În vreme de pandemie, atmosfera apăsătoare de stagnare care s-a abătut asupra tuturor artelor în anul trecut nu avea cum ocoli nici dansul, atât ca spectacol desfășurat în fața publicului, cât și ca învățământ coregrafic, de neimaginat de la distanță, multe corecturi făcându-se prin contact direct cu elevul. Marile companii nu pot întreține forma bună a interpreților fără ora zilnică de studii, nu pot împrospăta în memoria interpreților desenul pieselor din repertoriu și coreautorii nu pot concepe noi compoziții coregrafice, decât împreună cu interpreții lor. Și totuși, în sfera dansului contemporan chingile nu au fost la fel de strânse, în primul rând datorită faptului că acest gen de dans se desfășoară în formații camerale restrânse, dar și datorită ingeniozității celor care au coordonat programele Centrului Național al Dansului București și cele ale Asociației 4 Culture, care, în ciuda marilor dificultăți împuse de pandemie, au găsit soluții și s-au folosit și de scurtele intervale de relativă relaxare, în care am putut urmări pe viu unele poducții, continuând apoi să văd altele online. Această perioadă nefastă, pandemică a intervenit la finalul primei ediții a Academiei de Dans și Perfomance CNDB, care se născuse în toamna anului 2019, din dorința de a forma o nouă generație de înterpreți de dans contemporan și cuprindea 16 studenți, selectați în urma audițiilor de la București, Cluj și Iași. După o perioadă de învățare și formare sub îndrumarea unor coregrafi, teoreticieni și artiști vizuali, ei au fost implicați în producții cuprinse în programul Dance me to the End of…(exerciții, distanțe,apropieri), producții care reprezentau revizitarea unor spectacole reprezentative care fuseseră create la CNDB în jurul anilor 2000, opt creații datorate coregrafilor Mădălina Dan, Manuel Pelmuș, Simona Deaconescu, Eduard Gabia, Vava Ștefănescu, Willy Prager, Farid Fairuz și Andreea Novac, precum și opt creații video realizate acum de Bogdana Pascal. Fiecare lucrare a avut o distribuție unică, care implica de la un singur interpret, până la maximum cinci-șase, ceea ce a permis desfășurarea în siguranță a repetițiilor. Și, din fericire pentru mine, în toamna anului trecut am putut să văd ultima producție care s-a prezentat pe viu, într-o scurtă perioadă de relativă relaxare, cea a coregrafului bulgar Willy Prager și apoi o alta înregistrată online, a Simonei Deaconescu, pe care le-am consemnat pe larg în paginile acestei reviste. O nouă ediție a Academiei de Dans și Performance CNDB este programată pentru anul academic 2022-2023, pe care îl sperăm mai bun cu noi toți și cu toți artiștii scenei, dar este o adevărată victorie pentru dansul contemporan de la noi faptul că prima ediție a acestei Academii nu s-a intrerupt, nu a fost abandonată, ci, făcând față marilor dificultăți ale pandemiei, a fost dusă până la capăt, așa cum cerea și titulatura programului, Dance me to the End of….
La fel de dificil a fost și pentru Asociația 4 Culture, o asociație independentă de dans contemporan, să poată să desfășoare în acest an pandemic și să ducă până la capăt, între 16 și 25 octombrie, cea de a 15 ediție eXplore festival, Bucharest International Dans and Performance Festival, mai întâi pe viu, în curtea Muzeului Literaturii Române și în spațiul scenic și expozițional al Asociației 4Culture, de la WAPS (Working Art Space and Production) – un spațiu independent creat în 2012 – și apoi doar online. Ediția anului 2020 a cuprins performance-uri, dialoguri online, video instalații, desfășurând un larg dialog corp – imagine – sunet. Inițial, acest Festival, care reprezintă o largă deschidere către fenomenul dansului contemporan european, s-a numit eXplore dance Festival, pentru ca ulterior să își lărgească aria de abordare, devenind eXplore festival și includerea cu precădere performance-uri legate de artele plastice și video instalații, cum s-au petrecut lucrurile și în ultima sa ediție de anul trecut. Andreea Căpitănescu, directoarea Festivalului, a stabilit o serie de legături, parțial dialoguri, parțial performance-uri trasmise online, precum cel cu Manuel Pelmuș, artist care activează în paralel în România și Norvegia – piesa sa, UNTITLED 2020 Collective Exhibition, fiind un performance în context de arte vizuale, care a implicat spații din Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, Muzeul Theodor Aman și Palatul Șuțu, precum și Radio Guerrilla. Performance-ul din aceste spații a fost susținut de Rolando