Seară cu oleandri

Ideea de patriotism și de poezie patriotică au fost compromise cu câțiva zeci de ani în urmă. Astăzi, de multe ori, în spațiul public ori în intimitatea poeziei, atunci când se mai apelează la patriotism, se face abuzând și compromițând ce a mai rămas curat și nerăstălmăcit în percepția „publicului”. Va fi nevoie probabil de multe zeci de ani pentru a redescoperi semnificațiile patriotismului și pentru ca simpla folosire a cuvântului ori exprimare a sentimentului patriotic să nu provoace reacții, altele decât cele dorite.

Înotând împotriva curentului, poetul Victor Constantin Măruțoiu merge pe muchia de cuțit a liricii patriotice și își asumă acest risc într-o plachetă de versuri adunate sub titlul cutezător Odihna mea e munca pentru strămoși. Din fericire, doza de patetism și emfază se epuizează în această construcție memorabilă. Conținutul cărții este o alcătuire interesantă, surprinzătoare și reconfortantă. Mixarea originală a unor teme vechi, poate chiar perimate pentru publicul larg ori înțelese doar în sensurile cele mai primare, deschiderile către orizontul interior, marcat de amănuntul plin de farmec, fulgurații livrești, toate dozate cu atenție și cu bucuria de a face poezie (aspect important și tot mai rar întâlnit) sunt aspecte ale unei puternice mărci de originalitate în peisajul liric actual. Firul poetic este desfășurat cu pricepere, cu atenție la muzicalitatea pe care o poartă versurile, curate, neîncărcate de podoabe stilistice sau efervescențe inutile. Poemele sunt echilibrate, cu versuri scurte, dar încărcate de semnificații și amintind, nu de puține ori, de dublul sens al poeziei orientale, chiar al haiku-lui, în care aspecte ale vieții cotidiene ori ale naturii sunt metafore ale unei geografii interioare profunde ori melancolice meditații asupra vieții. Dincolo de aceste aspecte „tehnice”, poezia lui Victor Constantin Măruțoiu este, într-un orizont oriental, o meditație „în casa din seara cu oleandri”. Casa este cea a bunicilor și declanșează imersiunea în cele mai profunde aspecte ale vieții și ale morții, glisări pe axa timpului, înspre trecut și înspre viitor, o înțelegere suprafirească a condiției umane, a genezei ființei, a familiei, a neamului. Vehiculul pentru această meditație lirică este de inspirație folclorică și coboară până la ritualuri și credințe arhaice sublimate, reinterpretate, trecute prin filtrul propriei originalități.

Poetul realizează un arbore genealogic irizat de emoții: „primul greier a glăsuit:/ Victor, Livia, Petru, Constantin, Floarea”. Peste această genealogie personală se suprapune una a neamului. Strămoșii nu sunt doar cei personali, apropiați, ci și aceia, mulți și neștiuți, pe care s-au ridicat noile generații. Istoria de familie se împletește cu marea istorie într-o vibrantă declarație de dragoste.

Spiritualitatea impregnează aceste poeme, refăcând o vecinătate dintre arhaic – spiritual familiară. Astfel îngeri, arhangheli și serafimi, sfinte și martiri conviețuiesc împreună cu greieri cu valențe psihopompe, cu semne de dincolo (flori, fluturi): „sunt/ trei zile/ în care greierii/ însoțesc sufletele/ pe colinele înserate/ ale timpului pandemic/ în depărtarea glasului/ celui de-al treilea arhanghel/ înfloresc portocalii/ în grădina andaluză”.

Poemele inspirate de vechiul burg sunt vitralii în miniatură. Un viitor volum care să cuprindă poeme pe această temă ar fi interesant și s-ar ridica la o octavă superioară: „pot fi îngerii/ pescăruși?/ m-a întrebat/ copilul de miazăzi/ privind pe fereastra biroului/ meu/ către cele șapte biserici// pe acoperișul medieval/ o pisică își adâncește/ pașii neauziți”.

Temele istorice aruncă lumini spre alte timpuri locuite de cavaleri cruciați și sunt un contrapunct binevenit: „în viziera cruciatului/ din secolele pierdute/ ale renașterii (…) se pierd anotimpuri/ trepte stelare”.

Din loc în loc sunt presărate poeme – cartolină surprinzând, cu rafinament și delicată devoțiune, mănăstiri. Am spus și într-un comentariu la un volum anterior, Al treilea munte, că acestea merită să fie adunate într-o carte de sine stătătoare.

Odihna mea e munca pentru strămoși este o carte interesantă și neașteptată în peisajul editorial actual.