Personajele literaturii române, ca și românii reali, au o nesfîrșită propensiune pentru călătorii peste granițele țărișoarei lor. Faptul că avem o bogată emigrație, mai ales temporară, și o atracție pentru călătorii exotice nu e deloc un lucru rău, oricum mai bun decît imobilismul și superbia unor replici ca: „Nu voi să știu, stimabile, de Europa dumitale!“ (onorabilul Cațavencu). Pe urmele unor Nicolae Milescu, Dinicu Golescu și Ion Ghica, și personajele literaturii noastre umblă prin lume. Căci călătoriile formează spiritele și deformează geamantanele, cum remarcă un personaj al lui Al. Kirițescu.
O destinație esențială este Parisul. „Ce-aveți toate, frate, cu Parisul?“ se miră Aneta Duduleanu în Gaițele. Ea, care n-a fost decît pînă la Strehaia, deși are jupîneasă nemțoaică, se preface doar că nu înțelege. Dar pe harta personajelor nu e doar Parisul, nu e nici toată Franța. Parafrazez: dar Viena, dar Berlinul, dar alelalte? Remarcabila nuvelă Remember, a lui Mateiu I. Caragiale, se petrece la Berlin, oraș binecunoscut de autor. Personajele din Craii… vin din Levant și pleacă în lume (Pantazi) sau au fost chiar oaspeți ai unor căpetenii de seminții barbare (Pașadia). Desigur, simplul voiaj la Paris nu e neapărat blamabil (nu se merge acolo doar „în lupanare“, cum zice Eminescu, și se pot învăța și alte lucruri decît legarea nodului cravatei), dar nici nu rezolvă totul, dacă un călător se arată imun la cultură și civilizație. Așa cum exemplifică Ștefan a Petrei, în amintirile fiului său, Ion Creangă, cineva se poate duce la Paris, „unde-o fi acolo“, bou ca să se întoarcă vacă.
La Paris călătorește și Otilia lui G. Călinescu, împreună cu Pascalopol, ca să scape de spleen-ul bucureștean. Ulterior, despărțindu-se de Pascalopol, va face un mariaj în America de Sud.
Autorul de volume comerciale C. Cosco sau Costache Glumici își duce personajul recurent, pe Niță Pitpalac, la Karlisbad (sic!), la Londra și cu famelia prin Europa. Mai îndrăzneț, Moș Bărbuță, personaj al autorului Jean Udrescu ajunge în Africa și chiar la Polul Nord (Moș Bărbuță în Africa și Moș Bărbuță la Polul Nord).
Personajele ies din țară ca să studieze și chiar să facă afaceri. Sau din motive medicale. Monica, din La Medeleni, pleacă la Paris pentru a-și da doctoratul la Sorbona cu o teză despre François Villon. O însoțește și Olguța, care va face tot la Paris o operație de cancer. Boala va recidiva însă, determinînd-o să se sinucidă. Unchiul Olguței a studiat în Germania și a rămas director la o societate cu nemți și electricitate, cum zice Olguța în copilărie, poreclindu-l Herr Direktor. Vania, unchiul îndepărtat și apoi iubit al Olguței, călătorește chiar în America, pe un transatlantic, firește, în acord cu epoca. Iar alt personaj al romanului, pictorul Alexandru Pallă zis Pașa, petrece un timp la Veneția, dar le și vizitează pe Monica și Olguța la Paris, unde ele locuiesc pe Rue de L´Observatoire. Cînd revin în țară, Olguța și Herr Direktor aduc apropiaților daruri mirobolante. Ultimul își ia nepotul, pe Dănuț, în prima vacanță din gimnaziu într-o călătorie prin Europa ca „aperitiv internațional“ formativ. Îl înscrie la gimnaziu la Liceul German din București, dar nu-l scoate din țară pentru studii, căci consideră că orice om trebuie să știe să înjure în limba sa maternă „fără dicționar“. La Ionel Teodoreanu personajele călătoresc neobosite.
Un personaj, un alter-ego al lui Duiliu Zamfirescu, călătorește prin Europa Cu bilet circular. Același autor povestește voiajul lui Badea Cârțan la Roma. O călătorie a disperării pune la cale un colonel, Vorvoreanu, ginerele Sofiei Cozianu, remăritată cu baronul vienez Bodman și acum văduvă. Episodul apare în Cronică de familie de Petru Dumitriu. Colonelul și nevastă-sa, Elena, sînt cei mai săraci dintre rudele pe care bătrîna Sofia le-ar putea desemna ca moștenitoare ale sale. Ca s-o distreze pe mereu nemulțumita babă, ei organizează un tur european fabulos cu trăsura fără cai, abia introdusă în uz pe la 1900. Vorvoreanu are un coșmar al preumblării lor prin lume. Dar Sofia Bodman decedează subit și lasă averea, cu rea-voință și premeditatare, celei mai toante dintre nepoate, practic o handicapată, nicidecum celor care o îngrijiseră și distraseră, trăgînd speranțe. Vorvoreanu pleacă totuși la Paris, dar singur, abandonîndu-și soția și fiica. În același roman, la instalarea comunismului, unele personaje vor să fugă peste granițele brusc închise. Unii reușesc, o navă străină îi culege din largul Mării Negre. Alții eșuează, intrînd pe mîna unor „călăuze“ care-i asasinează și îi jefuiesc.
