Volumul intitulat Corespondență – care s-a pliat pe un consistent orizont de așteptare – cuprinde aproximativ 700 din cele 1200 de scrisori identificate, trimise de Nicolae Steinhardt prietenilor și cunoscuților săi. În cadrul său, îngrijitorul ediției – profesorul George Ardeleanu – a optat pentru o selecție având la bază gruparea scrisorilor în funcție de destinatari și ordonarea grupajelor în funcție de criteriul cronologic, alegere care conferă coerență volumului și oferă o perspectivă clară asupra devenirii omului Steinhardt. În prezent se realizează ultimele finisări asupra celui de-al doilea volum al acestei corespondențe – care va face un fel de corp comun cu cel pe care îl prezentăm acum – și care va include alte 500 de scrisori (inclusiv 150 de epistole interceptate de Securitate).
Această corespondență cuprinde scrisorile din mai multe perioade ale vieții lui Steinhardt, inclusiv cele din anii 40 către Manole Cociu-Costieni, Charles Gruber și Nicolae Iorga, dar și scrisorile de după ieșirea din închisoare către Perpessicius, Eugene Jenney, Remus Niculescu, Emanoil Vidrașcu, Virgil Nemoianu, Ion Caraion, Alexandru Ciorănescu, Ion Negoițescu, Virgil Ierunca, Monica Pillat, Toma Pavel, Nicolae Manolescu, Benedict Ghiuș, Geo Bogza etc. Sunt, așa cum au fost regăsite și ordonate, scrisorile din tinerețe (care stau sub semnul sintagmei joie de vivre, pline de detalii despre viața culturală pariziană, despre străzile englezești, despre concerte și teatre), dar și ultimele scrisori, trimise de la Mănăstirea Rohia, cu câteva zile înaintea sfârșitului său.
Multe dintre aceste scrisori sunt adevărate eseuri și pot fi lecturate dintr-o dublă perspectivă, pe de o parte, ca fiind pasaje de literatură de o sensibilitate aparte, iar pe de altă parte, ca fiind liantul care oferă o adevărată cheie de interpretare către operele lui Steinhardt, inclusiv către Jurnalul fericirii. Întreaga corespondență se poate citi fie cu un ochi înspre „afară“ (ilustrând fascinant spectacolul lumii), fie înspre „înăuntru“ (deschizând porți spre sinele autorului și spre opera sa) –, iar ambele viziuni converg către toată această parcurgere și devenire a celui ce, indiferent de perioada grea pe care a parcurs-o adesea (sunt câteva scrisori impresionante din perioada imediat următoare a eliberării sale din închisoare), nu a încetat niciodată să iubească oamenii și să creadă cu tărie în apropierea lor de divinitate. Se poate identifica în contextul lor – stilistic vorbind – și un pattern al autorului: sunt scrise cu o mare afecțiune, într-o notă de sensibilitate aparte, cu multe conexiuni și trimiteri culturale, manifestând în permanență grijă și tandrețe față de interlocutor, transmițând de fiecare dată cele mai calde sentimente ale celui care scrie, pline cu încântări față de lecturile pe care le parcurge, cu jovialități și mirări, cu indignări în raport cu anumite conjuncturi politice și toate, fără excepție, fiind traversate de bunătate și de referințe la sacralitate.
Unele dintre scrisori conțin și mesaje purtătoare de ideologie, iar raportările lui Steinhardt sunt evidente. Este un intelectual critic, imun la provocările totalitarismelor și vigilent la toate formele subtile în care acestea se puteau insera în societate. Sunt câteva epistole în care există referințe la Soljenițîn, la Zinoviev sau la admirația pe care Steinhardt (un adevărat liberal-conservator) a manifestat-o față de Raymond Aron. În același timp, există rânduri în care își exprimă direct dezaprobările față de utopiile colectiviste și indignările față de înăbușirea Primăverii de la Praga.
Ar mai trebui menționat faptul că aceste scrisori aduc, la rândul lor, un plus de cunoaștere în ceea ce privește convertirea lui Steinhardt – un act personal, autentic, ce a survenit natural, fără a fi un gest spontan. În toate aceste rânduri scrise Steinhardt practică o nobilitate extraordinară în interiorul canoanelor teologice, punând, mai presus de orice în această zonă a sacrului, ideea libertății credinței. „Învățasem (în închisoare) – avea să afirme Steinhardt – că totul în viață e reprezentat de treimea curaj – noblețe – demnitate.“
