Anii petrecuți cu studierea cărților
lui James Joyce mi-au dezvoltat
interesul pentru critica genetică
— adică acea ramură a criticii
și istoriei literare centrată pe
cercetarea manuscriselor, a
variantelor, corecturilor și reviziilor operate de
autori. În cazul scriitorului irlandez menționat,
lucrurile sunt pasionante — iar uneori chiar
uimitoare. Cantitatea importantă de manuscrise
păstrate este dovada unui proces de creație nu
doar îndelungat, ci și extrem de laborios și, adeseori,
chinuitor. Ele au pus la grea încercare competența
specialiștilor, soldată prin publicarea a nenumărate
studii și articole, precum și a unor impozante
volume. Un episod aproape deloc cunoscut până
de curând privind avatarurile unor capitole din
Ulysses e înfățișat de Michael Groden, un savant
care și-a dedicat întreaga existență cercetării
marelui roman al lui Joyce. Reputat cunoscător al
vieții secrete a cărții publicate în 1922, el furnizează,
într-o lucrare publicată puțin înainte de moarte,
The Necessary Fiction. Life with James Joyce’s Ulysses
(2019, revăzută în 2021), informații despre una din
cele mai spectaculoase achiziții de manuscrise
joyceene din ultima jumătate de secol.
Timp de patruzeci de ani, începând cu 1960,
pe piața manuscriselor ulisiene nu s-a semnalat
nicio mișcare semnificativă. Se părea că tot ceea
ce supraviețuise se afla deja în biblioteci și că
posibilitatea unor surprize era exclusă. Cu toate
acestea, la sfârșitul lui septembrie 2001, Michael
Groden a fost contactat de Noel Kissane, de la
National Library of Ireland, și invitat să poarte o
discuție despre manuscrisul capitolului „Circe“,
intrat în posesia Bibliotecii cu un an înainte. Era
doar un pretext pentru a capta bunăvoința profesorului
de la universitatea din London, Western Ontario.
Conversația telefonică a vizat mai puțin manuscrisul
achiziționat la o licitație la Christie’s, cât un set
de hârtii oferit de către o persoană al cărei nume
nu i-a fost comunicat lui Groden. Documentele
se aflau deja la Londra și reprezentantul Bibliotecii
Naționale a Irlandei avea urgentă nevoie de
expertizarea lor, în vederea eventualei achiziționări.
m anuscrisele lui Joyce au,
datorită rarității lor și
celebrității autorului, o
valoare de piață considerabilă.
Interesul era, prin urmare,
enorm, iar două capitole
din Ulysses („Circe“ și „Eumaeus“) puse în circulație
cu vreun an înainte, se vânduseră la prețuri fabuloase.
Cu adevărat impresionant e cel de-al doilea, din
două motive: „Primul, dat fiind că textul de bază
e scris cu cerneală neagră, dar există și adăugiri
cu cerneală roșie și cerneală verde, adăugirile în
roșu fiind în unele locuri substanțiale. Al doilea,
pentru că formula revizuirilor — ștersături
dezastruoase și inserții cataclismice — e mult mai
exagerată și haotică decât în oricare altă variantă
existentă din Ulysses“ (Slote, 2001: 21). Nu e de
mirare că ele au intrat imediat în vizorul criticii
genetice, fiind studiate de mari specialiști ai
domeniului. Se bănuia că ele reprezentau forme
timpurii de redactare a romanului.
Faptul că familia Joyce a trecut, pe parcursul
anilor, prin mai multe locuințe explică de ce s-au
pierdut ori rătăcit multe obiecte. În unele cazuri,
au fost obligați să plece în grabă, lăsând vraiște
camerele în care stătuseră. Așa s-a petrecut la
plecarea din Trieste și la fel, ani mai târziu, când
au părăsit pentru ultima oară Parisul. Ceea ce i-a
fost prezentat lui Michael Groden era un amalgam
de note ale lui James Joyce din perioada anilor
1903-1904, câteva documente legate de Finnegans
Wake și un număr însemnat de pagini referitoare
la stagiile timpurii ale scrierii lui Ulysses. În evaluarea
lui Groden, era vorba de o „pradă“ extraordinară.
Misiunea lui nu consta în fixarea unui preț, ci în
a stabili autenticitatea lor, de a le certifica importanța
și valoarea științifică. El urma să facă recomandări
privind achiziționarea totală sau parțială a
manuscriselor, sau, dimpotrivă, să dea un verdict
prin care Biblioteca Națională să nu se implice în
tranzacție. Evident, sfatul său a fost să se cumpere
întregul lot.
