Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut Rusiei să
instituie, de Paștele ortodox, o „pauză umanitară“ de patru
zile în Ucraina. Înaltul funcționar se baza, probabil, pe răspicat
afirmata credință creștină a liderilor de la Kremlin. Încă o
dovadă că naivitatea politicienilor din Vest nu are margini.
Când unul dintre partizanii cei mai înfocați ai exterminării
ucrainenilor e chiar patriarhul Kirill, o astfel de cerere sună mai dogit decât
un clopot căzut la pământ. Oare oamenii aceștia nu înțeleg că Rusia și-a
asumat, cu o determinare stupefiantă, rolul Satanei în lumea contemporană?
Faptul că și-au botezat cu numele
Necuratului racheta despre care susțin
că e capabilă să șteargă de pe fața
pământului o țară de dimensiunile
Franței spune totul despre rolul jucat
azi și pe care dorește să-l joace și în
viitor această țară: cel de Mare
Exterminator. De-acum, politica
rușilor va fi una a șantajului nuclear,
a confruntării violente, a nebuniei
sălbatice și a pretențiilor iraționale
de a domina planeta.
Papa Francisc a refuzat, drept
urmare a complicității morale a
patriarhului la asasinatele în masă
din Ucraina, să-l întâlnească pe Kirill.
În felul acesta, izolarea Rusiei de către
societățile civilizate se produce și la
nivel spiritual – dacă o astfel de di –
mensiune mai contează în universul
care, tocmai sub influența „desacrali –
zării“ inițiate de Uniunea Sovietică,
și-a pierdut reperele metafizice. Încă
o dovadă că Rusiei, după o butadă
pusă în circulație de Garry Kasparov,
nu i-a fost dat să fie A Treia Romă,
dar a reușit din plin să devină Al
Patrulea Reich.
Într-o asemenea perspectivă,
amenințările Rusiei la adresa Occiden –
tului trebuie privite cu toată seriozi –
tatea, așa cum n-au fost cele la adresa
Ucrainei. Țara lui Putin – se vede
acum cu prisosință – nu și-a propus
să aducă nimic altceva decât lacrimi,
suferință și moarte. Felul mișelesc în
care au invadat Ucraina este, poate,
ultimul semnal de alarmă înainte ca
primitivii dotați cu arme nucleare să
purceadă la distrugerea civilizației
de care se simt umiliți.
Îi împinge în această direcție
subdezvoltarea economică și nepu –
tința de a se ridica, în domeniul teh –
nologic, la nivelul țărilor avansate.
Cu excepția industriei militare, unde
pasiunea ucigașă i-a condus la rezul –
tate incredi bile, rușii nu sunt compe –
titivi în absolut niciun domeniu. Dacă
n-ar fi avut acces la inepuizabile re –
surse naturale (de la petrol la diamante
și caviar), s-ar fi prăbușit demult, în –
tr-atât de dezastruoasă a fost politica
lor economică din ultima sută de ani.
Într-o lume în care adversitățile se
elimină, ori măcar se estompează, pe
calea diplomației, rușii apar cu securea la cingătoare și retează capete fără
să piardă timpul în parlamentări. Așa au făcut în Al Doilea Război Mondial,
așa au făcut peste tot pe unde i-a dus de atunci încoace pofta de a supune
popoare și de a nimici democrația.
Nu e de mirare că replica ambasadorului rus la Națiunile
Unite, Serghei Kislița, perpetuează limbajul aberant al
Moscovei: „Cererile de încetare a focului sună fals și sunt
nesincere.“ Uluitor. Poate că doar marii lingviști sovietici
ai trecutului ar putea să ne explice cum poate fi o cerere
care vizează cruțarea de vieți omenești „falsă“ și „nesinceră“.
Numai un popor care trăiește în minciună și în sminteală poate gândi în felul
acesta. Prima idee care le-a trecut prin cap rușilor nu e legată, ca în mintea
oricărui om normal, de simbolistica Paștilor. Pentru ei, zilele fără bombardament
reprezintă un interval în care – lucru de neacceptat în logica lor – ucrainenii
nu mor.
Ceea ce șochează în desfășurarea războiului din Ucraina e reauacredință
a agresorilor. Nu există o reglementare a desfășurării conflictelor
armate pe care hoardele lui Putin să n-o fi încălcat. S-a adunat deja un dosar
enorm al crimelor, atrocităților și violenței de dragul violenței întreprinse în
teatrul de război. Felul barbar în care e tratată populația civilă, violurile,
disprețul josnic față de ideea de om rivalizează cu cele mai negre pagini din
istoria medievalității. Peste capetele împuiate cu misticisme de doi bani
s-au scurs degeaba șase-șapte secole de cizelare morală și civilizațională
europeană. Rasputin și Putin sunt nume interșanjabile – dacă nu e vorba
chiar de o descendență directă a actualului satrap din sutana însângerată a
șarlatanului de la Curtea ultimului țar rus.
Așa după cum s-a observat, există puncte ale globului pământesc unde
crimele și răzbunările sadice se înlănțuie implacabil, indiferent de trecerea
vremii și de evoluția civilizației. Rusia e una din zonele unde ambiția de a
domina, de a pune piciorul pe grumazul celui mai slab nu a fost curmată
niciodată. Indiferent de forma de guvernământ, cruzimea, nesimțirea și
nerușinarea au reprezentat moduri de raportare la restul popoarelor. În orice
împrejurare i-ai întâlni, te izbești de fățărnicie ca de un zid. Orice spun ei,
trebuie înțeles pe dos. Iar atunci când rostesc un adevăr, e de regulă o
condamnare la moarte, un măcel, o întoarcere cu susul în jos a planetei.
