Prin amabilitatea lectorului universitar dr. Sandra Mavhina, care mi-a trimis înregistrări, am putut urmări Vitrina Absolvenților Universității de Artă „George Enescu“, Secția Coregrafie, din Iași, promoția 2021. O primă și îmbucurătoare constatare este aceea a unei mari deschideri pentru dansul contemporan la cea mai tânără generație din sfera dansului ieșan și anume atât în râmdul coregrafilor încă în formare, cât și a interpreților, colegii lor, deschiși către această direcție a dansului. În felul acesta începe să se contureze împlinirea unuia dintre dezi deratele Centrului Național al Dansului Bucu rești, care urmărea ca noua înțelegere contemporană a formelor să se răspândească și în restul țării. Și iată că după București, Cluj, Timișoara și Iașul a pornit-o pe acest drum. Ca și în cazul Bucureștiului, și Iașul beneficiază în acest moment de profesorii potriviți și necesari pentru ca acest filon – doar parțial încetățenit la noi – să înceapă să prindă formă. Ei sunt cei care predau studii și care ulterior coordonează lucrările de licență și anume dansatoarea și coregrafa Sandra Mavhima, cu un stagiu îndelungat în această direcție, care se dovedește în prezent și un bun mentor pentru studenții ei, secondată de Lorette Enache, care a coordonat, la rându-i, câteva lucrări.
Orizontul deschis de profesoara lor se citește cu ușurință în lucrările prezentate la licența din acest an. Mișcări libere, în afara tiparelor se regăsesc în piesa Gabrielle, coordonată de Sandra Mavhima și realizată de tânăra coregrafă Dana Gabriela Cojocaru, încadrabilă în mare în genul de teatru-dans și alcătuită dintr-o suită de secvențe, solouri și duete, în care evoluează Dragoș Sabaiduc, alături de Sabina Maria Hultoana, Maria Andreea Verdeș, Miruna Maria Damir, Karina Balaur, Smaranda Balaur și Dana Gabriela Cojocaru. Ca și profesoara lor, toți știu să se folosească de diferite obiecte – mese, scaune, haine – și să le întegreze în mod potrivit demersului lor artistic, în timp ce mișcările naturale, firești sunt ușor convertite în mișcări de dans.
Una dintre lucrările cele mai interesante, atât ca tematică – o pledoarie pentru necesitatea de ați păstra individualitatea, de-a nu te integra în turmă – cât și ca realizare a fost piesa SHEEPLE, aflată sub aceeași coordonare și realizată de Mara Gabriela Costin, în interpretarea Elenei Valentina Earoș, Ștefania Popa, Alina Irina Postolache, Gabriel Copăcel și Dragoș Sabaiduc. Și în acest caz, unele mișcări diurne au fost convertite în evoluții dansante, diferite obiecte și costume au fost integrate mișcării, la care s-au alăturat texte inregistrate sau spuse pe viu, evoluții dansante la podea, piese solistice, duete, dar și piese de grup, în care personajul iubitor de libertate nu se putea integra, căci „să fim la fel nu mai înseamnă să fiu“.
Sandra Mavhima a coordonat și creația Adei Babieș, ENTROPY, interpretată de Ramona Stanciu, Emilia Terinte, Teona Dănilă și Tudor Mancaș, o coregrafie desfășurată în bună parte pe podea. Patru personaje culcate pe podea își desfășurau mișcările într-o pătrime din spațiul unei cruci desenate pe podea, mișcări repetitive ca și muzica, schimbând uneori locurile. Ulterior, ridicate în picioare, mișcările lor respectă geometria inițială a crucii, evoluînd în compartimente diferite, chiar și atunci când mai introduc în scenă patru cuburi de care se servesc tot pentru a dansa cu ele și în jurul lor, atmosfera scenică fiind în bună parte inviorată de proiecții care colorează veșmintele reduse la blugi și bluze albe.
