Trebuie să recunoaștem, sunt zone ale muzicii, sunt teritorii ale spiritului în care Enescu s-a simțit în largul său, sunt altele pe care le-a ocolit. A ocolit expresia contorsionată, lumea angoaselor, dramatismul demolator. Le întâlnim, însă, în opera vieții sale, în Oedip, drept teritoriu al extensiei extreme a universului uman. Intuiția, știința muzicii, talentul, bunul gust, spiritul investigator nu l-au părăsit niciodată. Astfel trebuie privită relația cu copilul Dinu Lipatti, cu tânărul Yehudi Menuhin, încurajarea adresată fraților Gheorghiu, instituirea premiului de compoziție ce-i poartă numele. Astfel trebuie privită deschiderea repertorială, stilistică pe care o expun edițiile succesive ale Festivalului. Astfel trebuie privită atenția specială acordată în actuala ediție, muzicii lui Igor Strawinsky, lui Béla Bartók, spre exemplu, compozitori emblematici pentru muzica secolului trecut. Nu trebuie uitat, Bartók s-a născut în același an cu Enescu. Lumea muzicală internațională îi sărbătorește cu specială considerație. Atât în calitate de creatori cât și de muzicieni performeri. S-au înplinit cinci decenii de la trecerea în eternitate a lui Igor Strawinsky. Trebuie amintit, la premiera uneia dintre lucrările importante ale compozitorului, anume Cantata coregrafică Nunta, Enescu a făcut parte din ansamblul celor patru piane care au însoțit realizarea acestei lucrări atât de originale. Cu câteva seri în urmă Cantata a fost prezentată în cadrul unei întregi seri pe care Orchestra Radio Berlin, condusă de Vladimir Jurowsky, a dedicat-o creației compozitorului. Un impresionant florilegiu al tinerilor noștri pianiști, Alexandra Silocea, Daniel Ciobanu, Andrei Licareț, Mihai Ritivoiu, au asigurat susținerea pianistică; abordarea pianistică cu sens timbral de percuție a însoțit grupul vocal al soliștilor pe parcursul acestei lucrări ce amintește de cunoscuta perioadă rusă de creație. Pe parcursul întregului program dedicat creației strawinskiene, singurul de acest fel susținut de-a lungul timpului la noi, au mai fost prezentate alegoria biblică Potopul, Simfonia pentru instrumente de suflat și – în primă audiție bucureș – teană – cea mai vizionară creație a compozitorului, Variațiunile Aldous Huxley in memoriam. Creație a anilor postbelici, celebrul Concert pentru orchestră de Béla Bartók a fost onorat în toată dimensiunea tragică a acestei capodopere târzii, de către originalul ansamblu Les Dissonances, condus de violonistul David Grimal, muzician dinamic, o personalitate de tipologie fac totum în relația domniei sale cu ansamblul. Și totuși îmi permit să consider că în cazul unui ansamblu orchestral de dimensiuni absolut considerabile, beneficiind de aportul profesional de excepție al fiecărui muzician instrumentist, acțiunea dirijorală a șefului de orchestră ar fi fost utilă; mă refer în mod special la realizarea celebrului opus strawinskian care este Le Sacre du Printemps. e ste de observat, în deceniile din urmă se dovedește a fi evidentă detașarea treptată față de unele precepte stricte ale noii școli vieneze a secolului trecut, față de normele instituite de Arnold Schoenberg sau Anton Webern; dar și față de ortodoxia instituită mai apoi de Școala de la Darmstadt. Întâmplător sau nu, lucrări aparținând lui Pierre Boulez – personalitate copleșitoare a muzicii secolului trecut – nu apar în programele Festivalului, dar spiritul personalității sale poate fi observat. Este absolut salutară prezența în programele festivaliere a marilor colective simfonice ale țării, înglobând sub genericul Muzica secolului XXI, lucrări ale compozitorilor zilelor noastre. Sincer vorbind, muzica marii majorități a creatorilor prezenți în aceste programe a aparținut spiritului secolului trecut! Lucrări hrănite de spiritul ultimelor decenii au fost, dar foarte puține. De la idee, de la concepție și până la structura însăși a lucrării. Mă refer la lucrarea Rare Gravity a compozitorului japono-american Dai Fujikura, lucrare admirabil prezentată de Orchestra Filarmonică din Sibiu, condusă de dirijorul Tito Ceccherini; în cadrul aceluiași program, inclusiv muzica venerabilului Salvatore Sciarrino a putut fi urmărită cu real interes. O altă lucrare – aș numi-o chiar – avangardistă, a putut fi audiată în concertul Orchestrei Filarmonice Moldova din Iași, ansamblu condus de