De la faimoasele cuvine ale lui Hrușciov, „Vă vom îngropa!“, adresate
în 1956 reprezentanților diplomatici occidentali, la amenințările proferate
printre dinți de Putin și Lavrov există o perfectă continuitate. Hrușciov s-a
aflat la un pas de a declanșa războiul
mondial, în octombrie 1962, după invazia,
cu un an și jumătate înainte, în aprilie
1961, a Golfului Porcilor din Cuba.
Războiul a fost evitat în ultimul moment,
după ce rușii au fost obligați să renunțe
la planul de a instala arme nucleare pe
insula cucerită de Castro. Premierul
sovietic a revenit în mai multe rânduri
la ideea „îngropării“, atacând imperialismul
și colonialismul. Dar Hrușciov nu era
original, după cum nici Putin nu se
abate cu un milimetru de la pseudoprofețiile
marxiste: el urmează cu
fidelitate fraza din Manifestul Partidului
Comunist în care burghezia îi „produce,
înainte de orice, pe propriii gropari“.
Vremurile s-au schim –
bat, Rusia însăși e
nu doar o țară colo –
nialistă și imperia –
listă, ci și una condusă
de „bur ghezi“ multimiliardari.
Ce a rămas e obsesia geografică,
convingerea adânc înrădăcinată în
psihicul diriguitorilor post-leniniști că
Vestul reprezintă, prin valorile sale, o
primejdie de moarte pentru instinctele
dictatoriale ale celor care se află la
conducerea Uniunii Sovietice și a
succesoarei acesteia. Indivizii de teapa
lui Putin se simt în siguranță doar
printre slugi mute, a căror singură
activitate publică e să-l aplaude – o
lume apărată de forțe armate dispuse
să asculte orbește ordinele satrapilor
veșnic mahmuri. După ce au copiat
tot ce e mai rău (în primul rând,
cultul îmbuibării și al îmbogățirii
fără limite), oligarhii ruși stau acum
prosternați în fața Marelui Tâlhar care
i-a îmbogățit, punându-i la dispoziție
conținutul enormelor buzunare în care
se aude clichetul sinistru al arginților
lui Iuda.
Rămân la părerea că Putin nu va
opri ororile din Ucraina. Mai mult, cred
că el și călăii din jurul lui au deja pregătite
planurile pentru extinderea conflictului
în întreaga regiune și apoi, dacă vor
mai avea timp, în întreaga lume. Chiar
dacă rezultatele de până acum sunt sub
așteptări, invadarea Ucrainei nu e o
aventură a l’improviste. Se vedea limpede,
cu luni în urmă, că trupele care încercuiseră
Ucraina nu se aflau acolo în vilegiatură, ci pentru a năvăli asupra „naziștilor“
de la Kiev. Nici măcar un lider dement, cum e, după părerea mea, Putin nu
cheltuie sume colosale fără să aștepte un rezultat clar al investiției în echipament
militar și în întreținerea trupelor.
După aceeași logică, Rusia nu pune acum la bătaie resurse uriașe pentru
a produce rachete doar pentru a le expune în vitrinele Kremlinului. E la mintea
cocoșului că și actualele arme – inclusiv „Satan 2“ – sunt fabricate pentru a
servi intereselor oligarhiei politice moscovite. Intențiile expansioniste au
existat mereu pe agenda politică a Rusiei. Omniprezența lor militară reprezintă
cea mai bună dovadă că e vorba de un work in progress, de o acțiune bine ticluită
de a-și extinde sferele de influență. Disprețuindu-i pe ucraineni, Putin și-a
imaginat o a doua ediție a războiului-mascaradă din Crimeea. Cei care iau
drept model invazia din Ucraina sunt însă în eroare. Cu totul altfel va fi
gândită o confruntare cu Occidentul, sau mai bine spus, cu Statele Unite,
marele ghimpe din talpa ambiției rușilor de a stăpâni universul.
După toate probabilitățile, va fi un atac neanunțat, declanșat prin
surprindere, cu folosirea unei bune părți din imensul arsenal nuclear pe carel
au la dispoziție. Felul în care televiziunea publică din Moscova discută chiar
în aceste zile despre distrugerea Americii nu e doar fanfaronadă, ci și o
perversă „notă informativă“ care dezvăluie, în termeni bășcălioși, câte ceva
din planurile Moscovei. Întrebat de moderatoare ce daune e capabilă să
provoace o rachetă lansată de „Satan 2“ înspre America, un specialist în
probleme militare a răspuns pe un ton zeflemitor: „Dacă 7,5 megatone vor
ajunge pe teritoriul așa-zișilor noștri parteneri, iar cuvântul «partener» e
foarte important, atunci vor fi distruse zone precum New York. Este un oraș
frumos, dar ar dispărea complet după lansarea unei singure rachete.“
Am prieteni – oameni foarte inteligenți – care izbucnesc în râs când aud
astfel de amenințări cu iz apocaliptic. Mie, unuia, nu-mi vine deloc să râd. Mai
degrabă, le-aș recomanda și lor, și celor îndrituiți să ia măsuri, să citească piesa
lui Eugene Ionesco ce poartă insolitul titlu Amédée, ou Comment s’en débarasser.