Meridiane 46/2021

Capodopere fotografice de la MoMA“

Până la 30 ianuarie 2021 rămâne deschisă la Muzeul „Jeu de Paume“ din Paris o expoziție cu titlul de mai sus. În 2001, MoMA – Muzeul de Artă Modernă din New York – a cumpărat una dintre cele mai frumoase colecții de fotografii din lume, cea a colecționarului german Thomas Walther, cunoscător erudit. Noul director al muzeului parizian, Quentin Barjac, responsabil înainte al colecțiilor de fotografii de la MoMA, a reluat acum expoziția monumentală, pe care o organizase la New York, îmbogățind-o cu ultimele achiziții. Prilej de a se face cunoștință cu 230 de fotografii – incredibile invenții vizuale care au caracterizat arta fotografică dintre cele două războaie mondiale. „În această selecție de tiraje rare – atrage atenția «Le Monde» – vom întâlni icoane ale avangardei europene, reprezentanți ai straigh photography-ei americane, autori ai Bauhausului sau fotografi ruși, nume precum Alexander Rodchenko, Claude Cahum sau André Kertész, dar și nume de autori mai puțin cunoscuți.“ În imagine: Constantin Brâncuși , fotografie din Colecția MoMA.

Vivian maier“

Musée du Luxembourg din Paris este, până la 16 ianuarie 2022, gazda expoziției cu acest titlu. Opera misterioasei Vivian Maier (1926-2009), descoperită întâmplător în 2007 și nepublicată vreodată, pare inepuizabilă. Această femeie, care și-a câștigat existența ca guvernantă la New York, apoi la Chicago, a fotografiat cu încăpățânare și cu un ochi foarte sigur strada și personajele ei, dar nu și-a publicat, nici clasat fotografiile, lăsând mii de negative în urma ei. Această amplă expoziție scoate în evidență obsesiile sale – copiii, autoportretele, locurile populare, dezvăluind totodată tiraje de epocă inedite, rare, filme sau înregistrări audio. În imagine: Vivian Maier.