Marcel Chirnoagă este binecunoscut și apreciat de iubitorii de artă pentru universul său fascinant. Puțini ar putea rămâne indiferenți la lumea ciudată, bântuită de neliniști și spaime pe care a creat-o: o lume a măștilor, a oamenilor cu orbite goale, a cailor din care nu au mai rămas decât carcasele. Marcel Chirnoagă este unul dintre cei mai de seamă graficieni ai noștri, dar am avut ocazia să-i văd într-o locuință privată o lucrare de un cu totul alt caracter decât cele pentru care este cunoscut: o pictură murală, „Perseu și Andromeda“, de 6 metri înălțime și 7 lățime, care te făcea să te întrebi dacă Marcel Chirnoagă nu ar fi putut fi un pictor la fel de mare pe cât este ca grafician.
Un prim interviu mi-a fost acordat cu gentilețe de Marcel Chirnoagă, când, după două expoziții, în Franța și în Italia, s-a oprit pentru câteva zile la München. L-am găzduit la noi și am stat îndelung de vorbă. Pe data de 25 iunie 1992, luam primul meu interviu în calitate de moderatoare a emisiunii „Controverse-Confluențe Est-Vest“. S-a întâmplat să fie Marcel Chirnoagă. Eram amândoi emoționați, Marcel Chirnoagă pentru că „îi răsunau pașii pe culoarele Europei Libere“, iar eu, pentru că în acea zi începea un capitol nou în existența mea. Interviul pe care vi-l ofer în continuare mi-a fost acordat de Marcel Chirnoagă un an mai târziu în atelierul său din București și face parte dintr-o carte în lucru: Dialoguri la Europa Liberă.
Crisula Ștefănescu: Domnule Marcel Chirnoagă, îmi împărtășeați, la München, câteva din concluziile dumneavoastră cu privire la arta occidentală contemporană. Ați revenit în țară, ați avut alte două expoziții, în China și în Mongolia, iar la început de iunie o expoziție la Palatul Cotroceni. S-a spus că ar marca o nouă etapă în evoluția dumneavoastră. Nu neapărat o evoluție estetică, ci mai degrabă a funcției pe care o atribuiți gravurii. Așa este? În urmă cu un an, îmi vorbeați despre funcția apotropaică a artei dumneavoastră, despre dorința de a fixa răul pentru ca el să fie cunoscut, identificat, și în felul acesta să poată fi refuzat și îndepărtat. Or, de data aceasta, subiectul gravurii și al desenelor este unul circumscris heraldicii. Există o abundență de simboluri și de elemente din sfera blazoanelor medievale: coroane, bouri, lei, gheparzi, vulturi. Despletirea nebună de forțe tenebroase din gravurile de odinioară și spaima aceea colosală par să fi fost înlocuite de o încremenire momentană. Este un moment de liniște pe care îl traversează graficianul Marcel Chirnoagă, cum s-a scris în presă? Sau este numai o liniște aparentă?
Marcel Chirnoagă: Eu cred că este o greșită înțelegere a imaginilor pe care le-am făcut. În heraldică, pentru simbolizarea puterii, în heraldica din toate țările, de la Rusia imperială la imperiul austriac, toți conții, prinții și ducii, toți și-au pus în imaginile heraldice niște fiare care să simbolizeze răutatea puterii și spaima pe care trebuie să o aibă omul de putere, să se teamă, să-l înspăimânte. Nu, nu m-am schimbat. Tot răul vreau să-l combat. Dar l-am caligrafiat după sistemul heraldicii medievale și actuale. Până și la ora asta stema României este un vultur. Vulturul nu este blând, nu este cum a spus președintele Ronald Reagan, că vulturul american alăptează umanitatea, ci, așa cum spune monseniorul Ghika, că nu trebuie să cerem vulturului să mângâie, să aline.
Anumite rezerve au fost formulate în legătură cu locul expoziției. Fiind la reședința Președintelui, vizitarea ei ridică anumite probleme și a dat senzația unei stări de inaccesibilitate. S-a folosit chiar formula de expoziție arestată.
Nu l-am ales eu. Mi s-a oferit. Și gândindu-mă că imaginile astea de heraldică pot sta foarte bine într-o arhitectură regală, am zis că acesta este locul lor. Că au fost vizitate și văzute de puțini vizitatori nu mi s-a părut o problemă, pentru că în toamnă, în septembrie, am o expoziție mare la Dalles, în care am să includ și lucrările pe care le-am expus la Cotroceni.
Care vă sunt proiectele pentru toamnă? Ce veți expune la Dalles? Îmi vorbeați acum un an despre dorința de a ilustra Apocalipsa lui Ioan.
Da, la Dalles sâmburele expoziției o să fie o serie de șaptesprezece gravuri pentru Apocalipsa lui Ioan Evanghelistul Teologul, pe care am încercat să le fac după gândul și inima mea, conform textului pe care l-am interpretat după capul meu. Toate imaginile care susțin într-un fel nucleul ăsta din expoziție o să fie apocaliptice.
Și atunci, dacă totul e apocaliptic, unde să căutăm forțele noastre de regenerare?