Motsangos, Diana Spiridon și Cristiana Toma. Un alt creator implicat în Festival a fost Roel Heremans, artist conceptual belgian, interesat de sunet și tehnologie, care a avut în 2018 o rezidență artistică la WASP și care, în lucrarea sa DUET- C ELIADE, a propus un fel de coregrafie mentală, o corporalizare a gândurilor sale asupra teoriilor și filozofiei lui Mircea Eliade. Către altă zonă de interes au purtat dialogurile Andreei Căpitănescu cu Micheline Dufert, explorator urban, având ca partener pe Francis Pourcel în călătoria urbană, care a urmărit contrastele orașului belgian Charleroi, de la parcuri la zone post industriale, apoi cu Ilinca Păun Constantinescu, arhitect, care s-a ocupat de regenerarea post-industrială a Petrilei și în genere de Orașe românești în declin, cum sună o publicație a sa, dar și o expoziție la Muzeul Național de Artă Contemporană și în fine cu Manon Istasse, antropolog, care este interesat de moșteniri culturale pe care le-a căutat în Maroc, Franța și Belgia, la Charleroi. În fine în ultima zi a Festivalului a fost prezentată, în premieră, piesa Zoom in/out – video art creation, gândită de arhitectul Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din România. Ca și în cazul spectacolelor Academiei de la CNDB, și în acest caz m-am bucurat doar în mică parte de oferta realizatorilor, dar bucuria cea mare a fost faptul că nu s-au întrerupt conexiunile cu cei din țară și nici cu cei din străinătate și Festivalul s-a desfășurat cu bine până la capăt. Consider și acest lucru tot o adevărată victorie a dansului, datorată Andreei Căpitănescu, directoarea artistică a Festivalului. Între puținele evenimente desfășurate pe viu, în care am fost și eu implicată, a fost reproiectarea, în grădina Muzeului Literaturii Române, a poemului vizual Abis, închinat lui Irinel Liciu, primă balerină la Opera Națională București, în anii 50 – 60 ai secolului trecut, film conceput de artistul vizual Matei Băjenaru, profesor de fotografie și artă vizuală la Universitatea Națională de Artă din Iași. Filmul a fost urmat de astă dată și de discuții moderate de Bogdan Lefter, cu autorul filmului aflat la Iași prin internet și direct, pe viu, cu trei dintre cei care au contribuit la evocarea personalității acestei enigmatice și carismatice artiste, respectiv Adina Cezar, Liana Tugearu și Ioan Tugearu. Filmul tutelat de Asociația 4 Culture călătorise între timp și la BOZAR, Bruxelles, între decembrie 2019 și ianuarie 2020, iar moderatorul, implicat de astă dată în eveniment, a subliniat multiplele fațete ale abisului pe care le-a pus în valoare realizarea filmică. Am urmărit apoi, online, spectacolul MONUMENT 0.7: M/OTHERS, unul dintre cele mai importante momente ale eXplore Festivalului, creația coregrafei Eszter Salamon, artistă care lucrează, în paralel, între Berlin, Paris și Bruxelles, laureată a distincției Evans Art Prize în 2019. În spiritul internațional care îi caracterizează activitatea artistică, lucrarea este o coproducție Amsterdam, Dublin, Paris, iar mijloacele ei de exprimare împletesc imaginea corpului în mișcare cu sunete vocale, text, muzică, sau lasă corpul singur să apună totul, așa cum debutează piesa M/OTHERS. Într-un spațiu scenic neutru, Eszter Salamon însăși și Erzsebet Gyarmati conturează, printr-o continuă împletire a corpurilor lor, relația posibilă dintre două generații, cu momente de armonie și continuitate sau de respingere. Uneori cele două corpuri, în maiouri colante negre, par un conglomerat cu două capete blonde de vârste diferite, cu patru mâini și patru picioare goale de la gleznă, albul lor fiind elementul contrastant față de masa negrului, care conduce mișcările. Alteori, corpurile se separă și evoluează în paralel, simetric, sau, chiar dacă sunt în opoziție, mișcările decurg armonios unele din altele, când trec de la un corp la altul. Deci, cele două generații nu se contestă, se completează, iar noua configurare nu rupe curgerea. Desprinderea este armonioasă, opoziția afectuoasă, dând naștere la două entități care, fără să fie adverse, au totuși propria identitate. Ideală situație, contrazisă frecvent de realitatea înconjurătoare, pe nenumărate planuri. Dar frumos model pentru toate generațiile prezente și viitoare. Puținele evenimente artistice din lumea dansului la care am putut participa au fost o reală bucurie în mohoreala generală care a caracterizat întreaga noastră viață artistică din anul trecut și o adevărată izbândă a dansului în vremi de restriște.