Să vezi și să nu crezi… De curând am parcurs o serie de documente, mai exact niște note informative privindu-l pe cel care a fost Arsenie Boca, cuprinse în volumul semnat cu ceva vreme în urmă de cercetătorii George Enache și Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca în arhivele poliției politice din România“. Textele sunt pur și simplu deconcertante și te pun serios pe gânduri. Evident, te întrebi dacă părintele nu a vorbit așa bănuind că are în față niște informatori care și de aceea l-au căutat ca să aibă pe urmă ce turna, dar pe de altă parte ceva te face să crezi că Arsenie Boca chiar așa gândea, și atunci îmi pun aproape involuntar întrebarea: De ce, pentru numele lui Dumnezeu, a fost atât de hăituit până și în 1989, cu un pas înainte de-a muri când, de fapt, sinistrele organe nu aveau niciun motiv să facă urmărirea?
Nu mă interesează însă perseverența Securității, ci răspunsurile părintelui. Iată de exemplu ce spune el conform notei informative din 27 noiembre 1963, sursa fiind un oarecare „Timotei“ : „Sincer să fiu, tare m-aș bucura să-i văd pe americani în aceeași ordine ca noi, ordinea comunistă, se înțelege, n.n. Din cauza lăcomiei s-au deformat în așa hal, încât doresc cu orice preț războiul pentru a-și plasa armamentul pe care-l fabrică, ca să aibă profituri cât mai mari, Monopoliștii și slugile lor nu se dau înapoi de la crime… ei au început istoria războiului și de frica comunismului care se apropie peste ei și de care nu vor scăpa. E timpul să se continue revoluția și în America, revoluția din octombrie…“ Fiindcă tot a fost amintit cuvântul „slugi“, afirm cu mâna pe inimă că nici cel mai devotat slugoi al propagandei comuniste nu ar fi putut să producă un text mai jalnic, servind interesele celui mai atroce stalinism. Ceea ce iese din gura acestui om, supranumit „sfântul Ardealului“ și la al cărui mormânt chiar acum, la începutul lui 2021, au fost mii de oameni ca să se roage, întrece orice închipuire. Deci în America trebuie să aibă loc cât mai repede un puci bolșevic, fiindcă, după cum spune ceva mai departe părintele, „așa nu se mai poate“… Cuvintele acestea, de precizat, au fost rostite după asasinarea lui Kennedy… Dau un alt exemplu, de data aceasta din 10 mai 1976, sursa „Vicol Tatiana“: „Sunt îngăduiți de la Dumnezeu și le ajută să pună stăpânire pe întreg globul pământesc… Noi trebuie să vedem lucrurile clar și nu trebuie să-i bârfim, ci să-i stimăm că sunt de la Dumnezeu puși să facă dreptate, nu să fie altul prea bogat și altul prea sărac…“ Nu-i așa că este incredibil? Cu alte cuvinte, comunismul a venit pe lume, cu voie de la Dumnezeu și, cine știe, poate chiar trimis de acesta, tocmai ca să facă dreptate și să stârpească inechitatea socială, ha, ha… Acum nota din 4 iunie 1984, sursa „Tâmplaru Ion“:„Aducând vorba despre cei care pleacă și rămân în Occident, Boca Zian a arătat că el nu ar pleca din țara lui pentru nimic în lume, afirmând că în Occident este un mare haos și pericol și nu ar renunța la liniștea pe care o are în țara noastră…“ Încă o dată nu pot să-mi reprim surprinderea și revolta. Așadar, în anul de grație 1984, când România ajunsese izolată pe plan internațional, când începuse operațiunea criminală de demolare a orașelor și satelor, când alimentele erau cartelate, când iarna temperatura din apartamente nu depășea zece grade, când iluminatul public și privat era raționalizat iar programul la televiziune acoperea nici mai mult, nici mai puțin decât două ceasuri, așadar, tocmai asemenea condiții pentru „sfântul Ardealului“ asigurau liniștea de care el avea nevoie și de care nu s-ar fi despărțit „pentru nimic în lume“.
Să fim bine înțeleși. Eu, unul, nu fac parte din categoria intelectualilor eminamente laici, care nu așteaptă decât un prilej firav pentru a pune tunurile pe ortodoxie, nici pomeneală! Eu știu de ce a spus Arsenie Boca ce a spus, știu că și Noica se situa cam pe aceeași poziție, cunosc credincioși care puteau să trăiască cu Ceaușescu pe cap mult și bine fără să le pese de mizeria materială atât timp cât inima lor urca în ceruri. Numai că aceasta nu este și nu poate fi o atitudine pe care să o adopte un om normal. Tocmai aici apare falia între oamenii normali, cum suntem cei mai mulți, și anumite figuri excepționale – și folosesc acest din urmă cuvânt ca derivat de la „excepție“ –, pentru care prioritățile sunt cu totul altele. Arsenie Boca vedea realitatea din jur ca prin ceață și, creștinește, își iubea prigonitorii. El nu putea să trăiască drama celui hăituit și torturat, care, fiind om normal și fără niciun atribut al sfințeniei, nu are cum să eludeze chinurile la care era supus. Dacă, bunăoară, aș fi întrebat ce aș alege între o viață obișnuită și una a smereniei în fața lumii până la kenoză, nu aș sta pe gânduri. Aș face prima opțiune fiindcă în felul acesta aș fi de partea celor care au nevoie de o viață firească și nu de partea excepțiilor riscante.
Trăim într-o lume haotică și desfrânată? De acord, dar nu se compară cu cealaltă lume a represiunii. În Occident, o mișcare precum aceea a „Rugului aprins“ nu ar fi atras nimănui atenția. Marea masă nici nu s-ar fi uitat la grupul de clerici și de mireni care practicau rugăciunea inimii. Aici, în comunism, represiunea a fost teribilă, dar nu din motivul că autoritățile ar fi avut vreo teamă față de resursele duhovniccești ale mișcării, ci pur și simplu fiindcă vedeau în mișcare un fel de acțiune teroristă, care prin ce pune la cale vrea să le dea lor… foc. Să râzi să te prăpădești…
Totuși, ceea ce m-a întristat foarte tare citind respectivele note informative a fost totala ignoranță a părintelui față de sensul istoriei. De acord, sfinții trăiesc în atemporalitate, dar aceasta nu-i scuză să nu vadă la doi pași. Așa că toți cei care se duc acum la mormântul lui Arsenie Boca și-și cumpără iconițe și broșurele ar face bine să se mai și informeze înainte de „pelerinaj“ și să înțeleagă că persoana pe care o divinizează nu avea nicio presimțire a evenimentelor din decembrie 1989, poate fiindcă nici nu-l interesau. Dacă, de exemplu, le-ar fi apucat și nu ar fi murit exact cu o lună înainte de petrecerea lor, probabil că ar fi stat mai departe în chilia lui, CA ȘI CUM NIMIC NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT. Este cutremurător și, urmare logică, nici nu mai știi cum să judeci.