Noul scandal iscat la Ipotești, la acordarea Premiului Opus Primum, de Ziua Națională a Culturii Române, Ziua poetului prin antonomasie, a fost la fel precum celelalte două scandaluri, la fel de absurd, dar cu o mai mare doză de trivialitate. Nu cred că juriul, știind cum arată textul, nu doar antiliric, ci anticultural, i-ar fi îngăduit autoarei să-l citească, mai ales acolo, mai ales atunci. Era limpede pentru oricine ce anume urmărise autoarea, o lovitură de imagine. A reușit prin scandal să le pună în umbră pe alte câștigătoare ale aceluiași premiu, la Festivalul organizat la Botoșani de trei decenii de Gellu Dorian. Așa de feroce să fie lupta pentru imagine? Ne amintim cum alte două tinere, care primiseră, în anii precedenți, același premiu la Festivalul Național de Poezie „Mihai Eminescu“, în loc să le mulțumească juriului și organizatorilor pentru distincția acordată, le-au reproșat tuturor (în modul agresiv al militantismului corectitudinii politice) lucruri străine cu totul de atmosfera momentului. Numai că nominalizata din 2022 le-a depășit în orgoliu și în inadecvare. Că toate trei au avut ceva de spus acuzator și nedrept, simplificator și etichetând totul ideologic, conform progresismului la modă, a fost evident pentru toată lumea, dar acum lectura unui text lipsit de orice grăunte de poezie, fie ea avangardistă ori sau/și teribilistă, mizerabilistă sau postumană, a provocat indignare. Aici am ajuns, atât de jos, încât să ne descriem măruntele angoase și aparatul de reproducere, total lipsiți de elementara bună-cuviință? Nu e Charles Bukowski, nu vă amăgiți, este doar vulgaritate și lipsă de fler literar, nu sunt nici pagini din Tropicul Cancerului ori din Sexus, Plexus, Nexus aranjate în strofe, după bunul plac. E nimicul orgolios, centrat pe propria persoană, nivelul ultimilor straturi de umanitate degradată. Mila pentru o asemenea lipsă de orizont spiritual mi se pare înspăimântătoare, nu dramatizez, dar cum este posibil pentru un poet să coboare la nivelul unor chat-uri deocheate? Și aceasta unde? la Ipotești, acasă la Eminescu, unde un Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“ și un Memorial Ipotești se străduiesc să mențină vie pentru toți flacăra poeziei adevărate, în care se mistuie cel care înseamnă însăși onoarea și însuși talentul poeților români. Un act de recunoștință infinită se cuvine să simtă fiecare român pentru Eminescu, poeții în primul rând, dar și o întreagă națiune, așa cum simte umanitate pentru Dante.
Am fost în toamna trecută la Ipotești, un loc sacralizat prin aburul poeziei netrecătoare, eminesciene, născută într-un timp istoric dat și o durată mai presus de timp, unde te poți re(conecta) la sursele identității noastre, europeană și română simultan, nu dezechilibrate din rațiuni politice. Oamenii de la Ipotești merită omagiul întregii Românii, pentru ceea ce fac, sistematic, modern, devotați, acolo, nu scandalul unei provocări insolente. Ca nuca în perete au fost și celelalte premiante, dar la nivelul de cenaclu provincial teribilist ultima nominalizată la un premiu pentru care nu trebuia să aplice, dacă atât înseamnă pentru ea poezie și Eminescu. Nu e vorba de pudibonderie, aici, ci de lipsă de demnitate literară. Nu orice ne trece prin cap e poezie postmodernă.
M-a întristat enorm în altă ordine de idei, dar tot legat de sărbătorirea poetului, aserțiunea unui gazetar de excepție, prozator și reporter formidabil (a și scris despre versurile mele) Cornel Nistorescu. ,,Ziua inculturii din România“ titrează el, în „România liberă“, uitând de eforturile multora de a cinsti ziua de naștere a poetului prin recitaluri, dezbateri, concerte, studii noi. Am depus la Cluj împreună cu scriitori din Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, coroane de flori la statuile lui Eminescu și Blaga, în fața Teatrului Național. Ierarhii celor două Biserici române, reprezentanții guvernului, primăriei, consiliului județean, bibliotecilor, partidelor, asociațiilor culturale, inclusiv cele reprezentând Munții Apuseni au creat atunci, pentru cât timp nu știm, o oră de unitate spirituală spontană, firească, inefabilă. E mult sau puțin? A fost ziua când se acordă Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“, pentru Opera Omnia. Anul acesta a revenit unei autoare din Transilvania, Marta Petreu. Revistele mi s-au părut că au renunțat mai mult ca în alți ani la omagii convenționale. A fost totuși Ziua Culturii Naționale.