Pentru că omul, dacă se naște, ai zice că are un scop al lui pe lume, nu-i așa? Adică unul vrea să fie fotbalist, altul vrea să facă politică, altul poate vrea, pînă moare, să vadă patruj de țări sau să reguleze trei sute de muieri ețetera. Ei, și face tot ce poate să atingă scopul ăsta. Nu-i așa? Nu-i așa. Pentru că numai foarte puțini ajung să își vadă de scopul ăla. Foarte puțini! Restul se iau cu tot felul de rahaturi, se iau de băut, de furat ețetera și nu că nu ajung, dar și uită care era scopul lor. Așa e și cu Gică ăsta, că de la el plecasem. Ca să nu fiți supărat pe el, că așa e el sucit, zici că-i nărod, nu-i așa? Dar trebuie înțeles că el a fost deviat de la scopul lui, care era să fie om cumsecade. Pentru că Gică ăsta al lui Croitoru, că știți că pe el îl cheamă Boilă… Boilă Gheorghe, da’ dacă ta-su a fost croitor, acum a rămas așa. Îi zice al lui Croitoru, nu-i așa? Ba-i așa. Ei, și el cînd era tînăr, cînd eram și eu tînăr, că eu sînt mai mic decît el, în regimu ălălalt, era foarte apropiat de un unchi al lui, unul Gherase. Dar ăsta, Ciobanu Gherase îi zicea, că era unchi după mă-sa lu’ Gică, a murit. Și murind, s-a făcut moroi. Aia e. De atunci s-a dus Gică de la drumul lui, care era de om cumsecade, nu-i așa. Ca să știți și dumneavoastră și să nu vă supărați. Știu, l-ați ajutat… Dar dacă e nărod? Ei, și Gherase ăsta, că de la el plecasem, era frate cu bunicul lui Gică, tatăl mă-sii lui Gică. Da’ era fratele ăl mai mic, așa că era mai tînăr și decît mă-sa lui Gică, Saveta. Era mai tînăr, știi! Era nepoata mai mare ca unchi-su. Fiind el mai tînăr, era foarte bine cu Gică și ținea la el, nu-i așa? Și Gică se ținea de el, mergeau la dans, la scăldat, cu fetele, la pește ețetera. La băut mai rar, că Gică era și prea tînăr, da’ el totdeauna a fost bicisnic la băutură. Nu că se-mbăta, ca oamenii. Că unii mai cîntă, mai sparg sticle, se mai bat ețetera. Nu. Gică, dacă bea normal, nu-i așa, o bere, două, leșina, cădea ca mort și după aia era bolnav o săptămînă, da’ bolnav rău, știi! Așa e și acum. Nu-i așa? Ba-i așa, că-l știți. Și ei petreceau bine, peste tot mergeau amîndoi că Gică n-a avut frați, Saveta numai pe el l-a avut și nici Gherase nu avea, că frații lui, printre care și bunicu-su lui Gică, erau mult mai mari ca el. Încă bunicul lui Gică și murise. Murise, știi! Gherase nu era însurat, iar Gică abia terminase liceul, că are liceul, nu era prost. Era electrician și instalator de întreținere la școală. Gică lucra și el. Mecanic la IAS, cum era atunci, nu-i așa… Bun. Dar Gherase ăsta s-a făcut moroi. Cum? Nu se știe. La noi le zice moroi. Alții aud că le zic strigoi, stafii ețetera, dar tot moroi sînt, nu-i așa. Asta se întîmplă rar. Nu s-a făcut imediat. Întîi a murit, țin minte bine, că stătea și el pe-aici, după pod, nu-i așa. Într-o zi s-a simțit rău. A zis că poate a răcit. A luat o aspirină sau piramidon, cum era atunci, a băut o țuică și a doua zi era mai bine. S-a dus la lucru, nu-i așa. A lucrat, a reparat el ce-avea acolo ețetera. Ei, dar a treia zi s-a simțit și mai rău și cam a patra zi, așa, a murit. A murit odată, știi. Gică al lui Croitoru să moară și el. S-au speriat ai lui. Ta-su, croitorul, a chemat salvarea, nu-i așa, ce să facă? Era terminat. Nici la înmormîn-tarea lui Gherase nu s-a dus, că nu putea să rabde. Dar cînd l-au dus pe Gherase au trecut pe la poarta lor, că știți, că n-ai cum, că pe acolo e drumul spre cimitir, iar i-a venit lui Gică rău, nu-i așa, cînd au trecut cu mortul. A leșinat, au ieșit mă-sa și ta-su, care umblau și ei după mort, dintre oameni, l-au stropit cu apă ețetera, pînă și-a venit în fire. Acum asta a fost. L-au îngropat pe Gherase. Nu s-a întîmplat nimic. Nimic nu s-a întîmplat, știi. I-a făcut Saveta parastas la trei zile, la nouă zile, nu-i așa. Normal. Ei, și cam din a zecea zi, că de aici plecasem, s-a făcut moroi. Cum era asta? Apărea noaptea. Seara și noaptea. Nu venea din cimitir sau ceva. Apărea lîngă