În cele aproape 2 000 de pagini dedicate literaturii actuale (sau trecute prin filtrul actualului) din Linia de contur, Daniel Cristea-Enache realizează o schiță de profil pentru literatura aflată în zona de subducție a plăcilor tectonice generaționiste. Criticul studiază produse aparținând unor vârste sau matrițe diferite, reproduse în sound-ul unor generații care încă nu au apus. În panoramarea prozei, Linia de contur. Cronici literare I1, numele importante ale literaturii române vin îndeobște din generațiile pre-„optzeciste“ și sunt ale unor autori cu rădăcinile în lutul modernist, dar care produc în limitele unui corintic postmodernist. În panoramarea poeziei, Linia de contur. Cronici literare II2, accentul cade pe postmodernitatea optzecistă, și ea diluată în generațiile ecou, tot mai slabe și mai incapabile să redea armonicele generației-sursă. Primul volum al amplului proiect a fost bine primit de critica de specialitate, iar autorul recompensat cu cele mai importante premii. Cel de-al doilea, la fel de dens, se ridică cel puțin la nivelul primului. Ar merita o identică reflectare în presa literară și recunoaștere a valorii proiectului de istorie literară pe care autorul îl subintitulează, modest, dar nu incorect, Cronici literare. Criticul literar nu-și revendică aura de istoric, dar, o demonstrează Răzvan Voncu în cronica primului volum publicată în România literară3 și pe supracoperta celui de-al doilea, proiectul universitarului bucureștean nu trebuie tratat ca o sumă de recenzii fără a cunoaște potențialul sistemic.
Noul volum este în subsidiar unul de istorie literară în care parcursul metodologic nu este deplin abandonat, deoarece nu renunțarea la metodă se produce, ci renunțarea la descrierea ei. Prin urmare, Linia de contur este un proiect realizat în baza unei metodologii, aplicate pe paliere diferite – la niveluri cu grad mai înalt sau mai scăzut de generalitate –, dar și în baza unor preferințe asumate și mereu raportate la principiul estetic. Aceste niveluri sunt mult mai ușor de exemplificat în cel de-al doilea volum în care analiza, cu instrumentar precis calat la fiecare nivel, dar care să ofere posibilitatea comparării pe celelalte paliere, s-a realizat cu focalizare pe poem (Cristea-Enache este unul dintre puținii critici literari care nu fragmentează decât ocazional și în scop pur analitic unitatea atomară a poemului), pe volum (rareori și pe ciclu), pe opera poetică a autorului (nu întâmplător, majoritatea lucrărilor analizate sunt antologii de autor), pe generație și pe literatură. Cele mai profunde analize sunt realizate la primele două și la ultimul nivel, ceea ce oferă o identitate de parcurs. În Linia de contur, arpentorul Cristea-Enache a întocmit planul topografic al literaturii române inventariind parcelele cadastrale prin măsurare directă, prin analizarea și publicarea rezultatelor analizei în cele mai importante reviste literare autohtone. Această consecvență, remarcată și de Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române, i-a permis cartografierea lucrărilor considerate importante, relevante pentru o anumită tipologie scriiturală și, prin urmare, a făcut ca a doua dimensiune a seriei de cronici să fie cea istorico-literară, în care să se topească ideile convergente desprinse din simpla radiografiere și măsurare a unor suprafețe textuale care nu puteau face posibilă, la prima vedere, perspectiva dincolo de formele înalte ale reliefului literar din proximitatea subiectului.
Daniel Cristea-Enache lucrează metodic și adună texte critice publicate în România literară, „Observatorul cultural“, „Viața Românească“ ș.a., luând în primul rând în considerare o serie de antologii cum ar fi cele de la Editura Academiei Române, intitulate O sută și una de poezii, cele apărute la Editura Paralela 45 în seria „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu“ sau cele de la Editura Școala Ardeleană la Cluj-Napoca, la care se adaugă, sporadic, volume de impact sau de referință pentru o anumită tipologie scriiturală. Nu se (prea) avântă cu cronici pentru cărțile de debut și nu ezită să se exprime obiectiv chiar și atunci când cartea prezintă neajunsuri, când este sub nivelul cărților anterioare ale aceluiași autor sau sub nivelul generației/ grupului/ școlii literare. Obiectivitatea este o țintă mereu avută în vizor, iar atunci când așteptările masei de cititori sunt diferite de ceea ce ar urma să scrie în urma analizei obiective pe text, urcă un nivel sau două pentru a privi de la distanța necesară și pentru a încerca să găsească explicații unor posibile erori de apreciere, cum ar fi eroarea de halou, presupunând extinderea judecății și așteptării dinspre autor spre operă, cel mai adesea neluată în considerare de critica literară.
