Propunem publicului României literare alte misive dinamitarde, dintr-o masivă corespondență, arhivată și oferită nouă spre cercetare și publicare de doamna Irina ȘTEFANACHE-GUIHARD (stabilită în Franța), fiica prozatorului Corneliu ȘTEFANACHE (inspirat coordonator de reviste literare, precum „Cronica“ anilor 1960, „Convorbiri literare“ ale anilor 1970, „Însemnări ieșene“ ale anilor 1990).
Este perioada în care Adrian Marino începuse colaborarea cu publicația „Cronica“ (1965-1966), după arestarea lui din anul 1949, închis până în 1957, deportat în Bărăgan până în 1963, fără drept de semnătură până în 1965.
Întreaga corespondență va face obiectul unei cărți care va apărea la Editura „Junimea“, în această toamnă. Printre semnatari, alfabetic: Nicolae Balotă, George Bălăiță, Augustin Buzura, Ștefan Aug. Doinaș, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Ion Negoițescu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Marin Preda, Marin Sorescu, Petre Stoica, Sorin Titel, Romulus Vulpescu.
Prezentare şi adnotări: Lucian Vasiliu
1 iunie 1967 • [Cluj-Napoca]
Dragă domnule Ștefanache,
Te rog să mă ierți de întârzierea răspunsului. Lucrez febril la o carte despre critică (voi începe să vă trimit un fragment reprezentativ, de tăiat poate în două-trei felii). Așteptam pe de altă parte să apară și interviul din Tribuna, în consens deplin cu ideile Cronicii (cel puțin ale unora). Lectura lui mă scutește de o serie de observații laterale, epistolare, pe marginea anti-călinescianismului unora. Convingerea mea fermă este că anume spirite îl alimentează din umbră. A făcut și D. Costea o aluzie, fac și eu, și am și o dovadă: N.B. (Nicolae Balotă – n.n.) a fost felicitat oficial de un „ilustru“ semi-academician1 și îndemnat să… „continue“. În aceste condiții, cred eu, ar fi mai practic (momentan) ca orice aliați eventuali, virtuali etc., să fie decuplați, neutralizați etc. Deci, dacă se continuă, fără discuție că un răspuns devine necesar, sub iscălitură. Notițele, însă, dau unora sentimentul unor lipse de argumente și al unei personalizări excesive. În plus, învrăjbesc pe unii, care – curios! – de abia așteaptă să iasă „onorabil“ dintr-o polemică, pierdută de ei în mod definitiv și lamentabil. Ce vrei mai mare „succes“ ca să ți se ia… interviuri de către cei ce te-au „înjurat“ recent, sau să fii invitat la un dialog la… Familia, deci chiar în cetatea infidelilor? Pentru humorul situației, și ca și o dovadă de sportivitate, am acceptat… În felul acesta, o întreagă aripă anti-călinesciană a fost (sau va fi) neutralizată; dacă nu se mai ocupă nimeni de ei, garantez eu, vor intra în pământ. Căci eșecul lor este total, crede-mă…
Regretabil și iremediabil este însă altceva. Redacția dv. nu este unitară. Luceafărul are un ochi; un influent cotidian, altul; un eminent reprezentant al științei academico-belferisto-universitare, altul. Ghici, ghicitoarea mea? Cine a publicat la Luceafărul, despre Maiorescu, în Tomis, patronat de Regman (acesta este și cel mai „rău“, ireductibil)? Cine publică într-un ziar central? Etc. Tomis-ului trebuie să i se răspundă, cred eu, cu fermitate. Dar cu adresă precisă, pentru a nu coaliza și pe „aliați“. Cunosc bine mentalitatea ieșeană, individualistă, pusă pe mici „cariere“, în umbra unora. Crede-mă, stimate domnule Ștefanache, adevărata „carieră“ este opera, cărțile, revistele. D-ta vibrezi sincer la acest adevăr și de aceea și stau de vorbă cu d-ta, pe astfel de teme delicate. Viața este „cinică“, îmi spui. Cât de bine te înțeleg, eu care am o „vastă experiență“ de viață! Dar, până la urmă, onestitatea și opera solidă, fermitatea caracterului și a creației tot înving! Iartă-mă că, iarăși, vorbesc despre mine: dacă ai ști, d-ta, din ce situații complicate am scăpat și câte „adversități“ nu întâlnesc și acum! Dar există și metale inoxidabile. Iată ce doresc eu Cronicii ca ieșean născut, iar nu făcut.
