Convorbirile acestea despre viața Dvs. politică și despre episoade importante la nivel macro-social de acum 30 sau 20 de ani au stârnit un interes considerabil, la publicarea lor, număr de număr, în România literară. E un semn bun acest interes public pentru trecutul politic și social recent? Generația tânără și cea mijlocie de astăzi vor găsi, credeți, un reper în generația de intelectuali care, din ianuarie 1990, s-a implicat în reconfigurarea politică și civică a României postcomuniste? Are PAC un „urmaș”?
Ar fi frumos dacă ar fi adevărat că dialogul nostru a stârnit interesul despre care vorbești. În ce mă privește, m-aș mulțumi ca numărul celor care ne citesc să coincidă cu cel al tirajului României literare. Pretențiile mele în privința numărului de cititori au fost totdeauna modeste. Camil Petrescu se consola cu ideea că e suficient dacă o operă e citită de 12 cititori (nu mă întrebați de ce invoca scriitorul numărul apostolic!). Nu știm niciodată cu destulă precizie câți sunt cei care și de ce ne citesc. Cu oarecare aproximație, putem conta pe programele școlare în măsurarea impactului literaturii. Sau pe unele categorii socio-profesionale bine definite cândva, mai puțin astăzi, cum ar fi medicii, care au fost totdeauna mari cititori de literatură. Iorga susține că, în Evul Mediu, femeile erau cele care citeau. Găsea dovada în faptul că numeroase doamne și domnițe ale epocii își botezau băieții Alexandru cu numele lui Macedon, eroul popularei cărți intitulate Alixăndria. Sunt convins că și în zilele noastre femeile citesc mai mult decât bărbații. Am semnat în viața mea, în diferite împrejurări, cum ar fi lansările sau târgurile de carte, mult mai multe dedicații solicitate de femei decât de bărbați. Oricât de relativ, iată un indiciu destul de bun.
La a doua ta întrebare, dragă Daniel, aș răspunde mai degrabă negativ: nici indivizii nu învață mare lucru (era să zic nimic!) din lecția înaintașilor, nici societățile din lecția istoriei. Optimismul tău mă lasă visător, cum spun francezii: tu nu te uiți la TV?! Nu îndrăznesc să vorbesc de rețelele sociale, în care expertul ești tu! Ai avut vreo clipă impresia că noile generații de politicieni îi cunosc măcar pe cei dinaintea lor, darămite să-i ia drept reper? Actualii politicieni sunt pătrunși de ideea că lumea începe cu ei. Și n-aș băga mâna în foc că nu sunt la fel de convinși că se sfârșește cu ei. Incultură curată, dragă prietene! Asta îi salvează de la procese de conștiință, de frustrări, de îndoieli și de alte boli incurabile ale minții omenești. Ei trăiesc într-o lume a certitudinilor fără leac. Uită-te în jur: nu neapărat la mahalaua aurită a politicii, dar la unii lideri stimați (deși tot mai puțin stimabili!) ai partidelor istorice și spune-mi ce vezi. Ai cea mai mică bănuială că sunt în stare să respecte ce a fost înaintea nașterii lor în politică? Darămite să fi învățat ceva din experiența înaintașilor? Fac politică după cum îi taie capul, cu alte cuvinte, după cum le dictează interesul. Încă o dată: nu mă refer la useriști sau la auriști de ultimă generație, ci la liderii PNL, de exemplu, unii cu doi sau trei ani vechime în partid, care îl pun la zid pe Ludovic Orban, exact în maniera în care liderii PSD s-au descotorosit de Iliescu, de Năstase, de Geoană, de Ponta, de Dragnea, într-un lung șir de paricide, cărora le-au căzut victimă cu toții. Capete au căzut în mai toate formațiunile politice post-decembriste. E vorba de una din cele mai vechi tradiții politice. Numele lui Danton sau Robespierre îți spun ceva? În finalul piesei lui Camil Petrescu, Danton, aflat pe eșafod, îi strigă călăului său: „După ce-mi vei tăia capul, ridică-l și arată-l mulțimii. Merită!“ Acum, nu-mi cere să selectez din capetele căzute în politica noastră post-decembristă pe cele care, cu adevărat, merită!
Nu, PAC nu are niciun urmaș. Din păcate!