Această pendulare între nivelurile la care realizează critica literară i-au permis să rezume uneori parcursul hermeneutic la entitățile individuale care dau sens generalului, volumele de versuri la acele poeme care au valoare de holomeri. Chestionând în adâncul părții purtătoare de întreg, Daniel Cristea-Enache ajunge la adevăruri la care nu ar fi ajuns prin chestionarea întregului. Înțeleg, de pildă, în cazul tânărului Geo Bogza, predispozițiile stângiste ale acestuia dintr-o simplă sondare de adâncime, ca în cazul investigației histopatologice: „Adevăratul protagonist din Poem ultragiant nu este tânărul macho, cu atât mai puțin servitoarea oarecare, ci spiritul burghez în multiplele manifestări de proprietate și posesiune“ (p. 37).
Într-o astfel de pendulare între niveluri, de extragere a ipotezelor cu oarecare grad de generalitate și de aplicare (sau verificare) pe niveluri diferite, decadele literare se devoalează ca întrețeseri și filiații, depuneri aluvionare și posibilități de alimentare cu resurse poetice transgeneraționale. Iată un exemplu:
Marii poeți din generația ’60, ca Stănescu sau Sorescu, au simțit ei înșiși schimbarea pe care lirica lor era obligată cumva să o facă: și au devenit postmoderniști în chipul cel mai firesc, de parcă între modernism și postmodernism nu ar fi fost, în poezia românească, nicio opoziție programatică (p.173).
Ruptura, care în literatura română nu s-a dovedit niciodată definitivă, nici măcar în cadrul avangardelor care au asimilat forme ale materiei culturale pe care le contestau, nu se putea produce nici în cazul generațiilor succesive. Ba, mai mult, unii poeți au migrat câteva generații, pentru a se întoarce cu nume schimbat la izvoare, ca în cazul Angelei Marinescu, inspirând nouăzecismul activist, milenarismul și vagile unde postmilenariste, dar care semnează acum Angela Marcovici „pentru a renunța la crusta culturală a mediului căruia aceasta i se datorează și a scriitorilor care s-au adaptat perfect pe el“ (p. 295).
Alte câteva elemente de proiecție (care țin, evident, de palierul istoriei literare) fixează cumva intenția. În spatele unei aparent nevinovate afirmații privitoare la rolurile cronicarului, cel care sapă la primele două niveluri, și ale istoricului literar, care așază organic ceea ce merită să rămână în istorie, Daniel Cristea-Enache trădează intenția unui parcurs în liniile care au condus la performanța apariției ultimei mari istorii literare, cea a lui Nicolae Manolescu:
Cronicarul încearcă să discearnă, în numărul mare de volume publicate într-un an, care sunt acelea cu șanse de a rămâne, în durata lungă, în canonul și în metabolismul unei literaturi. În cazurile fericite, el vede înaintea tuturor ceea ce mai târziu istoricii literari ai perioadei știu (p. 532).
În cazul fericit al cronicarului care vede ceea ce va fi de știut, el devine, doar printr-un efort mare, cel care va fi așezat încă de la început istoria literaturii în canon. Chiar dacă propune simple cronici literare, cărțile lui Daniel Cristea-Enache, așezate împreună, organizate metodic și oferind o imagine de ansamblu asupra unei literaturi în facere și refacere, depășesc cu siguranță cadrul simplei sume a cronicilor care le compun. Potențialul lor în sistemul intitulat Linia de contur depășește suma potențialelor tuturor cronicilor luate individual.
_______________
1 Daniel Cristea-Enache (2019). Linia de contur. Cronici literare I, București, Editura Spandugino, 752 p.
2 Daniel Cristea-Enache (2021). Linia de contur. Cronici literare II, București, Editura Spandugino, 1.003 p.
3 Răzvan Voncu (2020). Panorama prozei actuale, România literar\, nr. 1-2.