Abordarea unei teme feministe de către Ayat Al–Tibawi, s-a regăsit în lucrarea GOSSIP, coordonată tot de Sandra Mavhima și interpretată de Elena Earoș, Oana Roată, Alina Postolache, Ayat Al-Tibawi și Gabriel Covăcel, pe muzică populară și pe texte populare imprimate, mișcările diurne fiind și în acest caz virate înspre mișcări de dans, dar străjuite de statui feminine nude și introducând în scenă și în dans și un cal de lemn. Bârfa sau clevetirea din titlu, a determinat ca unele momente să se încarce de o oarecare tensiune dramatică, fie că a fost vorba de solouri, duete sau scene de grup, muzica populară cât și textul de aceeași factură, fiind adecvat folosite coregrafic.
Alte două lucrări ale studenților Sadrei Mavhima au fost coordonate de conf, univ. dr. Lorette Enache. Prima, piesa AMINTIRI DIN VIITOR, realizată în regia și coregrafia Andrei Nicoleta Romașcanu și interpretată de Matei Bogdan, Ana Maria Roșu, Raluca Manea, Dragoș Munteanu și coregrafa însăși, a abordat o tematică mult dezbătută de ceva vreme, aceea a lipsirii de libertate, care poate fi impusă fie de un regim politic fie de o pandemie, în care „lumea noastră nu mai era a noastră“. Mai întâi vocal, apoi coregrafic mișcările de rotație la podea ale lui Matei Bogdan au deschis lucrarea, ca apoi, pe rând, să între în țesătura piesei și ceilalți interpreți. Și în această lucrare, manevrarea unor obiecte – pături felurit colorate, jachete, saci, o masă – este folosită abil în demersul coregrafic, ca finalul să fie încredințat unei întrebări retorice, rostită pe rând de toți interpreții, dacă totul „a avut totuși un rost?“.
RĂDĂCINI, a fost cea de a doua lucrare de licență coordonată de conf. univ dr. Lorette Enache, piesă creată de Cristian Ostafi și înterpretată de Elena Earos, Oana Roată, Cristian Olaf și Cezara Hrușcă. Muzică de tobe și de toacă, dansuri precum cel al Călușarilor, evocat prin pași și prin costum și străvechi datini, cu Ursul, cu Capra, cu Paparudele, sunt abordate cu multă pricepere, dar întrepătrunderile de dans contemporan în acest demers sunt mai puțin reușite. Și în acest caz, textul rostit a încadrat începutul și sfârșitul lucrării, ca finalul să fie lăsat exclusiv în seama muzicii.
În fine, ultima piesă pe care am urmărit-o, UNIVERSURI INTERIOARE, coordonată de lector univ. dr. Sandra Mavhima, este lucrarea coregrafică a Manuelei Nechita, interpretată de Elia Davolia, Federica Franceschini, MihaelaTăcuțanu și Maria Sole Bartolini. De astă dată, o frânghie este elementul scenic destinat să sugereze înlănțuiri și eliberări, apoi un piedestal în jurul căruia evoluează un foarte bun dansator, cu deschidere atât pentru dansul contemporan cât și pentru cel clasic și alte două interprete, mai întâi în trio, ulterior într-un duet, sau într-un nou solo al băiatului, care se caută pe sine, către înalt, dar și în cei din preajmă, în duete, mai poetice sau mai pasionale. Lungi văluri fixate în podul scenei prilejuesc uneia dintre interprete posibilitatea unor adevărate zboruri prin spțiul scenic, pentru ca în partea finală un alt trio să se desfășoare în preajma a două scaune puse spate în spate. E limpede că principala lecție învățată de studente de la profesoara lor este știința de a se folosi de tot felul de recuzite scenice, dar nu oricum, ci organic introduse în desfășurarea coregrafică.
În pofida unei atari deschideri către zona dansului contemporan, mă întreb, cum am făcut-o și altădată la București, dacă toți acești absolvenți vor avea unde să-și dezvolte asemenea demersuri artistice în Iași. Vor reuși ei, precum câțiva dintre creatorii de dans contemporan din București , să își creeze și spațiile potrivite acestui gen de dans?