Emil Cioran a ajuns personaj de benzi desenate în Franța, grație creațiilor (foarte recente) ale lui Patrice Reytier. Un Cioran – „cel mai mare stilist francez, după Paul Valéry“, cum se menționează în prefața acestei neobișnuite serii de BD făcută cunoscută publicului român, în premieră, de Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu. Benzile îl înfățișează pe Cioran plimbându-se prin Paris, colindând din Jardin du Luxembourg la Tuileries și din Cartierul Latin în Pere Lachaise. Fiecare pagină a acestor BD are câte trei ilustrații cu marele gânditor născut la Rășinari, fiecare dintre aceste desene fiind ilustrarea câte unui aforism. Spre exemplu: „În muzică și în poezie, tot ceea ce nu te sfâșie e inutil sau vulgar.“ Sau: „Ne reîmpăcăm cu poezia de fiecare dată când nu ne putem gândi decât la noi înșine.“ „Pe unul dintre podurile Senei, uitându-se la fluviu, spune: «Omul a ajuns, în cele din urmă, într-un stadiu în care merită să dispară.» Desenele lui Patrice Reytier sunt grațioase și delicate, Cioran e îngândurat, aproape totdeauna singur printr-un Paris pustiu, de toamnă. Poartă deseori un impermeabil cu gulerul ridicat și se plimbă, merge, bate la pas orașul, e un fel de «ultim pieton» într-un Paris al anilor ’60. Cartea conține câteva zeci de aforisme și – foarte interesant! – cele mai multe sunt inedite. Au fost descoperite de autor în arhivele Centrului Național al Cărții. Nu îmi îngădui să traduc mai multe, mi-e teamă să nu le stric farmecul. Iar pe coperta a patra, într-unul dintre puținele desene în care filozoful nu e singur, un dialog: «Nu putem trăi decât la Paris?», îl întreabă interlocutorul, în față la Sacré-Coeur. «Da, răspunde Cioran, e locul ideal pentru a-ți rata viața.» «Tout est dit.»“, notează Luca Niculescu în mesajul său public (difuzat și în social media) cu privire la această inedită creație artistică.