S-a împlinit un deceniu de cînd o cunosc personal pe Andrea H. Hedeș, deși am scris mai dinainte despre debutul ei în poezie (Cartea cu fluturi). În 2014, cînd a fondat Editura Neuma, și chiar în 2017, cînd a apărut primul număr al revistei omonime, nu am bănuit anvergura pe care aceste veritabile instituții o vor căpăta în peisajul literar actual. Căci nu mă gîndeam că un singur om, o editură fără niciun angajat și o revistă fără niciun sprijin de la vreo autoritate centrală sau municipală se vor impune simplu și firesc, ajungînd astăzi să-și numere autorii publicați cu zecile, iar aparițiile editoriale cu sutele.
În acest vîrtej al editărilor, lansărilor, succeselor, însoțite și de fireștile invidii și contre pe care conjurația imbecililor le înalță în calea oricărei competențe, după cum ne spune Swift, Andrea H. Hedeș a rămas aceeași. Ori poate așa o văd eu. Adică a rămas o scriitoare autentică, devotată scrisului său și valorii. O mutație s-a produs totuși, căci autoarea exuberantă din Cartea cu fluturi și poeta plină de inventivitate din Aritmii sau Orele aspre, a lăsat tot mai mult locul unei subtile eseiste și unei sagace practicante a criticii de întîmpinare. Asta pentru a nu mai vorbi de proza ei, de o puternică originalitate, chiar singularitate, fiind comparabilă, în literatura noastră, pe făgașul estetic ales, doar cu Iordan Chimet.
E sigur însă că, în afară de poezie și proză, Andrea H. Hedeș are „bosa“ criticii, preferînd-o pe cea de primă instanță. La fel de sigur este că sentințele ei verbale sînt mult mai severe decît cele lăsate tiparului în România literară, „Luceafărul de dimineață“, „Steaua“ și „Neuma“, mai recent renunțînd să scrie cronici în propria revistă.
Eseurile adunate în volumul Cei care dansează arată, consider, adevărata natură cu care Andrea H. Hedeș se prezintă cititorilor. Ele dovedesc subtilitate, rafinament, fermitate a principiilor (nici editura și nici revista ei nu publică pe oricine și oricum), dar suplețe a gîndirii. Multe dintre textele din volum au fost editoriale ale revistei „Neuma“, scrise oarecum la cald, sub impresiile și prin necesitățile momentului. Un editorial ia pulsul realității cotidiene și chiar al națiunii, mai ales cînd această națiune zace cu tuburi în gîtlej la ATI sau se pregătește să culeagă de pe cîmp drone inamice. Bine măcar că nu sînt încă bombe.
Din cîte știu, Andrea H. Hedeș a ales cu grijă numele editurii și revistei sale precum și sigla acesteia: trandafirul alb cu sute de petale. A ales cu atenție chiar și ziua lansării revistei, la 3 noiembrie 2017. S-a dovedit că a avut dreptate și că esența se regăsește în detalii. Eseurile din Cei care dansează au eleganță și delicatețe, dar horbota lor e țesută cu fir de oțel. Volumul adună texte apărute în „Neuma“, România literară și „Steaua“, toate fiind puse sub semnul trandafirului alb, al inocenței, păcii, împăcării. Intransigența autoarei se simte totuși în judecățile ei. Principiul dominator este enunțat cu claritate: Credem cu tărie în importanța și în necesitatea culturii, în rolul ei formator esențial. Cei care dansează – a scris Nietzsche, în epigraful pe care l-a ales Andrea H. Hedeș pentru cartea sa – sînt considerați nebuni de cei care nu aud muzica. Dar lucrul acesta, subînțelege cu fiecare text eseista, nu îi împiedică nicidecum să danseze mai departe. Este indiscutabil că harul și Duhul Sfînt sînt imposibil de perceput cu simțurile omenești, la fel ca undele electromagnetice sau cîmpul gravitațional. Asta nu-i oprește pe credincioși să se roage așa cum nu-i împiedică pe cetățeni să utilizeze telefonul.
Într-o lume de surzi, cei care dansează, întrucît ei aud muzica, par să fie tot mai puțini. Dar cei care aud bine se cuvine să descrie undele sonore celor care le percep vag, să le desfunde la nevoie urechile. O vorbă românească spune că flămînzilor li se lungesc urechile de foame, așa cum mincinoșilor le crește nasul. Andrea H. Hedeș ne spune, cu fiecare eseu, că lipsa de cultură, de educație, de civilizație ar trebui să ducă – și uneori chiar duce – la ascuțirea auzului pentru a prinde sunetul acestor concepte care nu sînt zădărnicii, ba constituie elemente esențiale pentru viețuirea omenească. Prin măsură, calm, argumente și cu un vădit și esențial talent al scrisului, care dă farmec fiecărei pagini, Andrea H. Hedeș se ferește să-și moralizeze cititorii, dar reușește să-i delecteze și să-i convingă.