Salutări amicale,
Adrian Marino
21. VII. 1967 • [Cluj-Napoca]
Dragă domnule Ștefanache,
Am primit scrisoarea d-tale, care mi-a făcut plăcere prin sinceritatea ei evidentă. Fără discuție că, sentimental și abstract vorbind, ai și aveți, pe un plan, dreptate. Numai că viața – și mă refer la viața literară, în special – are multiple planuri, care nu pot fi diferite pe loc și de la distanță, oricând. Nu vreau să am aerul că mă scuz, dar la București, de unde m-am întors, impresia e cu totul alta. Vor fi și ecouri favorabile de presă, așa cum s-au înregistrat chiar în unele intervenții la Plenară. De fapt, totul trebuia făcut ca acolo să nu se producă o mare lovitură, chiar de grație, fiind cel mai expus „călinescian“. Dați-mi voie să apreciez eu unele situații și intervenții, într-o frază când primesc lovituri din ce în ce mai joase, după cel mai clasic stil depășit. A-mi coaliza pe absolut toți anti-călinescienii din țară – mărturisesc – nu-mi surâde acum. Vom vedea ce va fi peste puțin timp. Dv. nu cunoașteți unele culise și de câte sunt capabili chiar… „ieșenii“ voștri. De ce-mi cereți mie, numai mie, sacrificii totale, când nimeni nu este dispus să le preia; ba, mai mult, este suficient ca cineva să fie redactor, undeva, la centru, ca să găsească imediat emuli, pe spatele meu, traficând cu „călinescianismul“ și „anti-c…“ (anti-călinescianismul, n.n.), după împrejurări? Am făcut (și fac destule) pentru G. Călinescu, dar bonz (preot budist – n.n.) vietnamez încă nu sunt. Cu aceeași poștă vă trimit chiar o mică dovadă: un volum Călinescu, scos, recent, de mine. Nu Balotă este adevăratul anti-călinescian, ci anume ilustrisimi belferi (inclusiv din Iași) care montează această campanie. Nu sunt dispus să le fac jocul și chiar mă felicit a le fi răpit o serie de… aliați de ocazie.
Nici vorbă să mă „supăr“ deci, pe dv., pe Cronica, pe ieșeni etc. Voi colabora foarte curând și de aceea chiar vă rog să-mi precizați dacă-mi găzduiți un capitol (trei articole, cam în genul E. Simion) din cartea pe care o scriu acum (principii de estetică și critică literară). În caz afirmativ veți primi materialul până la 5-7 august.
Salutări amicale,
Adrian Marino
21 IV 1968 • [Cluj-Napoca]
Dragă domnule Ștefanache,
Întors acasă după o absență de 8 zile (București, congres de filologie romanică, editură, bibliotecă etc.), găsesc ambele d-tale scrisori, la care mă grăbesc să răspund cât mai sistematic. Mai întâi aș face două mici precizări-rectificări:
1. Este foarte adevărat că am primit o tăietură, dar nu din Cronica, ci din Flacăra Iașului și anume aceea unde este vorba de cartea d-tale. Un amic îmi semnala preambulul cronicii, unde este (sau ar fi) vorba de mine și de D. Costea (sau invers). H.Z. (poetul Horia Zilieru – n.n.) n-a reținut bine, sau eu m-am exprimat prea eliptic. Trimițătorul nu face parte din redacție, pe cuvânt de onoare.
2. N. Manolescu nu semnează la Contemporanul sub pseudonim. Absolut sigur. Semnătura „Antonescu“ – sau așa ceva – aparține lui Laurențiu Ulici, redactor la pagina literară a acestei reviste.
