* *
înaintezi prin nisipul negru
vulcanic
în drumul tău spre lustrare
neîncrezător
ca unul trecut prin
bolgiile toate
oferite în timp
cu tandră cruzime
pe drumuri de aer și foc
cefalopodele
cu inteligentele
multiplele brațe
răbdătoare așteaptă
intrarea
în supa din care
și ele
cîndva
au luat formă
tălpile calcă
grăunțe de bazalt
consistente
care intră în carne
dureros
ca iubirea
grăunțe sunt
din suflul vulcanic
fierbinte cîndva
una cu pămîntul
și eu voi fi
sînt sigur
una cu pămîntul
ce îl calc
cu pași lipsiți de îndoială
voi asculta cum alții
la rîndul lor
mă vor străbate
încrezători în nemurirea lor
ca mîine
clopotele surde
pentru mine
nu vor mai suna
limba lor armonioasă
va fi mută
ca un ochi de apă
ce înghite Luna
mergem înainte
împăcate inimi
asculta-vom
cornul cum ne sună
stranie cantată
între contrapuncte
doar umbre
uimirea te-nsoțește
precum umbra
de ce există cele ce există
în trecere neobosită
– cum floarea-n pom
devine fruct
iar pîrguit de soare
el se trece
în humă odihnind
sămînța –
copii se nasc și cresc
ca floarea cîmpului
ei se petrec
și alții vin
cum valul urmează
după val
și răsărit după apus
ce simplu e cuvîntul nor
și forma lui
pe cer
mereu e în schimbare
nu are clipă de răgaz
și nici păstrează
același nume
nu ține cît
în grabă vrei să îl cunoști
– un fluture ce zboară
în raza lumînării –
nici știe ce se-ntîmplă
acolo
între pămînteni
e trecător printre apusuri
și zile rătăcite
între constelații
precum sînt pașii
multiplicați la nesfîrșit
doar umbre
sub vălătuci
de cumulus și cirus
* * *
drept munte
o stîncă înaltă
pleșuvă
piatră
doar piatră
toată în griul cenușii
străjuie ochiul
abia clipocind către cer
în adîncul de mari
limpezimi
numai pietrele
peștii
cei mici
și cei repezi
soarele
– în strălucirea lui
brăzdată de păsări
de fier
ce clipesc la intervale
reglate după ceasul astral –
ne cuprinde
cu îngăduința firească
a unui bătrîn trecut
prin tot ce viața oferă
celui plin de curaj
rămîne doar așteptarea
* * *
pietre negre
peste pietre negre
peste pietre albe
peste pietre roșii
peste viețile
și peste toate morțile
se înalță
se ridică movilă
întunecă zarea
călcată de valuri
fără istorie
grădina cu un singur pom
de s-ar putea să nu vorbesc
și mut să mă-nțeleg
prin semne
ca-n primii ani
cînd îmi păstram cuvintele
ca pe comori
ce cu măsură
urma să le supun
risipei
mă las
cuprins de-adîncul
tăcerilor marine
aici vorbim
din clipiri
din mișcările ce sufletul
el singur le percepe
– la fel
cu inimile ce între ele
prin subtile
imaginare raze
ca de laser
pot să se înțeleagă –
dar/ mă întreb
unde vom găsi grădina
c-un singur pom
cu pomul cuvintelor uitate