Adaus la un poem renga
A sosit vremea să ne întoarcem în noi înșine
fiară și pradă deopotrivă
fiecare cu viața lui trăită și netrăită
să batem în poarta domnului ulise
să-l întrebăm de unde i s-a tras știința călătoriei
pe mările mărilor și încă e viu
desigur îl vom întâlni în spatele casei
stând la soare pe o piatră
încercând să-și aducă aminte de virtuoasele femei
de altădată
sau întrebându-se cine o fi fost aceea care s-a numit
penelopa
nu fără să-l roage pe dumnezeu să se îndure de
robul său
cu vreo pandemie nu cumva să se culce pe o
ureche
și să uite că
e muritor
Pendule
Deocamdată sunt fericit
am descoperit plăcerea de a inventa pendule
peste tot este nevoie de pendule
în nara furnicii și trompa elefantului
în cântecul cocoșilor în zori
și scurtarea vieții
în speranța că ele într-o bună zi
mă vor inventa pe mine
Demult când ningea
Demult când ningea continuu peste lume
tu erai atât de virtuoasă că nu-mi plângeai de milă
dumnezeu însuși privea cu ocheanul
în garsoniera noastră să vadă doi muritori fericiți
astăzi îmi zici nu mai e nimic de făcut îți zic
nu mai e nimic de inventat în viață în scris
masca anticovid e o bagatelă
pe lângă câte măști am fost obligat să port
pentru a-mi ascunde sentimentele handicapurile
îmi zici nu e niciun semn că mâine va fi altfel
chiar ora pentru partida de sex va fi aceeași
doar că nu se mai știe ziua în care va fi
atunci cum să speri te întreb că într-un ochi al vieții
se află un loc unde vom gânguri îmbrățișați
să dovedim că poezia nu încetează să se scrie
că se va întoarce vremea când prietenii copilăriei
și cei care veniră după ei ne vor bate iarăși în ușă
cine să mai creadă mă întreb în prostia că bătrânețea
aduce înțelepciunea și împăcarea cu sine
cum să fie înțelept un analfabet în știința clonării
când știe că este mort dinainte de a se naște
și nu este iisus hristos cel sigur că va învia
Pe toate le acoperă deşertul
Pe toate le acoperă deşertul
fraze evocatoare picnicuri delicioase
pe tine moțăind ca o viperă cu corn
pe un tărâm de creier pustiit
un peisaj al dezolării o credință ratată
de cealaltă parte a râului unde se așteaptă
în zadar ca cineva să taie panglica
la inaugurarea vieții promise
pietrele de sub tălpile noastre fericite cândva
că le călcăm pentru prima oară împreună
acum și-au pierdut orice tâlc consolându-se
că nu mai sunt decât niște trofee ale absenței
Un rest de haiku
Murise în noi ceva
ca un blând clarinet
în seara aceea
în seara aceea
aveam pe buze
gustul pielii tale
aveai pe ochi
umbra pielii mele
nici eu nu eram eu
nici tu nu erai tu
aveai palmele umede
aveam gura uscată
nu mai eram sigur
dacă sunt al casei
nu mai erai sigură
dacă ești a casei
erai grăbită să pleci
eram grăbit să scriu
un rest de haiku
pe sâni de altădată
Un nostalgic
În cel de-al cincizecelea poem scris în acest an
9 octombrie 2021 vă puteţi ușor rupe dinţii
dar și așa vă rog nu-l ocoliţi mușcaţi din el
nu vă lăsaţi cuprinși de spaimă ca de o gură sâsâită
de șarpe
sunt un nostalgic un repudiat de propriu-i frizer fiindcă
nu mai am păr
un sentimental căruia libertatea de a scrie pentru
nimeni i-a ajuns în gât
nu-mi pasă că moartea în vulnerabilitatea ei învinge
și nu se lasă învinsă
mi-ar plăcea și mie să mă laud cu mii de cititori ca
tânărul nichita
să se afle cineva să-mi spună uite sub talpa poemului
tău aș trăi confortabil
ca sub un acoperiș de siberie unde întrebările ţin loc
de surcele pentru foc
pe cine nu știe drumul până la supermarketul din colţ
nu au cum să-l ajute tratatele despre inaniţie
Îmi plâng propria moarte și mă bucur
că mai e cineva care să mă plângă
Am existat
Am existat fiindcă am iubit nu fiindcă am fost iubit.
Draga mea, suferința ta de aici ți se trage. De aici mi
se trage
pofta de a trăi chiar și în moartea de a doua zi. Nu-ți
face griji
de ce se va întâmpla cu singurătatea de ieri. Fă tot
ce poți
ca aceea de mâine să nu te găsească singură.
Dublura cheilor
pusă prevăzător de tine la plecare în buzunarul de
la veston am
lăsat-o în cutia poștală. Ajunge bine la destinație
cine e pregătit
pentru toate probabilitățile. Oamenii alături de care
îmi voi duce
viața de acum încolo m-au primit cu aplauze și
onorat cu un chef
pe cinste. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc
oarecum cu mândrie
că știu câte ceva despre cel care am fost. Până la
urmă s-a dovedit
că nu e așa. În fiecare nou venit ei văd un motiv de a
se bucura
ori cum spuneam noi câteodată de a ieși din
monotonie
Dramele zilei
Ce se va mai negocia și astăzi pe creștetul meu
un cal galopează cu un călăreț ros de molii
nervos că nu i s-a dat răgaz să-și ia
bandajele și alifiile necesare pentru un drum lung
sfârcurile vecinei blonde din blocul de vizavi
se grăbesc să adune rufele întinse să se usuce pe
balcon
ce să mai înțelegi și din viața asta le privesc
în fiecare dimineață și mă întreb cât sunt de
crocante
îmi voi petrece astfel încă o zi în melancolie
fără să-mi ascund surpriza de a constata că sâni
e un cuvânt de genul masculin
fără să fiu pregătit pentru dramele zilei
deși între timp cineva îmi bate în ușă aducând-mi
vestea
că un cal s-a prăbușit de pe o balustradă de pod
și călărețul e sigur am fost eu