Probabil că numele lui Pascal Cotte ar fi fost total necunoscut amatorilor de artă dacă invenția sa LAM (Layer Amplification Method) nu ar fi însemnat o mică revoluție în privința înțelegerii modului în care au fost pictate marile capodopere. Camera multispectrală inventată de inginerul francez permite cercetarea unei picturi fără să se intervină asupra ei, fără să se ia mostre de culoare, fără să fie știrbită în vreun fel. Camera respectivă este de o precizie extraordinară, atingînd recordul de 240 milioane de pixeli. Pentru cei care nu se pricep la tehnologie, se ajunge la scara unei sutimi din diametrul unui fir de păr. „Nou este că analiza științifică a tablourilor aduce o ameliorare a cunoașterii tehnicilor folosite de pictori“, susține inventatorul. Un avantaj direct și imediat al acestei tehnologii este depistarea falsurilor.
Dar nu asta mi-a atras atenția, ci un articol din Science et Vie care se referă la o capodoperă a lui Da Vinci aflată în muzeul Czartoryski din Cracovia, Dama cu hermină, pictură în ulei pe lemn, realizată în timpul escapadei milaneze a pictorului.
Cercetînd timp de trei ani această lucrare, Pascal Cotte a ajuns la o concluzie foarte interesantă. Inițial, Leonardo Da Vinci a realizat portretul Ceciliei Gallerani (după cum o identifică mai mulți specialiști), în vîrstă de 15 ani, fără a avea în brațe vreun animal. Prima variantă a Damei cu hermină era, așadar, Dama fără hermină.
De ce a fost nevoie de hermină? Potrivit cunoscătorilor, în momentul în care poza pentru portret, Cecilia Gallerani ar fi fost însărcinată. Pictorul a suprapus un animal în poalele femeii, dar și animalul a suferit modificări, zice Cotte: dintr-o viețuitoare plăpîndă, s-a ajuns la versiunea finală, un animal robust, cu o atitudine leonină, parcă desprinsă din heraldică. S-a spus chiar că animalul din brațele femeii ar simboliza viitorul copil. Cine să fie tatăl? Nimeni altul decît cel care l-a invitat pe Leonardo Da Vinci la Milano, spun cunoscătorii.
E vorba despre un personaj foarte puternic din epocă, Ludovic Sforza, zis il Moro (Maurul), cel care i-a comandat lui Da Vinci ultracunoscuta Cina cea de taină. Pictorul Francesco își imaginează, în 1846, momentul în care Leonardo îi prezintă schița tabloului celui care l-a comandat și curții sale: „Leonardo presenta il bozzetto dell’Ultima Cena al Duca di Milano Ludovico il Moro“. Un fel de „picture in picture“.
Revenind la tabloul Ceciliei Gallerani, într-adevăr, printre copiii nelegitimi ai ducelui se numără și Cezare, cel ascuns de hermină pe cînd se afla în pîntecele mamei sale, fiu care a îmbrățișat o carieră religioasă.
În paranteză, un amănunt pentru gurmanzi: de numele lui Ludovic Sforza se leagă apariția cunoscutului panettone, în cuptoarele lui fiind produsă pentru prima dată această specialitate așa cum o știm astăzi.
Dar de ce era nevoie de o hermină și nu de un alt animal, o blîndă pisică, un cîine ascultător, un pur porumbel alb? Alegerea animalului are tîlcul ei. Ludovic Sforza, protectorul și amantul Ceciliei, a fost răsplătit de regele Ferrante din Napoli cu ordinul Herminei. Drept pentru care a și fost numit Italico morel, bianco eremellino, adică, într-o traducere liberă, „Brunet italian, hermină albă“. Cercetările cu camera multi-spectrală demonstrează că Leonardo a așezat în brațele tinerei femei mai întîi un animal mic, plăpînd. Apoi l-a acoperit cu pensula, pentru ca, prin reveniri succesive, să ajungă la rezultatul care se vede azi: un animal puternic, războinic, precum cel pe care-l reprezintă.
Așadar, simbolic, Cecilia Gallerani, îl ține în brațe pe cel poreclit Hermina, ascunzînd fructul iubirii lor. Pascal Cotte analizează în detaliu hainele femeii și ajunge la concluzia că dacă modelul a fost însărcinat, de bună seamă că s-a aflat în primele săptămîni. Așadar, adăugarea herminei nu a avut neapărat acest rol, de a ascunde o sarcină, ci, dimpotrivă, de a „marca-o“ pe Cecilia drept amanta celui zis Maurul, zis Hermina.
De-acum, noile tehnologii ne permit să urmărim mișcările de pensulă sau de creion, ezitările și revenirile pictorului, toată cronologia cromatică. Rămîne de văzut dacă amatorii de artă pasionați își doresc să stea doar în fața tablou lui ca să se bucure de misterul întreg, ori aleg să vadă și ce e în spatele lui, să admire misterul făcut bucăți.