Dacă Horia Bădescu ar fi scris doar poezia binecunoscută De juventute (O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,/ poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,/ poţi uita anii care se-adună la număr;/ e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!), locul său printre poeții de seamă ai limbii române ar fi fost asigurat. Dar autorul Marilor Eleusii a scris mult mai mult, dovadă și acest nou volum, dinaintea ta merge tăcerea, care cuprinde aproape două sute de texte, toate inedite, și care apare în „seria de autor“ dedicată de Editura Școala Ardeleană poetului clujean.
Horia Bădescu este un versificator abil, dar care nu abuzează de capacitatea sa de a stăpâni prozodia clasică, un erudit în domeniul liricii care nu face paradă de cunoștințele lui și un poet ce se ferește de excese. Ca persoană cultivată, ostentația îl stingherește și se scutură cu eleganță de ea.
Una dintre temele abordate destul de frecvent de poet este aceea a duratei și a veșniciei. Mai lungă decât veșnicia/ e clipa, scrie el, dar sămânța care încolțește în umezeala de sub arbori n-o va ști niciodată. Durata se măsoară, după caz, cu ora, cu secolul, cu mia de ani. Toate aceste unități pe care fenomenele vieții le iau în calcul sunt numai niște proiecții mai scurte sau mai lungi pe axa timpului ale unei eternități. Dar Pe muchia nevăzută a clipei/ adastă toate măsurându-și/ puterile. Timpul se mărește și se contractă. Timpul nu este la Horia Bădescu o categorie obiectivă, ci depinde de subiectivitatea celui care-l trăiește. Pe de altă parte, dacă admitem că „viteza existenței“ este diferită la mai mulți trăitori, ajungem la o aplicație (poetică, desigur) a teoriei relativității restrânse, iar pe poet îl putem vedea aplicând niște lirice transformări Lorentz pentru a converti măsurarea duratei.
Din punct de vedere al artei poetului, secunda are „muchii nevăzute“, poate deveni nelimitată, nu oprită, ca la Goethe, ci dilatată. Trupul este lepădat în bătaia pendulei. Așadar, între două sunete ale ceasului, materia nu mai prezintă importanță, ci trecerea vremii este măsurată numai cu spiritul.
Unele dintre texte iau forma unor rugăciuni (psalmi). Poetul se adresează direct divinității, în stil biblic (Am trecut, Doamne, prin inima ta), îi mărturisește angoasele și nu se îndoiește de mântuire.
O altă idee care revine în versuri este aceea a cuvântului. Pentru poet, cuvântul este un element întemeietor, dar este și supus deformării, cu toate că vorbele sunt cu mult mai luminoase decât orice astru/ și mai nemărginite ca marea. Cuvântul este răzvrătitul, amărâtul, supusul, iar poemul zămislește tăcerea. Lupta poetului nu se dă împotriva cuvintelor, ci el caută să le modeleze pentru a da formă tăcerii. Ca și timpul, despre care spuneam că reprezintă o temă esențială a poeziei lui Horia Bădescu, și logosul se caracterizează prin plasticitate. El este deformabil. Dacă pentru timp avem o reprezentare vizuală în ceasurile „coflecite“ ale lui Dali, pentru cuvânt nu există Persistența memoriei. Poetul afirmă clar: cuvintele nu au memorie. Vasăzică ele conțin memoria, ca niște hard-disk-uri. Poți afirma despre un hard că „are“ memorie, dar nu că „își amintește“!
Asemenea nuanțe ale gândirii, ale reflecției asupra unor concepte și fenomene, oferă cititorilor Horia Bădescu, punându-le la încercare nu doar capacitatea de analiză, ci și fantezia. Aceste chestiuni, cu care poezia și chiar cititorul de poezie se deprind mai greu, teritoriul liric actual fiind cel mai adesea al senzualității, sporesc nivelul de interes al textelor. Trebuie spus însă că abordările „filosofice“ s-ar transforma în eseuri ori ar deveni plicticoase dacă poetul nu le-ar polei cu grația unei sintaxe care să le potențeze în sens clar liric. Autorul este un calofil, învelișul ideilor este fasonat cu atenție și cu o plăcere specială a migalei. Ceasornicarul și bijutierul găsesc farmec în complicațiile și miniaturizarea pe care și le propun. Uneltele artistului nostru, chiar când e vorba despre dălți, au ascuțime și finețe.
Cel mai recent volum al lui Horia Bădescu constituie o lectură substanțială în idee și în același timp plăcută la parcurgere.