1.
Mai stăruie uneori într–o fiolă
sângele unui sfânt lichefiat:
ţi-e un fel de teamă să te apropii
mai ales dimineaţa
când vrei să–l aduni
odată cu somnul:
treci mâna peste el
îl încălzeşti cu al tău
până se dezlipeşte pielea
nopţii trecute.
Îl duci la chiuvetă: apa
nu curăţă pare o lamă pe barba
unui beţiv.
O să alunece
îţi spui cu mirarea albă dintre
sprâncene
o să alunece când creşte ziua
ca o rădăcină în seară.
Îl găseşte acolo
pe pielea tot mai uscată
palimpsest sortit altor ninsori.
2.
Un păstrăv
se uită chiorâş prin geamul
de apă.
Sigur va veni. Şi va trece. Ţinem
capul înfipt în trecut.
Dar nu interesează pe nimeni
că altfel gândim viitorul. Fiecare îl vede
mai departe de viaţă
de moarte
îngheţ şi dezgheţ deopotrivă
tristeţe şi bucurie alergând către
gura deschisă a anului. Nu ca
pe al lui:
desprins
se mişcă pe alte coordonate
în haina lui roşie sau violet ce
mai contează.
Aşteptăm
şi unul şi altul
plecarea colorată cu praf
de cenuşă.
3.
Te simţi asaltat de glasuri
venite de-aiurea.
Nenorocul
le–a adus prea devreme
ca florile aprilie. Să se revolte
nici pomeneală. Mulţumite
par mulţimi adunate
sau corole într–o coroană ori
buchet după cum
vrei să consideri. Se înalţă
mai sus decât ar putea spera
cineva
că există o linie de demarcaţie
mereu visată.
Fără
învingători fără iertare într–o
rătăcire
primejdioasă pe hărţile
încă netrasate decât cu cerneală
simpatică.
4.
Căprioarele mor cu ochii
deschişi.
Nici o lucire între genele
ca firele de iarbă.
Pentru ele
lumea întreagă e o singură
lacrimă
un giuvaer de gheaţă înfipt
în inima unui vânător.
Le priveşti înşirate
în zăpada murdară. Eşti sigur
că vor să vadă lumea vie
din moarte.
5.
Când vrei să transferi ceva
din iubire
te duci la bancă întinzi gâtul
să te vadă funcţionara:
ea ştie în ce fişier să o depună
încât să o găsească numai
cine îi ştie secretul.
Până când crezi că ai iar
nevoie de ea
de bucata de iubire zic
va sta între lucrurile fără rost
ca stindardul sfâşiat în vremi
de bătălie
într–un muzeu. (Manipularea
ei a banilor
a imaginilor nu va mai depinde
de tine).
O poţi contempla cu
închipuirea
e a ta chiar dacă nu îţi mai
stă la dispoziţie
decât atunci când întinzi gâtul
peste ghişeul
în spatele căruia o altă
angajată a băncii
păstrează în unghiile false
speranţa deja descojită.
6.
În fiecare zi
prietenii mă numără ca la box:
să vadă
dacă reuşesc să mă ridic. O fac
cu un singur picior. Celălalt
a amorţit între corzi. Nu–i place
să umble prin lume
să se lase văzut. Mă obligă
să rămân răstignit
între şi între
cu nehotărârea ca o paranteză
ascuţită
rămasă stingheră între
sprâncene.
7.
Uneori rămâne o urmă
ca toate cele lăsate
când ţi s-a arătat
cărarea pe care trebuie
să mergi.
Împins sau fiindcă aşa îţi este
scris
în cartea cu foile deja putrezite
ori numai închis privirilor
mereu întoarse
te duci până când în urmă răsare
o pădure de ghimpi. Eşti fericit
că nu te mai poate urma
ca începutul unei zile
de sărbătoare
în care nu ştii dacă e bine
să mergi
sau să rămâi.