CCR a decis cu ceva timp în urmă: există un conflict între guvern și parlament. Adăugând: moțiunea de cenzură își poate urma cursul în parlament. Bruma mea de cunoștințe juridice nu mă ajută să înțeleg nici măcar caracterul constituțional al problemei, darămite logica exprimării. Din păcate, nu e prima și, cu siguranță, nici ultima oară când mi se întâmplă. Avocatul Poporului, la rândul lui, și cam tot atunci: a pune cadrele medicale nevaccinate să-și plătească testele periodice este exagerat. Desfacerea contractului, în caz de refuz, ar încălca dreptul la muncă. Măcar, Avocatul Poporului evită să vorbească de obligativitate, cuvânt de care toată lumea se ferește ca dracu’ de tămâie. Ceea ce par să fi uitat autoritățile statului și antivacciniștii de toate culorile este că vaccinul nu e o noutate și că, bunăoară, vaccinarea copiilor este de decenii bune obligatorie. Când am înscris-o pe fiica noastră în clasa întâi primară la o școală din Paris, ni s-a cerut Carnetul de Sănătate, în care figurau toate vaccinurile obli gatorii pentru prevenirea bolilor copilăriei. Fără această evidență, în scrierea nu era posibilă. Deși medicii francezi se numără printre cei mai reticenți din lume în materie de vaccinare (nu numai contra Covid-19), vaccinurile cu pricina sunt de multă vreme obligatorii, determinându-i pe unii părinți să-și ia copiii acasă. Nici la noi lucrurile nu stau altfel. Și, atunci, de unde campania antivaccinare cu Covid-19 din multe țări? Și, mai ales, de ce atâta înverșunare? Cu atât mai mult, cu cât motivația antivacciniș tilor este extrem de precară. Două sunt motivele principale: teoriile conspiraționiste și perspectiva politică.
Să le luăm pe rând. Ideea unei oculte mondiale care pune lumea la cale e foarte veche. N-a așteptat globalizarea actuală. Dar a profitat de ea. Conspiraționiștii au ceva în comun cu eresurile populare. Vedem an de an mii de oameni care sunt convinși că, dacă sărută moaștele, se vindecă de boli trupești. Sunt și preoți care susțin această convingere. Aceiași oameni ai bisericii avertizează uneori contra unor presupuse (de către ei!) riscuri ale vaccinării. Despre riscul real, în vremuri de pandemie, nu suflă o vorbă. Și e vorba despre viață. E destul de greu să combați acest fenomen, în primul rând, fiindcă el aparține unor credințe, mai mult sau mai puțin, iraționale. În plus, au adesea caracter de masă. Cunosc câteva persoane care nu vor să se vaccineze din motive religioase. Niciun argument rațional nu-i clintește din credința lor superstițioasă. Nu sunt totuși convins că lucrurile stau la fel de simplu în cazul preoților. Bănuiesc că unii dintre cei care încearcă să-și țină enoriașii departe de vaccinare n-o fac neapărat pentru că ar fi ei înșiși convinși de ideea cu pricina. O fac dintr-o rațiune pe care o putem considera politică.
Refuzul politic al vaccinării presupune un nivel relativ ridicat al educației. Ceea ce înseamnă că nu toți adversarii vaccinării sunt analfabeți funcțional, cum îi considera premierul. Din neînțeles este că majoritatea celor care pun chestiunea în termeni politici sunt, destui, cu studii superioare, oameni inteligenți. Cu ei se poate discuta. Deseori însă, degeaba. Sunt aproape la fel de obtuzi ca și cei care nu se vaccinează fiindcă pariază pe teorii conspiraționiste, pradă unor banale superstiții. Partea cea mai rea constă tocmai în acest fel de refuz, foarte greu de înțeles de orice minte normală. Argumentele lor, mai exact, pseudoargumente, seamănă destul de bine cu ale celor inspirați de vechi eresuri în măsura în care au același caracter neștiințific. Aici e buba. Ei contestă medicina, contestă părerile specialiștilor, în afară de câțiva care reprezintă excepții și confirmă regula, contestă statisticile, pe scurt, contestă evidențele. Vin cu exemple personale. Dacă nu le-a murit niciun apropiat, asta înseamnă că nu există Covid-19, care ar fi un virus ca oricare altul. Când scriu aceste rânduri, un deputat AUR, al cărui nume nu l-am reținut, susține pătimaș această idee. Într-o zi în care s-au îmbolnăvit peste 1200 de oameni și au murit peste 200! Lipsă de empatie, la origine. Inconștiență, sub raport politic. Sunt apoi cei care dau vina pe reaua comunicare din partea autorităților. Că puțini sunt cei care știu să comunice, e perfect adevărat. Dar orice om de bună-credință a putut constata că informarea populației s-a făcut, de bine, de rău, pe toate căile. E tot așa de adevărat, pe de altă parte, că antivacciniștii au fost răsfățați pe unele televiziuni. În mod direct sau, mai ales, în mod pervers. L-am auzit pe liderul AUR bâlbâind pe un post de televiziune răspunsul la o întrebare simplă: ce soluții ar avea partidul lui pentru ieșirea din pandemie. Știți în ce a constat mica parte inteligibilă a răspunsului? În observația, altminteri corectă, că sistemul medical este nesănătos. Nimic concret. O doamnă doctor, medic reputat, are ca unic argument faptul că i s-a îmbolnăvit o cunoștință sau alta care se vaccinaseră. Alții socotesc testarea insuficientă a diverselor vaccinuri. Mai mult, pretind să li se comunice (personal!) compoziția acestora, ca să-și dea seama de riscuri. L-am auzit pe unul susținând aprig ideea că nici cei care au fabricat vaccinurile aflate pe piață n-ar avea habar de ce conțin. Alții neagă rezultatele. Și, firește, statisticile. Dacă n-au fost ei înșiși bolnavi, înseamnă că boala e o gogoriță. Și multe alte situații asemănătoare. Un om cu mintea la el își dă seama ușor că nu sunt decât alibiuri (i)morale. N-am însă o explicație valabilă pentru înverșunarea atâtora contra vaccinării. Să fie vorba de conștiința insuficienței propriilor argumente?
Mă întorc în punctul de plecare: Avocatul Poporului ar vrea să-i scutească pe cei care refuză să se vaccineze de plata testării. Cu alte cuvinte, refuzul lor ar trebui plătit de toți contribuabilii. Vaccinații ar suporta, astfel, costurile înverșunării nevaccinaților. Mă înscriu categoric contra unei astfel de măsuri. Mi se pare un exemplu perfect de discriminare inversă.