Attila F. Balázs este un caz rar de poet, membru al uniunilor de scriitori din trei țări: România, Ungaria și Slovacia. S-a născut în România și limba română îi este la fel de familiară ca oricărui român. Cu toate acestea, pentru traducerea în românește a versurilor din cel mai recent volum al său, Albastru (Editura Cosmopoli, Bacău), a recurs la doi traducători: Ildiko Gábos și Șerban Foarță (soțul celei dintâi).
Deși volumul este foarte succint (72 de pagini), Albastru impune prin eleganța sa grafică și, desigur, mai ales prin conținut. Textele sunt diverse, poetul dă dovadă de mare inventivitate. El nu se ferește nici de prozodia clasică și are noroc de traducători care sunt niște buni versificatori: Șiroaie aurii filtrează zidul/ Țărmului șubred prin dantura goală/ se-ngustează, se dilată vidul/ ca dorita-ți venerata poală. Vidul care se îngustează și se dilată precum… poala venerată aduce o sugestie glumeață pe muche de cuțit pe care ritmul și rima o fac delectabilă.
În general poemele lui Attila F. Balázs au o notă suprarealistă compusă din imagini de o mare concretețe care par să se amestece aleator, dar care compun o atmosferă atent premeditată și un număr ridicat la un exponent de semnificații. În acest sens poezia sa uneori se aseamănă cu aceea a lui Ioan Flora: lumina lumânării pâlpâind/ se-mprăștie-n jur o mână de femeie/ întinde un pahar de plumb/ într-însul două lacrimi/ se prăbușește primul/ apoi al doilea avion/ din orga uriașă se revarsă/ sunete spectrale. Aici toate imaginile și sunetele compun un film de groază din fotograme disparate, ilustrate muzical cu sunetele spectrale instrumentate de o mână nevăzută. Poetul le aglomerează și împinge lucrurile prin aparentul labirint imprevizibil. Apoi declară: această realitate nu-i a mea. Și totuși, în răsturnarea finalului, carnea cireșelor evocate la începutul poemului ne pârâie sub dinți și însuși personajul care spune „eu“ duce la gură paharul de plumb (cel întins de femeie, se subînțelege). Deci realitatea aparține poetului și el e parte a acestei pelicule terifiante și, de fapt, hiper-realiste.
Astfel de jocuri apar frecvent în textele din Albastru. Mici secvențe puternic vizuale, filmate pe viu compun, caleidoscopic, o aparentă irealitate. Dar la final, limpezirea lor prin înțelegerea coerenței le preface într-o altă realitate inteligibilă. Un poem intitulat Sfârșitul iernii în provincie este de-a dreptul bacovian și se compune din șapte terține lapidare, șapte scurte secvențe „de stare“ ce împreună se „leagă“ prin nonsensul ultimeia dintre ele, dar care aruncă privitorul în universul perfect inteligibil ce fusese sugerat doar prin tușe numai aparent întâmplătoare. A doua strofă, asemănătoare cu celelalte: sfârșit de februarie vântos/ penetrare/ zumzet de crâșmă. Cea finală, din numai trei cuvinte: pornești/ zăbovești/ pornești, surprinde perfect mersul trecătorului care nu poate înainta din cauza vântului frontal.
Attila F. Balázs a deprins foarte bine metoda descrisă mai sus și uzează de ea constant, poate chiar abuzează puțin. Din fericire poemele sunt diverse din punct de vedere tematic și acest modus operandi repetat adesea nu apare ca supărător.
Oglinda îmi întoarce compasiv privirea – scrie poetul. De fapt ceea ce are el este un set de cioburi de oglindă care sunt așezate fiecare spre alt element de decor și cititorul primește misiunea de a reconstitui un puzzle din care unele piese lipsesc. Uneori autorul se întoarce către clasicitate. Trupul iubitei devine nemuritor prin îmbălsămarea în versul acesta și va rămâne admirat prin vreme, căci a fost conservat în poem: acesta-mi va fi, nu doar mie,/ cea mai frumoasă mumie. Timpul produce dobândă bună scriitorului. Din păcate în posteritate. Și scurgerea timpului, cu viteze variabile, după subiectivitatea lirică, este o altă temă ce apare în mai multe texte.
Volumul Albastru este o reușită a lui Attila F. Balázs, ca și a traducătorilor săi, cărora le datorăm transpunerea unor versuri inspirate într-un chip atractiv. Întâlnim o poezie de mare mobilitate, îndrăzneață, consonantă cu sensibilitatea cititorului contemporan.