Forțele noastre de regenerare ar trebui să le căutăm într-o evlavie, într-o credință, într-o credință a unei dumnezeiri a binelui, care să ne ducă înspre creație de bine. Și tema pe care am abordat-o în Apocalipsă, conform textului, este tot lupta împotriva răului. Este lupta Dumnezeirii, a Sfântului Ioan, împotriva răului. Prezentarea Judecății de Apoi se face pe baza referirilor din Cartea Vieții. Și în textul lui Ioan Evanghelistul Teologul, cine nu este înscris în Cartea Vieții de bun, este trimis în Infern. Cartea Vieții este un fel de dosar general al păcatelor oamenilor. Și cei care învie stau la coadă să fie judecați, iar cei ce sunt condamnați se duc în Infern, în Iad.
Babilonul, pentru Ioan Evanghelistul, era probabil Roma. Pentru că e vorba de cele șapte coline. Și se mânie Hristos că în Babilon s-a făcut prea multă răutate, au intrat prea mulți demoni în Babilon. Și atunci Babilonul este distrus. Imaginea mea reprezintă un înger care vine și distruge Babilonul. Dar pentru că Dürer a făcut, hai să-i zicem, o actualizare a Apocalipsului, am încercat și eu să fac o actualizare. Și Babilonul este prăbușirea unor clădiri de tip modern, tip zgârie-nori. Nu este atemporală și mitologică, ci este o prăbușire a unor construcții moderne, a unui megapolis contemporan. Prăbușirea Babilonului e imaginea marii curve a Babilonului, care reprezintă pofta de putere. Din textul lui Ioan, citit cu atenție, se vede că acestei persoane i se închină toți puternicii lumii și toate neamurile. Deci, nu e vorba de luxurie, ci e vorba de putere, setea de putere fiind una din marile rele ale omenirii. De când este omenirea organizată politic, am reprezentat-o așa: cu capete încoronate, cu gesturi hitleriste, cu gesturi comuniste și cu toate neamurile care i se închină marii curve a Babilonului. Personajul care este deasupra îl reprezintă pe ultimul împărat care domnește. Iar negrul de sus sunt norii mâniei lui Dumnezeu, care amenință fioroșenia asta.
Dumnezeu se prezintă de trei ori: cu pecețile, cu trâmbițele și cu cupele mâniei. Iar la trâmbițe scrie că de fiecare dată mânia lui Dumnezeu se prezintă cu șapte pedepse, deci de trei ori șapte. La una din sunările de trâmbiță apar niște lăcuste mostruoase, care au trup de cal, și coadă de scorpion, și chip de om, și dinți de fiară, și păr de femeie, și care îi chinuie pe oameni cinci luni de zile. Asta e imaginea, iar toate lăcustele astea sunt conduse de un demon căruia i-am pus mască de gaze. Ca să fie actual.
Avem și imaginea demonului eliberat după o mie de ani de pușcărie. Se răscoală și atacă cetatea divină. Și este însoțit de falsul profet, de Gog și Magog. Și l-am prezentat cu măști de fals profet, cu gesturi de fals profet și cu tot armamentul modern. E o fiară care iese din mare și are șapte capete încoronate. Și mai e o fiară a pământului, care are coarne ca de miel sau de berbec. Și fiara din mare și fiara pământului se înțeleg, după textul lui Ioan. Și fiara din mare îi dă putere fiarei pământului. Și necredincioșii sau mai rău credincioșii îi fac statuie și se închină icoanei fiarei pământului. Și necredincioșii ăștia se închină în jurul imaginii fiarei. Și tot în partea de sus a gravurii sunt din nou norii mâniei lui Dumnezeu care amenință toată fioroșenia asta.
Cea de-a 17-a imagine este Ierusalimul ceresc. Ierusalimul ceresc pe mine m-a înspăimântat. M-a înspăimântat textul cu pricina pentru că este o cetate care coboară din cer, în care este lumină fără oprire, fiindcă este lumina divină, nu e nici zi, nici noapte, nici soare, nici lună. Și zidurile cetății sunt din 12 straturi de pietre prețioase. Și cetatea are 12 porți, trei la răsărit, trei la apus, trei la miazănoapte, trei la miazăzi, păzite de niște îngeri. Întrebarea mea: pentru ce păzesc cetatea asta îngerii? Pentru că toți păcătoșii sunt în iad, au fost prăbușiți în iad, iar cei buni, care sunt în cetate, cântă fără oprire, fără încetare Slavă Domnului. Deci, îngerii îi păzesc pe cei buni să nu fugă afară din cetate, ci să stea să cânte?! Aici, în ultima imagine, avem figura luminoasă a lui Hristos între șapte sfeșnice, toate aprinse, cu o sabie care îi iese din gură simbolizând cuvântul. Și Hristos poruncește să se scrie tot ce i se va arăta, profețiile pentru ceea ce se va întâmpla pe pământ.
Sunteți mulțumit de Apocalipsa lui Ioan? Îmi spuneați că uneori vă gândiți, după ce ați realizat o lucrare, că putea fi făcută și altfel.
Până acuma, încă sunt mulțumit de cum a ieșit întregul ciclu. Probabil că după ce o să-l văd pe pereți, o să zic că ar fi trebuit să-l fac altfel. Și probabil că o să-l mai fac o dată. Pentru că Apocalipsa lui Ioan este un poem cu valori poetice și cu o valoare de actualitate incredibilă, valabil și pentru Statele Unite, și pentru Coreea, și pentru China și pentru România. Pentru toată omenirea. Este marea valoare poetică a acestui text din Sfânta Scriptură.
Domnule Marcel Chirnoagă, vă mulțumesc!