tine. Eu nu l-am văzut, dar l-au văzut mulți. Și nu zicea nimic. Apărea și se holba la om, nu-i așa. Era el cam holbat din viață. Dar acum se holba și mai tare, știi. L-au văzut și bărbați, și femei, și bătrîni, și copii ețetera. Pare-mi-se că l-a văzut și popa odată, nu mai știu. Acuma, cînd l-ai cunoscut și știi c-a murit și-l vezi că apare lîngă tine, nu-i așa, te sperii rău. Te sperii, știi. Aoleu! Nu mai ieșea nimeni seara, noapte pe aici pe liniuță. Mai stăteau tinerii la pod, mai rîdeau, mai cu fetele. Acum nimic. Cum venea întunericul, nu mai ieșeau din curte. Ai lui nu l-au văzut. Nici Gică, nici mă-sa. Lor nu li se arăta. Dar au aflat și ei. S-a dus Saveta la popă, dar popa ce să facă? Nu-i așa? Ba-i așa, că ce se pricepe popa la stafii? A făcut el o slujbă, dar nimic. L-a luat Saveta pe Gică și s-a dus la vrăjitoare. Era una mai sus, spre pădure, Chira îi zicea. O știau toți, știa și miliția, dar ce să-i facă, nu-i așa? S-au dus, i-au dat bani, i-au dat o găină ce i-or fi dat. Aia s-a uitat în bobii ei, în ce s-o fi uitat și le-a zis că ea n-are putere. Le-a zis, nu-i așa, cinstit. A spus, după aia, Saveta la muieri. Cum s-a dus, a încercat, dar degeaba, nu-i așa? Ea, săraca, făcuse toate pomenile, tot. Și într-o zi, îl cheamă pe Gică la primărie, la sfatul popular sau consiliul popular ce era pe-atunci, că era mai încoace. Acolo: primarul sau cum dracu îi zicea pe-atunci – președinte parcă – era cu șeful de post, milițianul, nu-i așa, cu directorul de la școală, de unde lucra Gică și cu secretarul de partid al școlii. Chiar el mi-a povestit, mi-a povestit după aia, știi! Ăsta, președintele, l-a luat direct tare, zice: – Tovarășe Boilă Gică, cu mine ai futut un cal în pizdă dacă nu încetează imediat zvonurile astea cu moroi și alte chestii mistice. Uite, îți spun de față cu tovarășul plutonier-major că eu nu tolerez ețetera, ețetera. Îl știți pe Gică, nu-i așa, e tare-n gură, dar se moaie repede, atunci era și foarte tînăr. Zice: – Tovarăși, să mă bată Dumnezeu dacă am vreo vină. Eu nici nu l-am văzut pe unchiu’ – zice. Oamenii l-au văzut. – Au văzut pe mama dracu’. Dacă au vedenii, să se ducă la doctor, la oculist, zice ăla. N-au văzut nimic, s-a înțeles? Dacă ajunge chestia asta la județ – zice – ai de-a face cu mine. Ai belit belengherul, poate să spună și tovarășul director. – Tovarăși, să mă bată Dumnezeu… – Tovarășe Gică, zice și secretarul. Dumnezeu nu există, moroii nu există ețetera. Să se termine cu povestea asta, că nu sîntem copii. – Din partea mea să se termine, zice Gică. Dar ce pot eu să fac? – Fă ce știi, zice ăla. Zice președintele, știi. Și repede, că mă enervez. S-a dus Gică acasă. I-a spus lu mă-sa, lu ta-su… Ăia, nu-i așa, ce erau să facă? Au mai chemat odată popa, a făcut slujbă la mormînt, la casa lui Gherase, unde acum nu mai stătea nimeni și nici că voia careva să stea, nu-i așa. Ce credeți? Aș! Nimic. Ce nimic? Mai rău! Cam în fiecare noapte apărea Gherase lîngă unul și se holba la el. Aoleu! Frică mare. Unii zic că a intrat și în curți la oameni. Niște babe ziceau că li s-au stricat ouăle în cuibar, că li s-a acrit laptele ețetera. Dar eu unul nu cred. Ori li se părea, ori le mai înfloreau și ele. Toți care l-au văzut ziceau la fel. Și culmea, nu era îmbrăcat cum l-au îngropat, cu haină și cravată, ca oamenii care mor. Era cum îl știau ei, în salopetă, cu o cămașă tot albastră. Și nu spunea nimic. Numai se holba la ei. Și pe urmă pleca de lîngă ei și se topea. Nu mai ieșea nimeni pe uliță și pînă hăt, după pod. Nici în curte nu mai ieșeau nici să se pișe după ce dădea întunericul, nu-i așa. Și într-o zi primește ăla, președintele, a murit și el demult, nu-i așa. Primește un telefon de la județ. – Ce e tovarășe cu chestia aia de la dumneavoastră din comună? Așa de prost stați cu educația ateistă, de-ați ajuns să credeți în moroi ețetera. În seara aia, Gică și-ai lui s-au pomenit cu milițianul la ei la poartă. Aoleu! Ei tocmai se pregăteau