Olga Grushin, prozatoare americană născută la Moscova, explorează în recentul roman intitulat O soție de poveste (The Charmed Wife), lumea poveștilor. După treisprezece ani de căsnicie, Cenușăreasa alege să părăsească palatul și să apeleze la o vrăjitoare. Motivul este însăși relația încordată cu soțul său. În ciuda amplei peregrinări prin povești, în interiorul castelului, în intimitatea relațiilor maritale, dar mai ales în exteriorul acestuia, migrând în contexte narative din basme diverse, adevărata poveste se petrece în Manhattanul actual. Cenușă reasa există în închi puirea tinerei Jane, căsătorită de treisprezece ani cu un antreprenor bogat, care își imaginase că trăiește în cadrul basmului popular ieșit la lumina tiparului în barocul francez, în scrierile lui Charles Perrault, și asta în ciuda faptului că rădăcinile lui coboară cel puțin în folclorul italian, dacă nu chiar în istorisirile Greciei și Egiptului antic. O temă perpetuă, așadar, a ieșirii miraculoase din limitele clasei sociale, este ceea ce prezintă pe dos, cu umor și suspans, scriitoarea Olga Grushin. Densitatea de personaje din basme, capabile ele însele să migreze în diferite cadre ficționale, este de fapt densitatea relațională, rețeaua de conexiuni din viața unei perdante, cel puțin în aparență, a unei Cenușărese reîntoarse la condiția inițială. Miza conflictului dintre soți nu este partajul averii, ci tutela copiilor, crescuți în același cadru al poveștilor care trebuie să se încheie, obligatoriu, cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” și sub aceeași revărsare a barocului din poveștile spuse înainte de culcare. Iată-ne, așadar, prin bagheta Olgăi Grushin, transferați brusc, fără vreo pregătire anterioară, din barocul clasic în postmodernitatea recompusă din fragmente. Surprinzător e modul în care această metapoveste fragmentară se însăilează în limba engleză, nu în rusa nativă, fără a pierde din farmecul Estului European (Olga Grushin a copilărit la Praga), în care poveștile vestului au prins rădăcini puternice. Aceleași povești (și cele din folclorul rus) au însoțit-o ulterior pe autoare, în ipostaza de mamă, dincolo de Ocean, lovindu-se de remarca sinceră și curată a fiicei sale: Princesses are so boring!1. Totuși, O soție de poveste nu este un roman autobiografic, și asta în ciuda faptului că Olga Grushin e divorțată. Asta nu înseamnă că romanul său nu este unul asumat, care să revendice o anumită poziție feministă, plecând de la fina ironie în limba textului, Prince Charming vs. The Charmed Wife (a se citi obligatoriu ca relație cauză-efect). În text, Cenușăreasa își repovestește viața reductibilă, în mentalul colectiv, la formula de basm happily ever after. Sunt aduse în lumina poveștii abuzurile, escapadele, lipsa de afecțiune ale prințului Roland. Fericirea maritală e, de fapt, un puzzle de ipostaze nefericite în care se află mariajul celor doi, despachetat în poveste prin ipostaze direct traductibile în lumea basmelor, prin cadre compatibile unor vremuri recurente, dar recuperate – unor vremuri mai degrabă atemporale decât imemoriale –, construind astfel cadrul larg și simptomatic al eșecului marital fardat în fericirea de după, fără sfârșit și cât mai departe de adâncimea bătrâneților firești. Pachetul de ipostaze reductibile la fragmente de viață înșelată, de nefericire cotidiană, conduce treptat fluxul de fapte într-o realitate mai crudă, palpabilă.
Narațiunea, redată într-o ușoară tentă feministă, relevă o lume din care cețurile basmului se ridică treptat. Ritmul devine tot mai alert, și în această mișcare tot ceea ce fusese umbra vreunei întâmplări de basm se risipește, lăsând în loc urmele vizibile ale eșecului personal, ale exceselor unei vieți îmbătate de farmecul propriei închipuiri. Acel farmec (charm) este cel care proiectează relația dintre cei doi actori: naratoarea Jane, în lumea pierdută a basmelor întretăiate, și Ronald, antreprenorul din Fifth Avenue. Tre zirea treptată din basm, din pro priul vis, pune față în față narcoticul final fericit și adevărurile ascunse în vălul negru al propriei orbiri. Orice mișcare în lumea poveștii are un cost în lumea reală și nu rămâne neplătită. O stare de mahmureală și un sentiment straniu al trezirii bruște din vis însoțesc ultimele pagini ale cărții, dar și un fior de prospețime se degajă odată cu finalul. O gură de aer proaspăt după o noapte de beție a lecturii din amestecul tare al basmelor este ceea ce trezește lectorul, salvând, totodată, povestea. Alunecând narativ într-o direcție neașteptată, într-un cadru care se modifică rapid, pe diferite straturi ale poveștilor întrețesute, concrescute, ca într-o rețea de secvențe, lectorul se vede nevoit să navigheze singur prin pagini, fără ghidare, încercând să depășească starea de confuzie creată, să regleze tensiunea narativă. Pătrunderea în New York-ul real, în ciuda tuturor urmelor vizibile ale eșecului, are efectul deschiderii unei parașute după căderea haotică, necontrolată prin diferitele straturi atmosferice ale poveștilor.
______________________________
1 Bethanne Patrick. (2021, 11 ianuarie). Olga Grushin’s Cinderella novel, like her life, is no fairy tale. „Los Angeles Times“ [online]. URL: https://www.latimes.com/ entertainment-arts/books/story/2021-01-11/olga-grushins-cinderella-novel-the-charmed-wife-is-no-fairy-tale