Din revistele literare

În revista CONVORBIRI LITERARE (nr. 5), Ioana Diaconescu, cercetând Arhiva C.N.S.A.S., ne aduce în atenție un document de istorie literară, pe care l-a descoperit în dosarul de urmărire informativă a lui Mihail Sadoveanu, dosar ajuns la Securitatea comunistă fiind transferat de la Direcția Generală a Serviciului de Siguranță. E vorba de reproducerea unui interviu din anul 1937 al lui Mihail Sadoveanu, publicat în ziarul elvețian Vittel Journal. Reținem câteva întrebări și răspunsuri: „–Care e politica dominantă a României? – Politica țării mele se orientează spre liberalism și democrație. Partidele de guvernământ cele mai puternice cu toate dificultățile vremii continuă să aibă încredere în instituțiile care au prezidat la stabilizarea și progresul statului român. M.S. Regele Carol, care e foarte iubit, se găsește în fruntea tuturor bunelor inițiative economice, dar mai ales culturale. – Și comunismul? – Comunismul nu a prins rădăcini niciodată într-o populație țărănească în proporție de 80%, individualistă și care are un puternic instinct de proprietate.“ Mai apoi, cum știm, Sadoveanu avea să se dezică de aceste convingeri. l Revista MIȘCAREA LITERARĂ sărbătorește 20 de ani de existență. Cu acest prilej, scriitori din toată țara adresează mesaje de felicitare și de prețuire acestei publicații culturale din Bistrița. Am ales aici un fragment din salutul emoționant al Anei Blandiana: „Ce poate fi mai frumos decât aniversarea unei reviste literare, decât numărarea unui număr de ani de eforturi comune în care talentul și prietenia, perseverența, solidaritatea și nerenunțarea se împletesc într-o aceeași operă umplând raftul unei biblioteci și pagina unei istorii? Cei douăzeci de ani ai Mișcării literare cuprind cu siguranță și momente dramatice de oboseală și descurajare, din lipsa banilor sau din lipsa empatiei, dar împlinirea celor patru luștri este sărbătorirea necondiționată a victoriei comune împotriva timpului care n-a fost lăsat să se piardă în singurătate, care a fost obligat să semnifice împreună. Pentru că Mișcarea literară reprezintă mai mult și chiar altceva decât suma operelor lui Olimpiu Nușfelean, Ioan Pintea, Virgil Rațiu, Vasile Vidican, și chiar decât suma operelor tuturor colaboratorilor pe care au reușit să-i strângă în jurul revistei, ea reprezintă o mișcare literară – desfășurată în fermecătorul oraș săsesc și între minunatele coline năsăudene – în care încap împreună și respectul pentru Coșbuc, și admirația pentru Rebreanu, și poezia neomodernistă, și poezia postmodernă, și critica șaizecistă, și critica optzecistă, și tot ce este viu în trecut și poate fi sămânță în viitor.“ La rândul nostru, și noi, cei de la România literară, ne exprimăm solidaritatea cu Mișcarea literară și-i urăm viață lungă în slujba literaturii de valoare. l În numărul său din aprilie, revista ieșeană EXPRES CULTURAL conține câteva articole de atitudine, care merită să fie remarcate. Liviu Ioan Stoiciu continuă lupta sa textuală, demnă de tot respectul, de apărare a Uniunii Scriitorilor în fața atacurilor acelui grup care țintește distrugerea breslei scriitoricești de la noi: „De câțiva ani, Uniunea Scriitorilor are împotrivă o caricatură de «asociație» care îi contestă nu numai autoritatea morală, ci și statutul, dacă nu însăși existența ei publică («asociație» desprinsă din Uniunea Scriitorilor de câțiva scriitori, foști membri ai Uniunii, care «evoluează» ca o gașcă de cartier exclusivistă; au trecut mulți ani de când o tot ține în procese, cu cheltuieli incredibile), motiv să provoace în rândul majorității scriitorilor anxietate….“ De data aceasta lui i se alătură și directorul publicației, poetul Nicolae Panaite: „Grupul de autori care, în ultimii ani, din păcate, a rămas încătușat în platoșa agresiunilor și născocirilor dezagreabile, a învățat comportamentul acesta față de breasla scriitorilor de la regimul comunist, care a practicat cu osârdie dezinformarea și ura, reușind apoi (vai!) să antagonizeze societatea românească pe toate palierele. Se cunoaște că Uniunea Scriitorilor de la noi, de vreo câțiva ani buni, este agresată de acest grupuscul destabilizator ce cultivă premeditat și cu îndârjire disensiunea.“ Citim și un articol de Gellu Dorian, care ne atrage atenția asupra unui alt fapt scandalos, legat de distrugerea Premiului Eminescu de la Botoșani: „UAT (alias Primăria Municipiului Botoșani), pe ascuns, așa cum fac de regulă hoții, a înscris la OSIM denumirea Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, obiect de activitate timp de 31 de ani al fundației botoșănene și al Uniunii Scriitorilor din România, comițând astfel un rapt.(…) Au reușit! Așa cum au reușit toate demolările ce se văd peste tot în oraș! Au demolat și acest premiu! Ceea ce, în fapt, nu face decât să încheie această serie de notorietate evidentă de până acum, de 31 de laureați de marcă ai acestui premiu și să înceapă, în trendul pesedist rânced, dat cu apă de colonie rusească adusă de trimișii lor ajunși la felia de cașcaval, noua serie, cu laureați pe gustul lor.“ Din sumar sunt de reținut: grupajele de poezie de Nichita Danilov, Adi Cristi și Daniel Corbu, dialogul lui Leo Butnaru cu Lidia Popa, eseul lui Liviu Ioan Stoiciu despre scrierile lui Nichita Danilov și cel semnat de Adrian Dinu Rachieru despre proza lui Sorin Titel, însemnările lui Adrian Alui Gheorghe intitulate De ce, ce și pentru cine scriu/ scrii/ scrie și, desigur, suplimentul Zigurat care publică un extrem de amplu eseu critic (patru pagini de revistă) semnat de Ioan Holban.