La sfîrșitul anilor 50 (1959) personajul care reușește să plece din România, făcînd un tur mondial, este doar un pinguin, Apolodor al lui Gellu Naum. În acele vremuri, oamenii nu aveau șansa asta. Apolodor pleacă spre rudele lui: Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor/ De fraţii mei din Labrador!/ O, de-aş putea un ceas măcar/ Să stau cu ei pe un gheţar… Drumul pinguinului trece și prin Statele Unite, înfățișate conform epocii, ca un loc sumbru și periculos. Apolodor se confruntă în SUA cu banditul Salliver Tom, tâlharul din Connecticut.
Mai devreme, în 1954, Radu Tudoran imaginase o călătorie exotică și navală, dar care se petrecea la sfîrșitul secolului al XIX-lea (Toate pînzele sus). Personajele pozitive sînt români, cu excepția bucătarului Ismail, conduși de căpitanul Anton Lupan, comandantul și armatorul goeletei Speranța. Iubita căpitanului, care se alătură echipajului, e o turcoaică, Adnana. Miza preumblării pe mări și oceane e găsirea unui prieten al lui Lupan, Pierre Vaillant, al cărui bunic ar fi fost timonier pe vasul Beagle, care l-a purtat pe Charles Darwin în jurul lumii. Personajele se luptă cu pirați și furtuni, pasageri excentrici și aroganți.
Chiar și un personaj de o extremă avariție face o călătorie externă, în Țara Sfîntă, devenind hagiu – Hagi Tudose al lui Delavrancea. Nu e clar dacă drumul s-a făcut pe cheltuiala lui sau a altcuiva.
În Ianus, romanul postum al lui Eugen Barbu, personajele călătoresc, cu puțină justificare. Personajul narator și nevastă-sa, poreclită Cheshire Cat, umblă prin lume, complexele autorului sînt vizibile: așa ar fi vrut s-o ducă și el. Nicolae Manolescu observă cu precizie: „Viaţa tuturor e o permanentă vacanţă, la mare şi la munte, în Elveţia, Franţa, Anglia, Austria, SUA, Mexic, ba chiar Birmania şi Bahamas“. Alexandru George enumeră mai toate erorile (multe) din referințele culturale din acest roman pe care-l găsește, pe bună dreptate, net inferior Săptămînii nebunilor, în care alt personaj, Hrisant Hrisocelu, petrece un timp la Veneția, risipind averi cu o Cheshire de la începutul secolului XIX, Herula Lucretia Vimercatti.
În literatura contemporană, destule personaje călătoresc peste granițe prin voia autorilor. Un personaj feminin al lui Gabriel Chifu, Ana-Cristina Stănescu, din Craiova, încearcă să fugă peste frontieră, în plin comunism românesc. După ce e prinsă și violată de un ofițer, ajunge totuși în Occident, se mărită cu un canadian bătrîn și bogat. Devine Anne Hamilton și își continuă drumurile prin lume. Romanul se intitulează Relatare despre moartea mea. În alt roman al aceluiași autor, În drum spre Ikaria, un tînăr român cu pasiunea călătoriilor, Andrei Gotea, ajunge într-o insulă secretă, Ikaria, unde întâlnește un grup de compatrioți care au sosit acolo în căutarea unor vindecări. În tripticul de nuvele Povestirile Monei, Ioana Drăgan inserează textul Istanbul, mon amour. Este povestea, inspirată de realități cunoscute, a unei tinere românce care ajunge la Istanbul, dusă de o „tanti“, pentru a se prostitua. Mona trăiește însă o poveste de dragoste autentică alături de turcul Halil.
Personajele de naționalitate română au cel mai adesea dorința de a umbla prin lume și multe și-o satisfac. Uneori, consecințele sînt imprevizibile: însoțindu-și stăpîna la Paris, o cameristă-țărancă din Siliștea-Gumești devine mama unui copil conceput acolo. Moromete, rudă cu acesta, îl poreclește Parizianu și așa-i rămîne numele.