A vorbi despre un război în desfășurare, cînd pacea părea a fi singura cale de a învinge o pandemie ce capătă, prin extinderea formelor im – previzibile în timp, dimensiuni apocaliptice, e ca și cum a-i țipa în urechea surdului, care-ți răspunde la „Bună ziua“ cu „Bat pari!“. Cum poți cataloga o conducere a unui stat ce se vrea putere de control a unei părți a lumii, deci nu o voință a acelui popor, a acelei națiuni, stat care s-a declarat cu mai bine de șapte decenii în urmă „eliberatorul popoarelor“ de sub o tiranie nazistă și o dorință a impunerii unei ordini mondiale aberante, decît una la fel de dementă ca a exterminatului dictator nazist? Din capul locului ai de a face cu un paradox de tip „război versus pace“ sau al „războiului pentru pace“, cînd numai despre pace nu poate fi vorba, cînd ameninți prin atitudinile tale, după dialoguri diplomatice, o lume întreagă. Fie ești inconștient, și atunci nu ai ce căuta într-o astfel de poziție de decizie, fie ești dement și, legal, poporul tău nu trebuie să te mai lase în funcție. Dar așa cum se întîmplă acum sub ochii noștri, în chiar buricul Europei – în Ucraina este punctul de centru al bătrînului continent! –, într-un război fratricid pînă la urmă, dovezile acestui paradox ne contrazic total și ne fac să privim asupra celor care au declanșat acest conflict ce se vrea catastrofal, mă refer la liderii de la Kremlin, nu la dorința poporului rus, ca asupra unor sinucigași, care după ce ucid cu cruzime își iau și ei zilele. Cînd ai în spatele tău o istorie, care-ți vorbește concret de vărsări de sînge nevinovat, într-un secol în care lumea se așeza, după două conflagrații mondiale, în civilizația modernă a unei vieți liniștite, fără pericole, civilizație de care și tu ai beneficiat, cum poți arunca peste lume groaza dispariției tuturor? Ce cîștigi, ce vrei să faci, în fond? Nimic altceva decît ceea ce numai un inconștient poate face. Lăsînd deoparte evoluțiile țaratelor rusești, imperii clădite pe suferință și furt pentru luxul unei protipendade, momente în care s-au născut și marile valori culturale ale locului, care sunt și valori al lumii întregi, repere de necontestat, ultimul secol, odată cu ivirea lui Lenin și a sovietelor, a însemnat un șir lung de vărsări de sînge de frate. Pe timpul țarilor, slobozirea sîngelui din trupul rușilor declarați vinovați se făcea pe eșafodul care se vede și acum în Piața Roșie, în preajma Catedralei Vasîli Blajînîi, însă odată cu ivirea noilor țari, puși la putere de „voința poporului“, sîngele a curs peste tot sau a înghețat în gulagurile îndepărtate ale Siberiei. Însă acum „vinovații“ erau „dușmani ai poporului“, cu vini inventate, trecuți de la kulaci la inși din preajma dictatorilor pe lista epurărilor, prin instituția-gîde, NKVD, devenită KGB. Camarila lui Stalin, cel mai sîngeros dictator al sovieticilor, de la Troțki la Beria, a numărat și un ins care a ucis mai mult decît a ucis un război provocat de Hitler, ins care a picat și el, pînă la urmă, sub gloanțele marțiale ale lui Stalin. Este vorba de cel care a coordonat Holodomor-ul, marea înfometare din timpul colectivizării din spațiul actualei Ucraine. Acesta a ucis peste 10 milioane de oameni nevinovați pe timp de pace. A mai coordonat împreună cu un alt bolșevic notoriu, Naftali Frenkel, muncile de la Canalul Marea Albă Martea Baltică, șantier pe care au murit alte milioane de oameni. Numele celui mai mare criminal al lumii, care a ucis în numele lui Stalin, este Ghenrih Grigorievici Iagoda. Dar la crimele acestora s-au adăugat altele și altele pînă în zilele de astăzi, cînd, iată, printr-o decizie a unui dictator de tip nou, autocrat și amenințător – „Dacă se va întîmpla ca vreun stat NATO să intre pe teritoriul Ucrainei veți vedea ceea ce n-a mai văzut omenirea vreodată!“, a amenințat Putin, înainte de a intra fizic pe teritoriul Ucrainei, un stat frate, pînă la urmă, atît prin istoria în care s-a plămădit poporul rus, cu variantele lui în timp, cu graiurile și dialectele acestei limbi slave care s-a născut și s-a format totuși la Kiev – întreaga lume este pusă în pericol. Prin atitudinea sa sfidătoare, Putin a uitat de sîngeroasa istorie internă a poporului rus, măcinat de nenumărate războaie fratricide, unii le zic „civile“, cele mai crunte fiind cele din secolul XX, cînd roșii și albii s-au bătut pînă la eliminarea totală a „dușmanului poporului“, fie împușcînd, fără judecată, cum s-a întîmplat cu familia țaristă a Romanovilor, fie aruncîndu-i în frigul închisorilor din Siberia, în gulaguri de muncă silnică, de exterminare, ori pe unii obligîndu-i sau scăpîndu-i în lume, de unde au înfierat regimurile criminale ale comuniștilor bolșevici și acum cel al autocratului dement Putin. El a intrat în Ucraina, mai întîi pe bucățele, apoi peste tot întinsul imens al acestui stat tînăr, recunoscut, conglomerat de teritorii împrumutate de conducerea bolșevică, strategie administrativă ce nu mai convine acum noului țar, așa cum a intrat și Armata Roșie, eliberatoare peste Europa, ocupînd ideologic prin inși de teapa lui Iagoda, jumătate din țările perdante, care au plătit, așa cum a plătit și România, înmiit despăgubiri de război, calculate cu creionul de tîmplărie al lui Molotov. O astfel de strategie a fost, din păcate, tolerată atunci, așa cum pare a fi tolerată și acum, dar de data aceasta în spațiul de „acasă“, unde încă băltește sîngele celor căsăpiți frățește.
Privind un pic în urmă, la formele de toleranță, prin interes de moment, cu alonjă în timp, Occidentul a „contribuit“ prin importul de țarine virulente, autoritare, la consolidarea țaratelor. Nu mai e cazul să amintim aici interlocările țarinelor cu generalii influenți, așa cum nu mai e cazul să amintim că Lenin a importat ideologia comunistă, prost aplicată, tot din Occident. Terenul de acolo a fost tot timpul loc de experiment pe seama celor mulți, așa cum și acum, tot pe spinarea celor mulți, Putin, în numele păcii și liniștii garantate, varsă sînge de frate devenit dușman de moarte. Este firesc să ne întrebăm pînă unde va merge acest experiment, ce se așteaptă de la acest tiran, cînd este clar că el, prin acea amenințare, a declarat război întregii lumi? Dar oare la ce fel de lume s-a referit el, știind că unele națiuni din partea cealaltă de lume i-au și trimis urări de succes și sprijin? Să fie lumea împărțită în două falii paradoxale? Oricum, pe lîngă ceea ce am trăit de mai bine de doi ani, tot un fel de război al epurării lumii, această invazie rusească spre lumea civilizată pare a fi și cea mai periculoasă – un paradox, în fond, al lumii civilizate, în care metode barbare de expansiune a terorii se dau drept mari garanții de pace!