de parastasul de patruzeci de zile, adunau ce le trebuia, că se găseau greu pe atunci, nu-i așa. A intrat milițianul, s-au așezat în casă și ăla – plutonierul, știi – zice: – Nea Boilă, tanti Saveto, dragă Gică… nu-i așa. Să știți că e groasă la curul nostru și dacă n-o descurcăm, dăm de dracu’. Eu vă spun – zice – nu ca șef de post, ci ca între noi. Aoleu! A început Saveta să bocească, Gică mai să dea și el apă la șoareci ețetera. – Ce să facem dom șef…? Nu știm de ce vine moroiul. Că i-am făcut toate cele creștinești și i-am dres ețetera. – Oameni buni, zice ăla. Zice șeful, știi. Eu am o idee și, nu-i așa, o să v-o spun că e interesul nostru să ieșim din căcat. Gică s-a avut bine cu răposatul. Să se ducă el. Să se ducă el acolo, la cimitir. – Dom șef, zice ta-su, croitorul, știi. Eu am auzit că dacă unul se face moroi trebuie dezgropat și înțepat cu un fier înroșit în inimă sau să-i arzi inima. – Nea Boilă, zice ăla, matale se vede că nu-ți dai seama ce vorbești. Păi cum, futu-i ceapa mă-sii, să ne apucăm noi să deshumăm decedații și să facem profanarea cadavrelor. Îți dai seama cîtă pușcărie intră-n curul noastru, la toți? – Atunci cum? zice. Zice ta-su, știi. – Păi numai așa. Să se ducă el, Gică. Să se ducă pînă acolo și să vorbească. – Cu mortul? – Cu mortul. Să se facă și el că pune niște flori la groapă și să-i spună ce și cum. Poate înțelege de vorbă. Te duci, Gică? Gică, nu-i așa, pare el nărod, dar nu e chiar prost. Și zice: – Și să mă duc ziua sau noaptea? Șeful ăla de post răsuflă adînc. Adînc, știi! Și zice: – Bă, băiete… eu aș zice să te duci noaptea. Aoleu! I-au înghețat coaiele lui Gică. I-au înghețat, știi! El mi-a povestit. – Dom plutonier-major, zice. Eu mă duc. Da’ mă duc ziua, zice. Noaptea nu mă duc, că nu rezist. Mă găsiți a doua zi mort acolo. Că eu am inima slabă și l-am iubit pe unchiu’ ețetera. Și a-început să plîngă și Saveta, mă-sa, plîngea și ea. A rămas așa. Că se duce Gică la cimitir la unchi-su. Dar repede, a doua zi, că, nu-i așa, dacă intră ăia de la județ pe fir e jale. Ei, s-a dus a doua zi, cu flori. Ce o fi zis el acolo? O fi zis în gînd sau cu glas tare, nu știu că nu mi-a spus. Asta era într-o joi. Sîmbătă era parastasul de patruzeci de zile al lui Gherase, că de la el pornisem. A doua zi, vineri seara, parcă se mai liniștise Gică după ce a vorbit, nu-i așa, cu unchi-su. Și iese și el în curte, ca omul, să se pișe nițel. O ia spre niște porumb pe care-l aveau în fundul curții. Și-odată, hop! Apare moroiul! Aoleu! Gică s-a pișat pe el, în clipa aia, normal. E drept că-l și trecea. Și moroiul stătea în calea lui și se holba la el. Dar ce i s-a părut lui Gică mai curios, cu toată spaima, e că moroiul nu era în salopeta lui, cum îl văzuseră oamenii, nu-i așa. Acum era cu hainele ăle bune, cu care îl îngropaseră, cu cămașă albă, cu cravată ețetera. Lui Gică i s-au înțepenit picioarele și tot n-ar fi fugit, ca să nu în – toarcă moroiului spatele, să-l știe în cîrca lui. Se holbau unul la altul. Și-o dată, zice Gică, a deschis moroiul gura și a strigat. Atît a strigat: – Bă, Gică! Și a și dispărut. Odată a dispărut. Știi?! A fugit Gică în casă, așa ud cum era, a trecut printre ai lui și s-a băgat sub pat. De ce i-a venit chestia, asta nu știu, că nu mi-a spus. Dar ziceau ai lui că de acolo, de sub pat, se auzea cum îi clănțene dinții ca mitraliera. De frică, nu-i așa? Ba-i așa. După aia, zice, un an de zile, fără să mai vadă nimic, doar dacă se gîndea la un-chi-su, îl apuca un clănțănit și-l ținea și un sfert de ceas. Dar după asta a fost parastasul și moroiul nu s-a mai arătat. Nimeni, nimeni nu l-a mai zărit. De ce? Nu știu să spun. Dar asta voiam să vă spun, de Gică, de la el pornisem, că a rămas cam sucit. Sucit, știi. De zici că e chiar nărod de-a binelea cîteodată. Așa s-a depărtat Gică de la scopul lui cu care ai fi zis că s-a născut. De la moroi s-a depărtat, știi. De aia vă spuneam, ca să nu vă supărați pe el, că de aici pornisem.