În copilăria mea, nu exista decât un singur vaccin. Îi port urma pe brațul stâng: asemănătoare cu o veche arsură, rotundă și bine delimitată. Mama mi-a spus, când, mult mai târziu, am întrebat-o, despre ce vaccin a fost vorba, dar numele mi-a ieșit din cap. Fapt e că am făcut toate bolile copilăriei, mai puțin scarlatina, de care, în schimb, n-a fost cruțat fratele meu. Fiind foarte mic, a fost internat în spital, împreună cu mama. Îl am și acum în fața ochilor, în brațele mamei, la o fereastră a Spitalului de Boli Contagioase din Sibiu. Vaccinurile au apărut în generația următoare. Fiul meu le-a făcut pe toate în a doua parte a anilor 1960 și în prima a anilor 1970. Când am ajuns la Paris în 2006 și am înscris-o pe fiica mea la școală, ni s-a cerut Carnetul în care erau consemnate toate vaccinurile obligatorii la vârsta ei făcute în țară. Când s-a mutat în Germania, la liceu, Carnetul i-a fost cerut din nou. În treacăt fie zis, acum vreo patru ani, urma s-o întâlnesc pe fiica mea la Paris, dar i s-a interzis călătoria de către nu știu ce autoritate medicală berlineză, fiind suspectă de tuse măgărească. Boala fusese eradicată în Germania de multă vreme. Cazul fiicei mele era unic. Se pare că omisese să facă la timp rapelul.
De trei generații, bolile copilăriei au fost eradicate grație vaccinurilor. După al Doilea Război Mondial, a făcut ravagii în SUA și în Europa poliomielita. Eram la elementară, cum se numea pe atunci gimnaziul, când doi dintre colegii mei s-au îmbolnăvit, unul la Râmnic, altul, la Sibiu. Philip Roth descrie în romanul Nemesis epidemia din SUA din 1944. Vaccinul, americanii l-au descoperit abia în 1956, iar din 1957 el a intrat pe piață și a pus capăt teribilei boli.
Acestea fiind zise, nu pot să nu fiu șocat de reacțiile repetate și vehemente contra vaccinului anti-Covid-19. Între protestatari, medici reputați. Am mai scris despre ei. Uimirea mea vine din faptul că vaccinul a devenit de peste șaizeci de ani o realitate cotidiană. Una cât se poate de normală, ale cărei efecte se pot constata pretutindeni în lume unde, de la vârsta școlii, toți suntem apărați de numeroase boli prin practica vaccinării. Inclusiv de gripa sezonieră. Nu înțeleg în ruptul capului de ce temerea unora este în principal legată de copii. Nu sunt ei principalii beneficiari de la Război încoace de descoperirea vaccinurilor? Nu demult, pe un post de televiziune, erau reproduse țipetele unei doamne medic care, în cadrul unui simpozion din SUA, îi făcea cu ou și cu oțet pe colegii ei de la OMS care solicitau extinderea vaccinului anti-Covid-19 la copiii între 12 și 17 ani. Doamna cu pricina părea apucată de o veritabilă isterie și mai era puțin până să ajungă la insultele cu care ne-a obișnuit o doamnă senatoare de la noi. Amestecul vocilor în această dispută n-ar trebui permisă în spațiul public. Chiar dacă vaccinarea e la fel de puțin probabil să devină obligatorie precum nu poate fi impus votul obligatoriu într-o țară atât de setoasă de libertăți (a nu se confunda cu libertatea) ca a noastră, propaganda contra vaccinării nu trebuie tolerată. Foloasele vaccinării sunt tot atât de evidente pe cât este numărul mic de reacții care ne afectează. Televiziunile ne fac tuturor un mare rău chemându-i pe toți nechemații să-și dea cu părerea, sub cuvânt că e democratic să asculți toate opiniile. Democrația nu implică nicidecum să dai ascultare tuturor prostiilor care inundă ecranele televizoarelor. Puțin spirit critic, doamnelor și domnilor care moderați emisiunile cu pricina!
Aș adăuga că repeziciunea cu care tehnologia actuală a pus pe piața mondială patru vaccinuri anti-Covid-19, în doar nouă luni, le-a testat și le-a verificat, ar trebui s-o privim, noi, beneficiarii fără pregătire medicală, ca pe o minune. În loc să căutăm nod în papură. SUA și UE n-au autorizat nici vaccinul chinezesc, nici pe acela căruia rușii i-au dat în mod cinic numele agenției lor de propagandă. Chinezii, care au eradicat boala, au renunțat la vaccinul lor. De ce, numai Confucius ne-ar putea spune. Rușii nu reușesc să-și convingă propriii cetățeni că Sputnik îi protejează contra bolii, iar țările care l-au preferat, probabil din motive ideologice, s-au trezit cu tot mai multe cazuri. De pe vremurile în care Stalin punea la zid cibernetica și genetica, întârziind evoluția științei în Uniunea Sovietică și grăbind prăbușirea sistemului comunist, propaganda n-a mers mână în mână cu realitățile sociale, economice sau de alt fel. O ilustrare de ce poate Sputnik este eșecul vaccinării de tip rusesc și chinezesc. Mi se pare de necrezut că există printre noi niște purici ideologici care, patrioți convinși, apelează la putinism pentru a combate campania de vaccinare. Vaccinați-vă, tovarăși, altfel muriți, din păcate odată cu noi, ceilalți care vă înghițim zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă declarațiile, da, sinucigașe, de care nici măcar nu sunteți conștienți.
P.S. Romanciera Jane Austen, la care m-am referit în editorialul de săptămâna trecută, este, bineînțeles, englezoaică, nu americancă, iar provincia Hampshire, Anglia, unde s-a născut, nu este… New Hampshire, SUA. Mea culpa!