Imaculata vedere
Câmpul se acoperise de cărţi pe care le răscolea
vântul. Pe sânul – albastru de alb – ivit printre maci,
s-a lăsat lin – părea un fulg în stagnare – un fluture.
Încet-încet fluturele s-a preschimbat în scoică,
apoi într-un melc diafan. Dâre de argint picurau,
înfăşurau meticulos sânul femeii al cărei chip
nu se zărea: devenise zare. Sânul pulsa liniştit
printre petale, când, pe neaşteptate, din el
începuseră să ţâşnească spre norii pufoşi
şuvoaie de lapte roşu, până la sânge de roşu!
Curând s-a lăsat lent printre flori, ca un fel de pasăre
(nemaivăzută vreodată), o masă acoperită de albul
unei pânze fără prihană. Înfiptă în masă îşi tremura
nerăbdarea lama unui cuţit. Ca din senin,
trei peşti dansau violent pe acelaşi alb imaculat
al feţei de masă. Unul din ei obosise deja, mai
zvârlea acum – o dată, de două ori – din coada-i
sclipind orbitor şi gura lui se căsca, precum un alt
ochi,
spre cer, într-o muţenie infinită. Pe câmp, răsăriseră
cărţi,
nenumărate cărţi pe care le cerceta, de-acum,
minuţios,
foaie cu foaie, o adiere blândă, bătrână, tăcută.
***
Draperia se unduiește.
te-ai îngropat adânc. în ochi.
în privire. sub o ploaie tăcută de raze.
era ca ieri. era pe vremea când făceam
amor printre cărți. când ne acuplam
(fără să știm) prin păduri și prin flori
năvălind din Eden în Eden…
acum tic-tacul pendulului imperial
presară reflexe metalice-aurii
de la festinul zeilor. amintiri moarte
amintiri vii mă alcoolizează lent.
respirarea lor aburește termopanele
pereții. emană arome imemoriale
ce mă pot face brusc ferfeniță.
telecomanda de pe noptieră
străluminează palid intermitent
o carte pătată de rugăciuni.
***
Obiectele din cameră
nălucite de clipocitui unei candele
de mucul țigării ce tremură încă viu
în scrumieră
obiectele din cameră
încremenite în privirea îndepărtată
a morților din albumul familiei
obiectele din cameră
palpitând cald-imprevizibil în si bemolul
unei clape de pian petroff
înmărmurit luminos în colțul ascetic
(nu se știe de ce) al camerei
***
O vază de porțelan chinezesc vibrează.
aproape cântă imponderabil pe broderia
sofisticată ce acoperă stacojiul tremuratic
al mesei din sufragerie. încet-încet vaza
se mișcă spre margine. se mișcă. se oprește.
se mișcă spre căderea iminentă ca în călăuza
lui tarkovski. totul sub privirea noastră
placidă parcurgând milenii în tot atâtea
clipe dintr-un cosmos turistic ce-și prezintă
pudic & public – steluță cu steluță – scuzele
de onoare. de rigoare.
***
În timp ce ascult sunete îndepărtate
ca și cum pentru a ajunge la urechile mele
ar traversa nenumărate ziduri și uși și draperii
și perdele tocmai atunci încep în jurul meu să
danseze
aripi străvezii care îmi răsfiră părul mi-l foșnesc
ca unui mort în toate direcțiile și concomitent
o bucurie difuză suie în mine precum un roi
fosforescent de pești minusculi ce se înalță hipnotic
la suprafața acvariului seduși de o gâză infimă
vibrând pe o rază străveche de soare
***
M-ai sunat pe celular
și mi-ai strigat că ești fericită
pentru că în sfârșit ai găsit
la chioșcul cu ziare din Piața Traian
pânza de păianjen în care
eu tocmai mă rătăcisem cândva
și încă mă zbăteam în virtutea
inerției simțind cum încet-încet
se înalță coboară de undeva de-aiurea
în fața mea (i se zice linia orizontului)
o pulbere roșie un zid fâlfâind
translucid între mine și tine
***
Tot mai des port în nări prin gări halucinante
prin piețe exotice din cine știe ce anotimpuri
confuze adolescentine o adulmecare vag înfiorată
puțin străină o complicitate senzuală suind fluidă
dintr-o memorie fantasmatică ce mă pierde
pe traiectorii necunoscute împrăștiate în lumină
și doar o ploaie văratică mă întârzie cu perseverenta
ei somnolență și doar auzul meu cu o acuitate
arhaică
aproape că mă îmbată în timp ce disting frânturi
esoterice din conversațiile intime (mi-e imposibil
să le decodez) ale sfinților? ale morților?
***
Pe terasa cu adieri de viță de vie
și soare de august final
fumez cu cerculețe ce-mi ies din nări bizare
Descopăr cerul decupat hipnotic
printre coapsele tale
și albe și roz-aromitoare
Tu tocmai aduni pe făraș
cu măturița de plastic resturi
de unghii sidefii amestecate
până la confuzie
cu fel de fel de petale
spulberate
de ploaia repede de aseară
E vară încă atât de vară
că mamélele tale zău au un gust
exotic de nucă verde-amară
Fereastra
Dincoace de fereastră stau singur şi scriu. pun
numere
de înregistrare. completez rubrici într-un registru
interminabil.
e o treabă meticuloasă o treabă sisifică. o fac zi de zi
începând
cu prima oră a dimineţii. o fac cu sentimentul confuz
că împlinesc
fie o datorie ingrată fie că execut o sarcină punitivă.
completez anul preţul numele titlul editura. în faţa
mea este fereastra.
din când în când îmi ridic ochii. dincolo de fereastră
se încâlcesc
(respiră probabil) câteva crengi. ceva mai departe se
înalţă un zid mohorât
cu geamuri zăbrelite. deasupra zidului se deconspiră
cerul traversat lent
din când în când de arípile unei păsări. astăzi
crengile sunt nemişcate.
eu scriu. uneori îmi ridic privirea spre ceva nedefinit.
acum începe să fulguie.
fulgii cad rar leneş. par obosiţi de propria lor cădere.
puţin câte puţin negrul
sau cenuşiul se ascunde. dispare sub albul mirific
pufos. brusc aş vrea
să-i vorbesc – cumva – despre toate astea lui
Dumnezeu. să i le spun cât mai
direct ca de la om la om ca de la prieten la prieten.
dar Dumnezeu știe tot.
El vede tot. El vede că eu scriu şi că mă bucur singur
şi că mă uit pe fereastră
în timp ce El vede totul. mă vede aici şi acum. El
vede că mâine sau poimâine
toate astea vor fi fantasme toate astea nu vor mai fi.
vor fi nimic. aşa că renunţ
să-i mai vorbesc despre toate astea lui Dumnezeu.
(Poeme dintr-un volum în pregătire cu titlul posibil Imaculata vedere)