25 de ani de la moartea lui Gavril Scridon. Un exeget coșbucian

Cred că obârșia năsăudeană comună l-a îndemnat pe Gavril Scridon să studieze amănunțit viața și opera lui Coșbuc. Este dominanta cercetării sale literare și el rămâne unul din cei mai importanți exegeți coșbucieni. Biografia exegetului are câteva consonanțe cu cea a poetului: amândoi sunt din mândra țară a Năsăudului; și Gavril Scridon a studiat liceul, unde cu decenii în urmă fusese elev Coșbuc; a ajuns apoi profesor la liceul care păstra amintirea poetului și care, după o întrerupere în anii dogmatici proletcultiști, a reprimit în 1966, la centenarul nașterii lui Coșbuc, numele poetului care i-a conferit faimă. Ajuns profesor la Universitatea din Cluj, Gavril Scridon s-a dedicat cu pasiune studierii vieții și operei poetului Firelor de tort: publicând articole aniversare și comemorative, susținând comunicări și conferințe, pe care în 1956, când se împlineau 90 de ani de la nașterea poetului, le aduna într-un volum cu titlul Pagini despre Coșbuc, care cuprind „in nuce“ direcțiile pe care le va dezvolta în cercetările sale de mai târziu: biograf, editor și exeget.

Postum i-a apărut Viața lui George Coșbuc în două ediții în 2003 și o alta în 2016, o ediție elegantă aniversară, când se împlineau 150 de ani de la nașterea poetului și Editura „Școala Ardeleană“ a tipărit cele mai importante studii și monografii consacrate poetului. Viața lui George Coșbuc – spune Ion Vlad – „este opera unui cunoscător de o certă autoritate, de aici și resursele unei evocări-omagiu pentru un poet la neamului său“. Biograful a studiat cvasitotalitatea izvoarelor biografice: amintiri și file de memorii, corespondența (mai ales corespondența familială), comentarii docte ale unor filologi, istorici și critici literari, alcătuind o biografie, care evitând pagini de viață romanțată, nu-și reprimă cu totul participarea afectivă, explicabilă prin menționata obârșie comună năsăudeană, care-l îndeamnă să noteze și amănunte biografice revelatoare, pentru că, așa cum spune cronicarul Ion Neculce „mulți istorici străini, nu le știu toate câte se fac în alt pământ, tot mai bine știu cei de loc“. O carte pregătitoare a acestei biografii, exemplară în acest sens este George Coșbuc pe pământul natal, 1966.

Paralel cu ediții de Opere alese sau ediții școlare, a început editarea seriei complete de Opere, publicând șase volume, în care alături de poezii cunoscute apar pagini de proză, articole de popularizare științifică în tradiția reprezentanților Școlii Ardelene. Deși incompletă, ediția Scridon, este una de referință prin acribia transcrierii, fiind reluată în edițiile ce-i vor urma, și care în mod evident vor opera o necesară revizuire a textului. În Notă asupra ediției,își prezintă proiectul: „Prezenta ediție își propune să cuprindă pentru întâia oară, cea mai mare parte din opera lui Coșbuc: poezie originală,proză literară, studii, publicistică, traduceri, corespondență. O ediție cuprinzătoare a operei lui Coșbuc este o veche cerință a culturii noastre. (…) Ediția prezentă urmărește, în limitele posibilităților și ale exigențelor, să cuprindă opera lui Coșbuc, reconstituind, în esență, drumurile creației“(p VII).

Exegetul poeziei lui Coșbuc se relevă mai ales în studiul Ecouri literare universale în poezia lui Coșbuc, teza sa de doctor în filologie, 1969. Ea trebuie raportată la Viața lui Coșbuc, unde autorul se „războiește“cu acuzatorii de plagiat ai poetului, îndeosebi impenitentul Grigore N. Lazu care este pandantul lui Al. Grama din biografia lui Eminescu. Gavril Scridon subliniază că este o exagerare a vedea în orice influență poetică – un plagiat. Titu Maiorescu, încă în Condiția materială a poeziei, arată că poetul nu poate fi întotdeauna original prin temele abordate, ci prin felul original în care tratează aceste teme. În sensul aserțiunii maioresciene, afirma că „mai există la unii concepția că discutarea influențelor străine în opera unui scriitor diminuează meritele acestuia. În cazul marilor creatori însă tocmai cercetarea acestei laturi a operei permite mai concludent să se sublinieze valoarea personalității artistice a scriitorului respectiv“. Se infirmă astfel și pripita și cam răutăcioasa apreciere a lui Maiorescu despre cultura generală precară a poetului care ni se relevă ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai literaturii universale – de la literatura sanscrită la poemele homerice și de la poezia germană la poema lui Dante , Divina Comedie. „Atent și bine documentată, cartea lui Gavril Scridon își propunea în fond, acum o jumătate de secol, să scoată în evidență vasta cultură a lui George Coșbuc, un intelectual de rasă conectat la marile valori universale“ (Irina Petraș).

Câteva cuvinte despre profesorul și omul Scridon. La Facultatea de Filologie din Cluj, cum se numea atunci, preda la anul III un curs special Eminescu, cu expuneri oneste și cu încărcătură afectivă; era perioada când regretata Ioana Em. Petrescu, pasionată de poezia lui Eminescu, pregătea un studiu literar, Eminescu, poet tragic – și a fost numită de studenți, în entuziasmul lor apreciativ – Doamna de Eminescu –, și profesorul face un gest de mare frumusețe morală și eleganță didactică, recunoscându-i superioritatea interpretării originale a poeziei lui Eminescu, și cedându-i fostei studente susținerea cursului.

A fost un excelent conducător de doctorat, un îndrumător colegial și stimulativ. I-am fost doctorand: începusem o teză despre Andrei Mureșanu la profesorul Pervain, un savant cunoscător al Școlii Ardelene și al pașoptismului transilvan, care și-a manifestat deschis neîncrederea în finalizarea cu succes a unei teze cu acest subiect. Din păcate Iosif Pervain s-a stins din viață în perioada elaborării trezei și am fost repartizat la profesorul Scridon, care a văzut în lirica lui Andrei Mureșanu o „lecție poetică“ pentru poezia protestului social și politic din creația celui care ne-a dat In opressores, Ex ossibus ultor și alte poezii ce pot fi raportate la Răsunetul mureșan și mi-a încurajat cercetarea în această direcție.

A avut satisfacția continuității exegezei coșbuciene prin doi dintre discipolii săi, cu studii sau eseuri remarcabile: Petru Poantă și Andrei Moldovan, primul dându-ne o interpretare accentuat personală a Poeziei lui Coșbuc, iar Andrei Moldovan a adâncit specificul lirismului coșbucian în studiul Coșbuc sau lirismul pragurilor.