Este o veritabilă profesiune de credință pe care țin a o întări membrii Formației Trio Affresco, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, pianista Diana Ionescu, violonistul Vlad Maistorovici, atunci când, cu săptămâni în urmă, la sfârșit de an, au inițiat reluarea în cheie muzicală camerală a câtorva importante creații simfonice beethoveniene. Transcrierea – este vorba de șapte dintre cele nouă simfonii – îi aparține unui celebru în epocă pianist și compozitor vienez, Johann Nepomuk David, unul dintre marii admiratori ai personalității beethoveniene. Acțiunea domniei sale pornise dintr-o înaltă prețuire a imensului tezaur simfonic creat de Beethoven. Dar și aspectul conjunctural merită a fi amintit. Orchestre simfonice stabile nu existau în epocă în Viena imperială, deși formații muzicale mai mult sau mai puțin numeroase ființau pe lângă curțile princiare. Transcierea destinată unei formații restrânse era soluția mai puțin costisitoare de a audia câteva dintre marile creații ale maestrului. Beethoven însuși realizase o asemenea reducție destinată pianului solistic.
Indiscutabil, muzicienii Formației Trio Affresco inițiază un gest temerar atunci când adapteaza discursul simfonic beethovenian la nivelul cameral al specificului formației. Observat din acest punct de vedere, inițiativa celor trei muzicieni se dovedește a fi unică în contextul vieții noastre muzicale. Această versiune este prezentată la noi în premieră absolută. Realizarea este realmente impresionantă. Remarcabil apare faptul că tensiunea discursului simfonic ființează aici la nivelul celor patru instrumente, formației de trio menționate fiindu-i alăturată vocea violoncelului drept condiție obligatorie privind susținerea registrului grav al întregului ansamblu. De aceea, cred că se poate vorbi în acest sens de un anume simfonism de natură camerală. Pianului, admirabil susținut de un muzician de mare inteligență artistică, Diana Ionescu, i-a revenit partea consistentă privind evoluția – aș numi-o – simfonic-solistică. Liniile tematice de specială claritate, de anume suplețe, de fermitate constructivă, au revenit flautistului Ion Bogdan Ștefănescu și violonistului Vlad Maistorovici. Partea gravă, expresiv susținută a ansamblului, a fost încredințată violoncelistei Mădălina Fara. De altfel întregul program – moment semnificativ al marelui proiect imaginat de Trio Affresco – a inclus lucrări atent poziționate în structura programului. O lucrare semnată de compozitoarea nonagenară Carmen Petra „Meditații contemplative“, lucrare prezentată în primă audiție absolută, și, în primă audiție bucureșteană, „Colinde fără cuvinte“, datorată tânărului compozitor violonist și dirijor, Vlad Maistorovici. Și-au dat concursul, de această dată, violoniștii Rafael Butaru și Natalia Pencec, violiștii Marian Movileanu și Luiza Iorga, violonceliștii Mădălina Fara și Alexandru Duțulescu, contraba-sistul Vlad Silaev, membri ai Filarmonicii. Tot dintre proiectele cu totul captivante, în adevăr surprinzătoare ale membrilor Filarmonicii, unul a trecut destul de puțin observat: prima audiție bucureșteană a unei inedite, pentru noi, lucrări beethoveniene, anume „Eguale pentru patru tromboni”. Un ansamblu pretențios, admirabil susținut de muzicienii primei noastre orchestre: Florin Pane, Ciprian Pârciu, Cristian Costache și Cristian Lăbuș. Nu există date conform cărora lucrarea ar mai fi fost cântată la noi. Vorbim despre o muzică ce aparține maturității artistice, o muzică sobră, în trei părți, scrisă la comanda unei autorități ecleziastice vieneze. Cele trei momente ale lucrării au fost cântate inclusiv la funerariile lui Beethoven, alternativ, în varianta originală precum și într-una adaptată pentru cor bărbătesc.