De unde provenea acesta? După toate
probabilitățile, el făcea parte din lucrurile abandonate
de familia Joyce, la Paris, după ocuparea de către
naziști a orașului — dacă n-au fost cumva încredințate
de Joyce însuși devotatului său prieten, Paul Léon,
la o dată anterioară. Alături de soția sa și o altă
rudă, Léon a sfidat interdicția de a se circula pe
timpul nopții și a salvat nouăsprezece dosare cu
manuscrisele, carnetele și notațiile lui Joyce. Acestea
au fost depuse la Ambasada Irlandei din Paris, cu
mențiunea că nu vor putea fi deschise mai repede
de cincizeci de ani. O parte din hârtiile aflate în
apartamentul familiei au rămas la soția lui Paul
Léon, Lucie, care le-a depozitat într-o cutie care
purta inscripția „Joyceana“. Nici după moartea
acesteia, în 1972, nimeni n-a dat vreo importanță
cutiei, deși între timp în locuință se mutase altă
familie. Abia în 2000, Alexis Léon, moștenitorul
lui Léon și al Luciei, a intrat în posesia documentelor
și a decis să contacteze Muzeul Național al Irlandei.
î n joc nu erau doar banii, ci și prestigiul:
instituția care ar fi dobândit ceea ce
Michael Groden a descris drept „un
fenomenal grup nou de materiale“
(Groden, 2021: 215) ar fi devenit un
centru important al studiilor joyceene.
În mai 2002, Alexis Léon și partea irlandeză au
ajuns la un acord, iar la sfârșitul aceleiași luni
manuscrisele au fost aduse de la Londra la Dublin.
Valorau 8 milioane de lire sterline, echivalentul a
11,7 milioane de dolari. Comunitatea științifică,
dar și gazetarii avizați, așteptau reacția lui Stephen
James Joyce, moștenitorul scriitorului, binecunoscut
pentru relațiile execrabile cu lumea editorială și
cu toți cercetătorii vieții și operei ilustrului său
bunic. Accesele de furie ale nepotului lui Joyce au
fost cumplite și au durat o lungă perioadă de timp.
În ciuda eforturilor acestuia de a torpila
evenimentul, manuscrisele au fost prezentate întro
conferință de presă, la care au participat și Alexis
Léon împreună cu soția sa. Cu acel prilej s-a deschis
și o expoziție care a permis accesul publicului larg
la comoara ajunsă după atâtea peripeții în stăpânirea
Bibliotecii Naționale din Irlanda. E dincolo de
orice dubiu că ieșirea la lumină a paginilor neștiute,
scrise de mâna lui Joyce, a dat un imbold studiilor
genetice. La scurtă vreme, Michael Groden a
înfățișat în detaliu împrejurările care au dus la
senzaționala descoperire, în cadrul simpozionului
dedicat sărbătorii Bloomsday, de la Trieste.
Evenimentul a fost atât de impresionant, încât a
devenit subiectul cel mai important al discuțiilor
și dezbaterilor. Prin digitalizarea de către Biblioteca
Națională a Irlandei s-a ajuns, ulterior, ca toate
manuscrisele joyceene aflate în posesia acesteia
să devină accesibile celor interesați de editarea,
rescrierile, corecturile și… erorile legate de creația
scriitorului irlandez.
a stfel de întâmplări documentează
felul în care noile ramuri științifice
— între ele, critica genetică —
s-au dezvoltat exploziv într-un
interval de doar câțiva ani.
Întâmplarea și truda cercetătorilor
au jucat și joacă roluri decisive în regândirea și
interpretarea unor mari opere literare. Cu siguranță,
Ulysses al lui James Joyce e privit astăzi dintr-o cu
totul altă perspectivă decât fusese cu câteva decenii
înainte. Deși rămase adeseori ascunse, manuscrisele
au continuat să emane un șuvoi energetic secret
asupra destinului cărții. Studiul manuscriselor
arată cu certitudine că drumul parcurs de scriitor
a fost pe cât de uimitor, pe atât de sinuos. Diferențele
dintre formele descoperite în paginile de arhivă
și varianta finală sunt, adeseori, uluitoare. E
limpede, de asemenea, că autorul care se pregătea
să scrie romanul intitulat Ulysses e radical deosebit
de cel, care, șapte ani mai târziu, punea punctul
final al cărții.
Între alte concluzii, critica genetică ilustrează
cu probe irefutabile faptul că, în cursul scrierii,
autorul e profund marcat de activitatea pe care o
exercită. Cu alte cuvinte, creația nu e niciodată un
act unilateral. În rutina și lipsa de spectaculozitate
a cercetării manuscriselor zace grăuntele de uraniu
al expresivității, flacăra niciodată stinsă a spiritului
creator. Ceea ce au relevat și aceste manuscrise e
existența în mijlocul materiei de celuloză și cerneală
a unui personaj la fel de fascinant ca temele și
lumea pe care le-a plăsmuit — autorul. Acesta
se adeverește a fi o întrețesere de materie și
spirit din care s-a născut una din marile cărți
care, la rândul ei, a făcut să se vorbească despre
literatura de limbă engleză ca fiind împărțită
în scrieri de dinainte și scrieri de după apariția
lui Ulysses.
_____________
Groden, Michael, 2021 [2019]. The Necessary
Fiction: Life with James Joyce’s Ulysses. Brighton: Edward
Everett Root, Publishers.
Slote, Sam, 2001. „Preliminary Comments on
Two Newly Discovered «Ulysses» Manuscripts“, în
James Joyce Quarterly, Vol. 39, No. 1 (Fall, 2001), pp. 17-28.