Adrian Petrescu. Participarea solistică de un angajament profesional cuceritor, cel al violonistei Patricia Kopatchinskaya, a devenit consubstanțială înțelegerii acestui elaborat opus care este Concertul pentru vioară și mijloace electronice live, lucrare datorată compozitorului Fred Popovici asistat de inginerul de sunet Grig Burloiu. Cu o singură excepție, lucrările cestui concert au adus în scenă valori de interes artistic, de autentică consistență spirituală – Passages aparținând compozitorului berlinez de origină clujeană Gabriel Iranyi, sau lucrarea berlinezului Peter Ruzicka, Furioso pentru orchestră a exaltat în adevăr dinamica pregnantă a ansamblului. Nu pot să nu evoc tot aici spectaculozitatea uimitoare a jocului pianistic în care s-a implicat acest fermecător muzician performer, Cristian Niculescu; într-o lucrare concertantă extinsă, de o desuetudine descurajantă cum este Concertul pentru pian și orchestră de Martin Torp. În adevăr, o natură aforistică de adâncă introspecție probează maestrul Cornel Țăranu în lucrarea sa Aphoristic Symphony, lucrare admirabil prezentată de Orchestra Filarmonică clujeană Transilvania, colectiv simfonic aflat sub conducerea dirijorului Alexander Liebreich; la fel cum, sub conducerea șefului de orchestră Jessica Cottis, cu participarea Orchestrei Filarmonice de Stat din Bacău, lucrarea Spini de Dan Dediu și-a dezvăluit valorile privind efervescența scriiturii orchestrale într-o construcție temeinic cladită. Pe parcursul aceluiași concert, doi muzicieni performeri de înaltă clasă – violoncelistul Raphael Wallfisch și baritonul Simon Keenlyside – au etalat lucrarea compozitorului Jonathan Dove, anume Concert pentru doi soliști și orchestră, lucrare axată pe un excurs declamator în parte spectaculos, devenit trenant prin extensie. r egretatul muzician, dirijorul și com – pozitorul Remus Georgescu, recent plecat dintre noi, a fost omagiat cu prilejul concertului susținut tot în Studioul de Concerte Radio de Orchestra Filarmonică Banatul din Timișoara, colectiv aflat sub conducerea dirijorului britanic Rumon Gamba; Simfonia Triade, a maestrului, și-a dezvăluit valorile privind construcția temeinică, densitatea expresiei. Sunt suficiente motive pentru a aștepta cu special interes evoluția formației camerale germane Dogma, grup instrumental care se declară drept promotor al muzicii secolului nostru, al muzicii avangardiste; iar aceasta într-o efervescentă evoluție a gusturilor, a orientărilor celor mai diferite. Țin să remarc în cadrul acestui ciclu de concerte dedicate muzicii zilelor noastre, prezența unei lucrări care mă poziționează într-o situație de anume confuzie privind definirea genului. Căci întrebarea este firească! Ne aflăm, oare, în zona muzical-dramatică a teatrului? …cu personaje sonore ghidate de o anume regie, în baza unui anume scenariu? Polistilismul evidențiat fără menajamente de Francesco Filidei – pe parcursul concertului muzicie – nilor sibieni – mă orientează pe această direcție! Captivant spectacol al muzicii începutului de secol! Evocăm prospețimea, spectacolul unor deschideri ale momentului, fiind însă puternic ancorați fără puțință de tăgadă, în mentalități ale secolului trecut. Au fost – nu trebuie uitat acest lucru – decenii pe parcursul cărora au fost create valori de autentică consistență spirituală-artistică. Referindu-mă la concertele Festivalului, am în vedere Ofrandele uitate de Olivier Messiaen, lucrare prezentată cu specială aplecare de Orchestra Natională a Franței, condusă de Cristian Măcelaru, de asemenea Memorial de Anatol Vieru, pentru orchestră de cameră, creație admirabil oferită de Vladimir Jurowsky în compania Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii berlineze. În același context, salutară a apărut inițiativa Ansamblului Profil, al Universității bucureștene de muzică, privind etalarea valorilor mai mult sau mai puțin recente ale muzicii românești, creații semnate de Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, George Balint, de Adrian Iorgulescu, de Dan Dediu, de Diana Rotaru. Concertul a fost susținut cu participarea muzicienilor noștri, clarinetistul Emil Vișenescu, violonista Diana Moș, violoncelistul Mircea Marian, pianista Adriana Maier, percuționistul Sorin Rotaru, muzicieni ce probează o extinsă experiență în promovarea creației românești.