În legătură cu un alt articol despre critică, din Cronica, aluziile sunt, însăși evidente, dar ele au ca direcție și alte persoane. Autorul – Mihai Drăgan – este un fenomen tipic de provincialism literar, în registre nu numai invidioase, negativiste, complexe etc. Nu am intenția să polemizez cu acest mic (sub toate aspectele) personaj. Bine înțeles că nu confund Cronica, pe care o „iubesc“, cu acest domn, care este – în fond – victima unei stări de spirit animate de alții. Pot avea compătimire și chiar dispreț, nu și resentimente. Ani de zile, un alt personaj academico-universitar (Alexandru Dima – n.n.) a instigat împotriva tuturor ieșenilor și ne-ieșenilor care-l depășesc (Piru, eu etc.); este deci, într-un fel, firesc ca obscuri chibiți, vagi doctoranzi, asistenți cu geanta „maistrului“ etc. să-i preia idiosincraziile din lichelism, servilitate, lingușire etc. Așa se fac la noi carierele literaro-universitare, în unele cazuri. Dacă ești „damă bine“, te culci, te lași pipăită – măcar, trec peste alte detalii… Știu mult mai multe decât crezi, în sfârșit.
Sigur că voi colabora, începând cu răspunsul la anchetă, pe care o socot foarte interesantă, mai ales în punctul „marxist“. Felicitări pentru idee. Dar nu mai devreme de 7-10 zile. Cauze de forță majoră. La București am pierdut mai mult timp decât credeam și „planificasem“. Apoi, până la 1 mai trebuie să fac un text pentru o reuniune franceză, la care s-ar putea să particip. După aceea, imediat, mă ocup de dv. Aș vrea să dau articole din Dicționarul de idei literare, dar nu sub acest titlu, fixat în (revista – n.n.) Iașul literar, ci în mod independent. Mă gândesc la ideea de Modernism, Modern revenind Iașului. Sunteți de acord? Pentru pagina de traduceri – mulțumiri pentru Malraux din partea soției – aș mai propune din jurnalul lui Kafka și din Whitman (publicistica lui, selecții) de către cineva din București. Direct din englezește (o foarte bună studentă de la filologie). Te rog să-mi scrii. Eventual, ce alți autori franco-englezi vă interesează, păstrând un echilibru est-vest. Eu aș da aici și unele eseuri mai spirituale, moderne. Despre relațiile Cronica – Luceafărul, urmarea în numărul viitor…
Cu multă prietenie,
Adrian Marino
9 iunie 1968 • [Cluj-Napoca]
Dragă domnule Ștefanache,
Întors de la București unde, în ultimele zile, am asistat la ședințe și discuții extrem de importante despre revistele literare și în special în legătură cu reorganizarea Luceafărului (în urma debarcării lui Eugen Barbu), din motive de „patriotism local“, ieșean, simpatie pentru Cronica, pentru d-ta personal și ceilalți redactori, mă simt obligat să-ți transmit câteva informații și sugestii. Trăim un moment literar nou și nu pot regreta îndeajuns absența unuia dintre dv. la lucrările acestor trei zile. Atmosfera, tonul discuțiilor, discreția spiritelor se pot descrie, dar nu și intui de la distanță. Or, ceea ce este hotărâtor acum este să ne dăm seama că se schimbă ceva în stilul, metodele, personalul și conținutul revistelor noastre.
