Poezia ca respirație

 

La Editura Junimea a apărut o interesantă microantologie de autor, Respirația subacvatică, a poetului Dumitru Chioaru. Cele 11 poeme seriale însoțite de un cuvânt înainte, semnat de Ioan Holban, sunt tot atâtea meditații asupra unor teme fundamentale la nivel personal și social, cuvântul poetic, fluid, trecând cu ușurință din microcosmos în macrocosmos și înapoi. Din acest procedeu asemănător respirației, lumea dinăntru și lumea dinafara poetului se confruntă. Din aceste mici bătălii zilnice, niciodată decisive, se naște un război de uzură al cărui jurnal este Respirația subacvatică.

Succesiunea poemelor ce deschid volumul dedică două dintre serii Poesiei. E analizată natura poeziei și relația creatorului cu arta sub privirile domnului Faustofel: Ce tîrg mai pui la cale Poesie? (…) și eu am crezut că noaptea nunții/ nu se va sfîrși niciodată/ că-mi voi lepăda pielea de om/ pentru inima de raze/ ce mă va însoți în paradis.

Discursul asupra luminii de după-amiază continuă în Vara de fosfor printr-o poezie cerebrală, cu inserții melancolice și meditații filosofice coborând până în Grecia antică.

Seria de poeme dedicate Echinox-ului de altă dată precum și ilustrate ale Clujului și Sibiului sunt delicat-evazive și alcătuiesc Boema Sacra.

Respirația subacvatică aduce în versuri marea, aerul ei sărat, promisiunile unei libertăți al cărei simbol seducător este: Pămînt trup al meu între ape/ respirînd printr-un sul de papirus/ viața la un capăt la celălalt moartea/ desfășurînd viziunea eternă/ a mării a mării.

Legea talionului pune în cîntecul toamnei fără de sfîrșit plânsul de pe malul apei Vavilonului.

Secolul sfîrșește într-o duminică este o grădină a poemelor în care a înflorit numărul de aur.

În apăsatele Elegii carpatine, respectiv Elegii euxine, descoperim poetul ca ființă implicată social, ca voce a cetății, în consemnări lirice ale istoriei trăite nu ca cea mai frumoasă, ci ca cea mai crudă poveste.

Poeme delicate, melancolice, străbătute de un fior întunecat, captând starea de frică și pândă, tensiunea dintre pradă și vânător aureolată de aspirația spre libertate sunt scrisorile dedicate Doamnei Doina Cornea și grupate sub titlul Retragerea din cer: Nu voi uita doamnă nu voi uita/ nopțile lungi și reci de decembrie/ telefoanele scurte și/ tăcerile reci/ ale oglinzilor ale/ străzilor/ pe unde se strecoară vești/ înfiorînd zăpada subțire/ scîrțîie/ sub bocanci/ zăpada și manifestele/ căzute întocmai zăpezii.

Poetul, ființă socială retractilă, aruncă o punte lirică între haosul existenței și o lume ideală, interioară, spre care acesta tinde, o lume în care cerul înstelat se află de-asupra și legea morală în suflet, lume interioară care pretinde o fidelitate precum cea a Penelopei, pentru ca verticalitatea ființei să poată fi păstrată.

Respirația subacvatică este o antologie desfășurată pe doi versanți. Unul este irizat de neliniști, căutări, speranțe în surdină. Celălalt stă sub semnul înserării, în care lucrurile sunt conturate de umbre ce conferă trecut și o profunzime în care inocența nu își mai găsește loc.

Cele 11 poeme seriale se edifică în siajul biografiei poetului. O poezie onestă, înscrisă pe un traseu ascendent, plăcut sesizabil în desfășurarea sa întinsă de-a lungul câtorva decenii. Dumitru Chioaru nu cultivă o poezie spectaculară, cu atât mai puțin una frivolă. Cu o formă confesivă captivantă, cu o discretă reflexivitate, poemele invită la execițiu intelectual, dar și la bucurie estetică. Lipsite de exuberanță și opulență, de o frumusețe sobră, aceste serii lirice urmăresc fiecare o idee nuanțată în asamblajul poetic. Microantologia propune o redefinire proprie, de factură culturală și literară, pe de o parte, și una ce ține de constatarea fragilității umane, a destinului aflat sub vremi, o consemnare a deceniilor obsedante care ne-au marcat istoria, pe de altă parte. Convertirea acestui material în poezie este un exercițiu ce presupune un grad ridicat de risc. Din fericire, ființa socială militantă nu atrofiază ființa poetică. Într-un final, rezultatul este o reconstrucție a lumii, atâta câtă încape în privirea unui poet.