Revenită în acțiune exclusiv on line pe scena Studioului de Concerte din strada Berthelot – după o pauză îndelungată – de această dată sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal – Orchestra Națională Radio. A oferit un program Beethoven selectat din repertoriul curent, nu foarte frecvent în sălile noastre de concert. Relativ rar cîntată la noi, uvertura muzicii de scenă pentru Făpturile lui Prometeu a dispus de o anume savoare care a dat farmec unei muzici conjuncturale semnate, totuși, de Beethoven. Cele două Romanțe, cea în fa major și cea în sol major, au răsunat cu trasătura măiestrită de arcuș susținută de Gabriel Croitoru. Tentația frecvent întâlnită de a vibra de o manieră pronunțată sunetele grave, a fost în mod salutar evitată.
Am urmărit transmisiunea concertului, trasmisiune realizată în baza unei rețele de socializare frecvent utilizate de marele public. Rateurile conexiunii audio-video au fost frecvente. Natura construcției susținute de dirijorul Cristian Mandeal în realizarea Simfoniei a patra, în si bemol major a trebuit în bună parte dedusă, trecând peste avatarurile deficiențelor tehnice. În mod cert, mixajul audio-video trebuie realizat cu sporit profesionalism spre a nu macula imaginea ansamblului orchestral. Mi-a ajuns la ureche faptul că transmisia pe unde radio a fost realizată în condiții de normalitate.
Alte momente, alte evenimente? Au existat!
Mă refer la recenta deschidere a stagiunii Filarmonicii bucureștene, cu public , la Atheneul Român. A fost un pas spre normalitatea mult visată de noi toți. Programul însuși, cu totul captivant, a fost condus de dirijorul Tiberiu Soare. S-au putut audia lucrări celebre ale repertoriului muzicii așa-numit galante, Rococo, a culturii muzicale vest europene. François Boieldieu este unul dintre compozitorii francezi renumiți în epocă, un contemporan al lui Wolfgang Amadeus Mozart. Viața muzicală actuală îi reține Concertul pentru harpă și orchestra de coarde, în do major. Pe parcursul acesteia, eleganța spiritului frncez cedează unui avânt romantic intuit cu subtilă inspirație de minunatul muzician Maria Bîldea. Un artist de extinsă cultură profesională care, cu totul recent, a obținut titlul de doctor în muzică cu o documentată teză privind natura transcripțiilor muzicale în repertoriul instrumentului său. Seara de muzică a inclus şi una dintre capodoperele repertoriului cameral mozartian, anume Serenada în si bemol major, Grand Partita, pentru doisprezece suflători susținuți de contrabas. Este una dintre creațiile cu totul pretențioase ale repertoriului cameral classic, o lucrare în șapte părți ce depășesc în mod cert zona de expresie a repertoriului galant al epocii. Efortul salutar al muzicienilor interpreți a putut fi observat de ambele părți, atât în ce-i privește pe membrii partidelor de suflători, cât și pe șeful de orchestră. Demersul domniei sale se manifestă prioritar în ce privește eficiența construcției de ansamblu, cuplajul sonorităților, și mai puțin în zona diferențierilor stilistice. Este de recunoscut, pentru publicul răzlețit în sala mare a Atheneului, conform normelor sanitare de protecţie, bucuria a fost imensă, marcând drumul spre normalitate.
În sfârșit, o triplă premieră a marcat debutul noului an în Marea Sală a Atheneului. Gabriel Bebeșelea în calitate de dirijor principal al Filarmonicii, pianistul Daniel Ciobanu în calitate de solist resident s-au reunit cu membrii ansamblului Filarmonicii pentru a ne aduce – este drept, on-line – o bucurie de autentică consistență artistică. Cu același prilej a fost inaugurat noul pian al Filarmonicii, o donație pe cât de prețioasă pe atât de discretă oferită muzicii, melomanilor bucureșteni. Prospețime în comunicare și acuratețea jocului pianistic în ce privește realizarea Concertului mozartian în la major, nr. 23, pentru pian și orchestra, consistență expresivă și construcție coerentă în realizarea Simfoniei La Passione, nr.49 de Joseph Haydn, au constituit datele definitorii ale acestei memorabile seri de muzică. Așteptările sunt în continuare mari pentru că frustrările ultimului an, privind contextul urgiei actuale, sunt importante.
Muzica, arta, cultura pot deveni salvatoare.