Dragă domnule Ștefanache, n-aș vrea să fiu greșit înțeles și uneori mă întreb de ce insist. Pot să scriu, în definitiv, cu sau fără rubrică fixă, oriunde, la orice revistă centrală. Mai mult, după îndepărtarea lui Al. Oprea, eu pot relua cronica la Gazeta. De altfel, am avut și un schimb dur de replici într-o ședință tocmai pe această temă cu acest „tovarăș“, pur și simplu pulverizat de întreaga asistență. Trebuia să fi venit și să-l fi văzut. Și el, și Lăncrănjan și Mihnea Gheorghiu și Al. Balaci și alții. Apar situații noi. Cine credea că E.B. va pierde partida? Și totuși a pierdut-o! Are contra sa toate forțele: poeții tineri, medii, pe esteți, pe prietenii lui Jeannot P., pe „onirici“, grupul de la Sibiu etc. Nu te poți bate cu toată lumea. Ceea ce urmează nu vine deci nici din dorința de suprapunere, mâncărime de sfaturi sau „directive“. Doresc ca (revista – n.n.) Cronica să progreseze, să devină tot mai bună, și, mai ales, o revistă de interes nu numai local, ieșean, moldovean, ci și național. Este punctul capital. Dacă ambiția dv. este să aveți o rază redusă de influență, cu bătaia tirului doar pentru Moldova, este inutil a insista. Dacă însă apreciați că Iașul merită, trebuie și poate să arunce mesaje în toată țara, atunci trebuie introduse o serie de „reforme“. Ceva trebuie schimbat și voi indica ce, după părerea mea, care – repet – nu este obligatorie. Acum însă, în astfel de momente, devin posibile o serie de noi progrese. Le doriți? Perfect! Nu, lucrurile pot continua așa! Dar cu beneficii minime și pentru redactori, personal, și pentru revistă și Iași. Însemn deci pe o foaie alăturată toate ideile esențiale care se desprind după trei zile de lungi ședințe de birou de partid (cu invitați), birou de Uniune (cu invitați), plus numeroase contacte esențiale, personale.
Constatările mele, obiective, urmate de concluzii sunt următoarele:
1. Revista Cronica este insuficient citită, cunoscută, comentată, la București. De pildă, nici unul dintre prietenii mei n-o citește, n-o urmărește, din cauza „polemicilor“ sale, care nu-s ale d-tale, ci ale unui singur redactor, în fond. Este un punct capital.
2. În măsura în care este cunoscută, ea trece drept un satelit al Luceafărului, calitate în care recoltează toate antipatiile acumulate în jurul acestei reviste. Este drept, Cronica n-a fost atacată de multe ori. Dar ori de câte ori a fost vorba despre ea, oratorii au amintit că avem de-a face cu o „sucursală“. Oricum ar fi lucrurile, reputația nu este de invidiat.
3. În raportul tov. Balaci, Cronica a fost lăudată doar pentru faptul că a valorificat fondul documentar ieșean (arhiva Ibrăileanu). Este ceva, dar relativ puțin, de natură a întări și mai mult opinia unora că revista este neinteresantă, arhivistică, inactuală, cenușie. Iartă-mă, dar asta este părerea unora, nu neglijabilă.
4. Lipsind punctul de sprijin, se pot prevedea tot felul de atacuri împotriva Cronicii. Pentru nimic în lume, acum când se constituie noile redacții, dv. n-aveți interesul să vă faceți noi dușmani, care vor fi la putere în următorii ani. Ce interes aveți? Cui folosesc notele stil Barbu2? Moda nu se mai poartă!
Ce-aș propune eu?
1. Cronica trebuie să redevină o revistă independentă, desatelizată. Nici Luceafărul, nici Contemporanul, nici România literar\. Ea și numai ea! Cu deplină personalitate. Alianțe da, subordonare umilitoare, nu! Independent, devii mai interesant, mai urmărit și, uneori, mai… scump! Când ești un simplu satelit, recoltezi numai indiferență, ironie și chiar dispreț.
2. Cronica trebuie să devină o revistă de interes republican. Ea poate să se transforme într-un mesager al Iașului și tradițiilor sale de cultură solidă, clasică, pasiune și intransigență ideologică, spirit critic, informație europeană de bună calitate.
3. Cronica trebuie să aibă ca spirit conducător un om cu preocupări predominant literare, nu sportive. Poți fi simpatic, fotbalist, crainic, ofițer, orice. Revista are necesitățile sale specifice. În orașul lui Ibrăileanu și Călinescu tonul nu-l poate da omul arenelor, hai să fac o imagine, care este mai mult decât o imagine.
