Nu mi-au plăcut niciodată articolele de critică literară ale lui Laurențiu Ulici. Ideea că la fiecare zece ani apare o nouă generație de scriitori și că în cadrul fiecărei generații există trei promoții mi s-a părut puerilă, un fel de aritmetică literară fără legătură cu realitatea. Criticul nu avea de altfel priză la textul literar, pe care îl trata schematic, fără să-i sesizeze individualitatea. Era impresionantă doar memoria lui ieșită din comun, care transforma orice discuție despre literatură într-un fel de concurs „Cine știe câștigă“.
În schimb, Laurențiu Ulici mi-a plăcut ca om. El știa să se joace. Nu mă gândesc numai la jocurile propriu-zise – bridge, șah, table, pocker – la care nu (prea) avea egal în lumea scriitoricească, ci și la gândirea lui combinativă, la practicarea curentă a paradoxului, la arta construirii unor teorii fanteziste.
Într-o vară, la mare, Laurențiu Ulici stătea pe terasă și mă admonesta când mă vedea îndreptându-mă către mare cu cearșaful de plajă în mână:
– Ce faci, dom’le?! De asta ai venit la mare, ca să mergi la plajă?!
– E o excepție, îi spuneam. Numai azi. De mâine îmi revin.
Era un om fundamental bun. Când se supăra devenea, ca toți oamenii cu adevărat buni, comic. Supărarea lui era neverosimilă, nu i se potrivea, părea un exercițiu actoricesc.
În biroul lui de președinte de la Uniunea Scriitorilor, suporta cu stoicism vizitele tuturor celor care voiau să-l viziteze, unii dintre ei atât de enervanți încât altcineva în locul lui i-ar fi dat imediat afară, nu pe ușă, ci pe fereastră. Dar Laurențiu Ulici avea răbdare cu ei și continua să-și îndeplinească multiplele obligații în mijlocul perorațiilor și vociferărilor, care luau uneori amploarea unui vacarm.
Era amuzant să-l asculți dezvoltând teorii – literare sau politice – cu o inepuizabilă plăcere a construcției fanteziste de idei. Fiecare discuție cu el era și un joc, în care lui îi revenea rolul de magister ludi.
Mi-aduc aminte o împrejurare în care și-a folosit această capacitate de a demonstra orice, chiar și contrariul a ceea ce demonstrase cu o clipă înainte.
Într-o primăvară, a organizat un concurs de șah pentru scriitori, la Sinaia. M-a invitat și pe mine, întrucât de multe ori, întâlnindu-l, îi declaram, provocator, că joc mai bine decât el. Voia să-mi demonstreze, practic, că e invincibil, așa cum susțineau mulți scriitori (îndoctrinați, bineînțeles, tot de el). A făcut rost și de bani pentru premii, de la o firmă al cărei proprietar era mare iubitor de șah. Și ne-a anunțat ritos:
– S-au înscris în concurs șaizeci de scriitori. Și vor fi trei premii: unu, doi și trei. Fără ex equo, fără mențiuni.
Unii dintre participanți au protestat. Suma pusă în joc era destul de mare și se gândeau că n-ar fi fost rău să ajungă câte ceva la cât mai mulți dintre ei. Dar președintele Uniunii Scriitorilor a rămas neclintit în hotărârea lui.
– Un concurs serios înseamnă premii puține și mari. Nu am venit aici să împărțim ajutoare sociale.
Eram de aceeași părere.
Concursul s-a desfășurat corect, după toate regulile unui campionat de șah. Eu am ieșit pe locul patru, iar Laurențiu Ulici – pe locul cinci. Imediat, președintele ne-a convocat pe toți în sala de mese și ne-a anunțat:
– Organizatorii au hotărât să ofere cinci premii.
S-au auzit proteste vehemente, bineînțeles, mai mult în joacă. Treptat, însă, s-au stins, pentru că organizatorii – adică Laurențiu Ulici și atât – n-au cedat presiunilor.
După ce mi-am luat plicul cu bani, i-am spus lui Laurențiu Ulici în particular.
– Nu-i frumos că ai revenit asupra hotărârii inițiale.
– Am făcut-o pentru tine, ca să primești și tu un premiu.
– În cazul ăsta de ce nu te-ai limitat la patru premii?
– Ca să nu-și dea lumea seama că pe tine te-am avut în vedere!
P.S. I-am atras atenția și asupra faptului că, potrivit rezultatelor concursului, joc mai bine decât el. Laurențiu Ulici mi-a explicat că mă înșel, întrucât, conform unei complicate teorii a probabilității, pe care a și dezvoltat-o în fața mea (și din care, de fapt, n-am înțeles nimic), este mult mai greu să ajungi pe locul cinci decât pe locul patru.