Nu-i lumină…

A apărut în colecția Cantos, la Editura Junimea, Iași, cel mai recent volum al poetului Ioan Moldovan, Viața fără lume. Trimiterea din titlu, directă, la viața în izolare, este, din fericire, prezentă în doză homeopatică în versuri. Situația specială a anului care a trecut a generat apariția unui anume tip de literatură: literatura de pandemie. Este vorba de antologii, mai cu seamă, mai puține volume proprii, scrise la cald, în chiar ochiul furtunii, și care nu se constituie în reușite literare de remarcat, poate din cauza lipsei distanței, detașării necesare creației. Nu este cazul, cum spuneam, al Vieții fără lume. Cadențate de un sarcasm subțire, multe poeme se întind cu insistență, cu o temeritate fragilă, către un interlocutor care ar putea fi interesat sau, dimpotrivă, de receptarea mesajului, mai cu seamă că sunt scrise sub forma unor scrisori care au ca destinație lumea de dincolo: Spășit, spre ora cinci a dimineții mă-ntorc la tine – mă mai primești?/ Demult de jumătatea cale a vieții eu am trecut. Dar, ca-n povești, am mai rămas (…) Celelalte poeme contrabalansează căutarea alterității, a comunicării cu lumea, fiind rezultate ale căutării de sine, ale recompunerii adevărului personal, într-un context deviant al vieții fără lume.Viața din paginile cărții este, cu precădere, viața interioară: lumina ascunsă, călătoriile pe care le face gândul în alte cărți, în alte timpuri, dar și în propriile subterane populate freudian cu angoase și monștrii mitici. Accesul la această viață interioară este declanșat de elemente ale existenței exterioare, ale lumii văzute, încă o dată, ca un bâlci al deșertăciunilor: Scriu rânduri, beau vin, sunt viu/ Scriu alte rânduri, mai beau, sunt viu? și-atunci acum de ce încă mai scriu?! Exteriorul devine fundal și pretext pentru o poezie a omului lăuntric. Un al cincilea anotimp, o toamnă ce se varsă în iarnă, indiferent de lunile calendaristice (noiembrie, februarie, aprilie, chiar mai) joacă rol de cutie de rezonanță a acestor poeme elegiace. Anotimpul acesta, patetic, simbolizează etapa de dinaintea marii treceri. De aceea senectutea, maladivul, funestul sunt temele predilecte și tot atâtea motive de meditație: Timpul ca o ceapă strivită îmi scoate lacrimile la purtare/ Un fel de melancolizare de ființă (…) Am fost și eu odată/ destul de viu și pământesc. Viața fără lume se situează, conceptual, între preceptul conform căruia cu fiecare om moare o lume și neliniștitoarele versuri din cântecul lui Grigore Leșe, Nu-i lumină nicări/ Or murit tăţi oaminii./ (…) Ş-atâta m-oi duce-n noapte/ Până m-oi ‘tâlni cu moarte’. Natura, umanitatea, societatea, eul liric – personaj central al volumului, dar și alteritatea, celălalt, de aici sau de dincolo de viață, tot și toate agonizează într-un no man ‘s land. Un purgatoriu post- modern, ambiguu, în care vii și morți se macerează deopotrivă în așteptarea unei salvări care, deși nedorită, nu poate fi decât uitarea. Se moare îndelung în aceste poeme ale lui Ioan Moldovan. Acest teritoriu straniu stă sub fascinanta putere a nenumitei. Dânsa preschimbă totul în mainimic, încălcând legi și granițe permeabile în fața melancoliei, prefigurând prin atingerea sa neantul: singur mă trezesc în ale Domniei sale negre hățișuri/ Să surâd, să scâncesc, să privesc în senin?/ cum ea desface merindea, desfundă canale și-mi toarnă pe gât/ întunecatul ei vin și pe ochi îmi așterne/ ninsorile ei minerale. Acest jurnal de călătorie spre mainimic este realizat în versuri albe sau cu rimă, poeme în proză sau poezie la trei rânduri: ploi/ ceruri grele/ bătrâni copilăroși. Comparațiile percutante aduc echilibru, readucând în realitatea imediată firul meditativ, elegiac al poeziei: Ca un fierar începător ploaia face zgomot. Mici parabole, lamentații, confesiuni, meditații cu structură narativă, toate conferă volumului o vibrantă gravitate. Uneori tonul găsit este impecabil, alteori, suferă de afectare și prețiozitate. Atunci când nu mai există răspunsuri, Ioan Moldovan aruncă lumina poeziei asupra marelui mister de la capătul drumului. Nu acesta este rostul poeziei?