Ajuns la acest punct, mă întreb, din nou, de ce „mă omor“ pentru Cronica și dv. în definitiv? Cine nu pricepe, moare pe barba sa și pe bună dreptate. Am însă datoria, aș spune morală și intelectuală, să-mi spun toate gândurile, până la capăt.
Recunoscând redacției dv. dreptul absolut de a face orice crede necesar și indicat, aș supune meditației, în special a d-tale, următoarele propuneri, strict tehnice:
1. Încetarea oricăror polemici cu adversarii lui E.B. Acțiunile Contemporanului și României literare cresc. Aceste reviste sunt centrale și sub focul lor concentric Cronica, din provincie, prost difuzată la București, nu poate rezista. Cine crede altceva, n-are simțul realităților.
2. Nu spun să-l atacați pe E.B. Oportunismul este detestabil în toate sensurile. Redeveniți dv., cu profilul dv., cu personalitatea dv. ieșeană.
3. Dacă v-ați convins de necesitatea ca (revista – n.n.) Cronica să devină demnă de a fi urmărită și la Centru, sincronizată cu mișcarea de idei a întregii țări, neapărat trebuie să angajați un corespondent la București. Așa fac toate revistele din provincie: Steaua (P. Stoica), Tribuna; Ramuri și Familia se fac, în cea mai mare parte, la București. Corespondentul adună colaborările centrale.
4. Măcar o dată pe lună, dv., sau un alt redactor, trebuie să se deplaseze la București, să se informeze, să se orienteze, să stabilească relații utile.
5. Trebuie atrase mai multe colaborări bucureștene de poeți cu reputație, sau în devenire. Orientarea se face pe loc, la București.
6. Corespondentul nu trebuie să fie voluntar – serviciile benevole sunt cele mai proaste – ci plătit, pe stat sau în mod indirect, sub formă de colaborări. Acest „agent literar“ ia interviuri, colaborări, ține legătura, se introduce în culise, previne atacuri, face „presa“ revistei. Cronica trebuie să depășească stadiul artizanal. Trebuie lucrat tehnic, la nivel nu de fotbaliști, ci de literați. Sunt zeci de metode.
7. Este regretabil că la ședințele importante Iașul nu are reprezentați. Nu profesorași care dârdâie de presiunile și „docențele“ lor. Ci literați combativi, cu personalitate precisă. Și cu mandat precis. Trei zile am suferit, pentru dv., în mine, din lipsă de cea mai elementară apărare. Trebuia cineva să vină, să explice, să pareze, să dea o replică unuia și altuia. Indiferent ce. S-ar fi reținut faptul că, în momente extrem de importante, Cronica a fost totuși prezentă, s-a vorbit despre ea, a avut o atitudine în fața unor oficialități înalte. Absența este catastrofală. Prezența este o puternică zeiță. Bagatelizarea acestor situații poate să vă arunce într-un provincialism etern, regretabil. Încă o dată, ca unul care pot scrie oriunde, m-ar durea pentru dv. Și, poate și pentru Iași. Trebuie făcut un efort de adaptare la situații noi.
8. Cronica trebuie să ajungă în mâna tuturor criticilor care fac opinia literară. Mulți sunt prietenii mei sau, mai bine zis, colegii mei, cu care întrețin un dialog intelectual. Încep o cronică la dv. Îmi vine greu să accept cu indiferență faptul că, din motivele expuse anterior, Cronica nu interesează nici pe Matei C. (acum plecat), nici pe Manolescu, nici pe Eugen Simion. Acestora, măcar, Cronica trebuie expediată din oficiu. Există, la toate revistele, posibilități de propagandă. Nu există bani, vă dau eu soluția: din primul meu onorariu abonați, vă rog, pe:
a. N. Manolescu, Câmpina, Mărășești 34
b. Eugen Simion, București, Stada Zăvideni 6, Bloc B 1, Scara 8, etaj II, ap. 319, raion T. Vladimirescu.
