsuri explicite. Povestea de dragoste este adevărată sau rezultat al imaginației? Este proiecție auctorială sau simplă sugestie pentru a activa imaginația lectorilor? Naratorul pătrunde în spațiile în care se consumă actul intim mai degrabă ca o cameră care să redea, prin înregistrare vizuală, tactilă și olfactivă, întreaga bogăție sintagmatică și paradigmatică a codului erotic convenit de eroi. E ca și cum scenele s-ar derula în fața ochilor noștri, păstrând totuși un aer de pudoare, o perdea a sugestiei construită din măiestria scriiturală a lui Salter, din extraordinara sa capacitate de a stimula imageria senzuală. Romanul evadează din chingile minimalismului frazal prin poeticitate și construiește un joc secund, al sugestiei. Prin aceasta, însăși poziția naratorului e minată. Ba chiar și poziția lui Philip Dean. Lectorul poate continua să se întrebe, fără să fie salvat de autor: Chiar există Philip Dean ca personaj, sau există doar imaginația naratorului, care proiectează jocul erotic apelând la un alter? Romanul erotic se consumă în trei sau naratorul e o simplă mască pe care și-o pune pe chip lectorul voyeurist? În acest joc de roluri, în care personaje cuprinse între coperte și posibile personaje trans gresând linia subțire de demarcație dintre realitate și operă se insinuează în poveste, carnalitatea însăși se relevă prin dimensiunile sale semantică și sintactică, dar mai ales prin funcția poetică a comunicării carnale. Carnalitatea devine forma de expunere a unei poetici, iar în raporturile instituirii codului, nu atât acea poetică a carnalului contează, cât mai degrabă corporalizarea poeticii. Rezultatul este un roman eclatant în cenușiul unei realități fin expuse prin minimalismul frazal, redus la dimensiunile script-ului cinematografic.
De la distanța auctorială, inserând naratorul omni prezent, Salter permite accesul unidirecțional în roman. Prin acest procedeu (cine matografic) sunt umanizați eroii și redusă orice posibilitate a acestora de a interveni în plan auctorial, grație filtrului instituit prin naratorul-cameră. Salter reușește, astfel, să transforme un roman erotic, redat prin practica voyeuristă a unui personaj aparent, într-un roman în care este cultivat voyeurismul în imaginar. Printre faldurile perdelei textuale, lectorul trage cu ochiul în interioarele imaginației naratorului.