Această curtoazie, completată cu cine credeți dv., dă fructe infailibile, în timp. Măcar 10 numere (10 lei pe săptămână investiție!) trebuie oferite în scopuri de publicitate. Beneficiile sunt incalculabile. Mă ofer eu să suport 40 lei pe lună, pentru Cronica și difuzarea ei. Nu la întâmplare, ci cu adrese precise. Poate că dv. aveți altă concepție, dar eu știu ce… știu. Și orice revistă din lume face așa ceva. Mai ales când vrea să se lanseze. Orice mândrie prost înțeleasă costă. Credeți-mă!
S-ar putea ca aceste idei să nu fie bine înțelese în totalitatea lor. Nu râvnesc la nici o poziție. Cred că o am pe a mea și nu am alte ambiții. Dar, prin forța lucrurilor, am dobândit un plus de experiență. Nu are ecou? Cronica va urma destinul ei. Este însă imposibil ca și dv. să n-aveți unele idei de progres redacțional. Eu am oferit doar câteva sugestii, în mod absolut dezinteresat. Tot ce vă rog mult este să nu pierdeți această scrisoare, pe care am făcut-o cu cele mai bune intenții.
În ce mă privește personal, firește, vom face Cronica ideilor literare săptămânal sau bilunar, în cadrul planului anterior. Mâine-poimâine voi trimite și alte materiale, unul chiar pe tema recentelor ședințe (temă de actualitate!). Dar, nu pun o condiție, ci o rugăminte, Cronica trebuie să ajungă la prietenii mei. Cum apare ceva bun, ea se caută. Am deci nevoie de 4-5 numere, cu ancheta despre Estetică, efectiv citită, comentată (nr. 21, 25 mai 1968). Ideea „estetică marxistă românească“ a apărut și într-o cuvântare (N. Manolescu). Am trimis un număr și lui Matei (Matei Călinescu – n.n.), la… Londra. A mă bănui că eu vreau să mă „lansez“ prin dv., cum a insinuat cineva de la dv., e greșit. Eu, oricând, pot reveni la Gazeta, după plecarea lui Oprea3. Și dacă-i voi dezamăgi, n-o voi face decât în baza unui minim program, în limitele schițate mai sus.
Cu cele mai bune gânduri,
Adrian Marino
P.S. Aștept răspunsul dv. cu nerăbdare.
16 VI [19]68 • [Cluj-Napoca]
Dragă domnule Ștefanache,
Îți mulțumesc pentru cele trei numere din Cronica de care aveam nevoie. Văd că ancheta a început să „meargă“ bine, în sensul unei părăsiri a conformismului. în genere, ceea ce paralizează sunt complexele și intimidările, falsele alarme. Acum a sosit momentul unor inițiative care pot ridica revista pe o nouă treaptă. Notez, sistematic, o serie de observații, în continuarea celor precedente. Sunt subiecte de meditație posibilă, oferite în spirit amical, pentru Iași:
1. În continuarea ședințelor de la București, absolut toate revistele vor fi „analizate“. O echipă a CC. se ocupă cu această problemă, printre care și Gh. Stroia, în prezent la Cluj. Este pus pe „reforme“. De aici va pleca – o declară – la Iași. Nu Cronica este vizată, am impresia, ci Iașul literar. Oricum, cronica mea de pe revistă, după analiză, sau rectificată (dacă este cazul), în sensul unor necesități locale imediate. Te rog să mă ții la curent. O aveți de rezervă, de plasat când trebuie, fie ca o confirmare, fie ca o ripostă.
2. În configurația actuală noile echipe sunt slabe, mediocre. Cronica n-are de ce să se teamă de concurență. Este chiar riscul ca Gazeta și Luceafărul să devină mai slabe decât în trecut. Mă gândesc deci dacă nu e momentul atragerii unor colaboratori care nu-și vor mai găsi locul în noile cadre. Mă gândesc, în primul rând, la Al. Piru, care ar putea fi invitat să facă o cronică (literară?), să colaboreze regulat. Ar fi o achiziție. Dacă apreciați, îi puteți scrie (Aviator Mircea Zorileanu 92, sect. I), l-aș putea aborda și eu. Este de meditat. Cu două cronici noi, permanente, personale, revista ar câștiga. În plus, noi colaborări, centrale, dispuse gradat. Mi se pare esențial.
3. Primind un ms. voluminos al unui vechi poet din cercul macedonskian, Donar Munteanu, aș extrage din amintirile sale literare un articol de Amintiri despre Al. Macedonski. Sunt aspecte inedite, utile. L-aș „aranja“ eu, prin decupare, să fie absolut coerent și interesant. Ar putea fi plasat într-un spațiu liber, în cursul verii. Te rog să te gândești și la acest aspect. Nu vă ofer în nici un caz un lucru prost, dimpotrivă.
4. Nota despre Al. Protopopescu este foarte oportună. De altfel, mă ocup de serialul său într-un mare articol în Contemporanul, care va apare peste două numere, cel mult. Este „tare“ și am intenția să relansăm, acum, întreaga problemă călinesciană. Momentul este favorabil. Acum un an, mai puțin, sau chiar deloc. Acum „diversiunile“ oficiale sunt: „Cercul Sibiu“ și „oniricii“. Atât…
5. Anexez o mică notă-glumă despre Micu4, de pus la Moment. Se pot face multe alte asemenea poante, fără nicio vulgaritate.
Te rog să-mi răspunzi la aceste puncte, pentru a coordona toate mișcările. Alte două cronici, în pregătire.
Salutări amicale,
Adrian Marino
7 noiembrie [19]68 • [Cluj-Napoca]
Dragă domnule Ștefanache,
Te rog să publici, așa cum se prezintă, nota alăturată. Pe de o parte, revista își va reface „relațiile“ cu N. Manolescu, atacat sub centură în mod gratuit, ceea ce nu exclude – firește – o poziție critică față de scrisul său. Apoi, este necesară o punere la punct a lui I. Oarcăsu, care întreține o „campanie“ de notițe contra „călinescienilor“ și, evident, a mea. Cred că nota anterioară a apărut. Impostura trebuie să-și primească, pe loc, replica. Țin foarte mult la aceste răspunsuri. Nu mai insist, amical spus.
Mă bucur că ai avut succes în Germania și de abia aștept materialele anunțate. Le vom folosi, pe rând, pe toate. Cronica este acoperită până la 30 noiembrie, dar cum noi plecăm pe 20-21, voi face tot posibilul să aduc la București cel puțin încă două materiale, pentru asigurarea continuității. Este nevoie să vii, la ședințe, pentru informare, relații, poate și pentru cuvânt. Și aici se fac ședințe și azi, după-amiază, voi avea o înfruntare teribilă cu anumiți domni. Aici, se preconizează de mai mult timp (și tov. Stroia a făcut o vizită, cu raport, în același sens) schimbarea conducerii Tribunei. D.R. Popescu a fost invitat, acesta pune condiții: schimbarea radicală a redacției. De unde un scandal teribil. Eu sprijin acest proiect, în mod dezinteresat, de aici notele ostile, din Tribuna. Dar climatul este altul. Anacronismele ieșene sunt floare la ureche pe lângă conspirația locală a mediocrităților.
Salutări amicale,
Adrian Marino
P.S. Mi s-au dat asigurări ferme că articolul din Ramuri apare sigur în numărul de 14 noiembrie. Piru a făcut o serie de trei articole – minuțioase. Aurel-Dragoș Munteanu, idem.
Se anunță o serie de detalii erudite, tot în Viața studențească.
____________________________________________________________
1 Alexandru DIMA (1905-1979), estetician și istoric literar, aflat în adversitate cu Adrian MARINO.
2 Nicolae BARBU (1921-1985), istoric teatral, din 1966 redactor la Cronica.
3 Alexandru OPREA (1931-1983), redactor-șef adjunct la Gazeta literară, 1966-1968.
4 Dumitru MICU (1928-2018), critic și istoric literar.
Prezentare şi adnotări: Lucian Vasiliu