Când mă gândesc la literatura română de astăzi, îmi vine în minte imaginea unei familii nobile din anii 1950 (vremuri noi, brutale), care locuiește într-un palat din centru până dau buzna peste ea niște inși oarecare; aceștia, treptat, o alungă din încăperile principale și o împing spre margine, astfel încât deținătoarea de drept a palatului sfârșește într-o debara, în pivniță sau chiar în stradă.
Cred că literatura noastră actuală se află într-o evidentă pierdere de teren, ponderea sa, rolul public jucat se diminuează neîncetat, până la o îngrijorătoare limită de jos. Îmi dau seama că afirmația aceasta, făcută pe un ton sentențios-categoric și conținând un mesaj de dezastru anunțat, nu este deloc simpatică.
Dar da, fixându-ne ca termen de comparație trecutul relativ apropiat, tendința clară aceasta este: de depreciere, de marginalizare a autorilor români și a cărților lor, de la an la an. Literatura tinde să devină sau a și devenit o marfă prea pu țin căutată, un produs de nișă, cu un impact neînsemnat asupra so cietății în ansamblul ei. Mi-aș dori tare mult să mă înșel când văd scena literară în culorile acestea sumbre și, în fapt, să avem de-a face cu o înrăutățire de etapă a lucrurilor, înainte de îndreptarea lor durabilă. Dacă perspectiva mea n-ar fi doar aceea a unui autor de proză și de poezie, ci a unui istoric literar (care e acomodat cu ame nințările și catastrofele ce apar periodic, ineluctabil, când intervalul cercetat este mai larg, secolul sau chiar mileniul…), atunci, probabil, nu m-aș simți atât de dezamăgit de prezent.
E firesc să ne întrebăm, odată ce admitem că literatura traversează o perioadă de devalorizare, care ar fi cauzele acestei erodări. Aș vrea să amintesc aici trei dintre ele, pe care le consider determinante.
prima cauză e una cu caracter general, și anume, evoluția tehnologică, funcționarea lumii după un cod, cu mecanisme și repere în accelerată schimbare. Dezvoltarea noilor tehnologii a mutat lumea dintr-o civilizație de tip Galaxia Gutenberg, într-una de tip iconic, dominată de imagine. Cinematografia, apoi televiziunea și, în fine, fulminant, computerele, cu internetul, cu ceea ce se cheamă rețele de socializare, au modificat radical felul cum comunicăm (instantaneu, vizual, din orice punct, în orice punct al Pământului), felul cum ne culegem informația și felul cum ne satisfacem nevoia de ficțiune, de reverie și de imaginar, și, în ultimă instanță, felul cum ne raportăm la realitate. Viața propriu-zisă e înlocuită tot mai vădit cu viața on-line, cu viața virtuală. Au apărut facilități uluitoare, la care avem acces: de pildă, telefonul mobil, în fond tot un computer, minuscul, dar performant, la purtător, cu funcții nenumărate și care este o veritabilă extensie a creierelor noastre. Am devenit dependenți de această sculă miraculoasă fără de care nu mai știm să ne descurcăm prin hățișul postmodernității. Avantajele aduse de digitalizarea universală sunt uriașe. (Să le pomenim acum doar pe cele care țin de democratizarea accesului la informație și de satisfacerea unor nevoi de tip cultural sau de entertainment.) Dar la fel de mari sunt și neajunsurile care decurg din această domi nație a internetului. Computerele și mediul virtual ne-au transformat lăuntric. Compoziția noastră mentală și sufletească tinde să fie alta. Căci mințile noastre au cedat multe dintre poverile care le reveneau, lăsându-le pe seama extensiilor exterioare de creier, computerele. Așa încât, fără exersare zilnică, fără trudă, mulțumindu-se cu un regim comod, mințile s-au lenevit și au slăbit. Asistăm la o sărăcire interioară și la o infantilizare a generațiilor actuale, care, în ciuda cuceririlor științifice și tehnice nemaiîntâlnite, numără atât de numeroși analfabeți funcționali. Actualele generații, supuse unui asalt informațional inimaginabil, sunt mai superficiale, extrem de grăbite, subjugate de futilități, precare. Acum, ele își asigură mult mai simplu, prin imaginea oferită de filme și de internet, acea hrană a minții care altădată era obținută prin lectură literară. Prin urmare, e logic să scadă dramatic nevoia de literatură.
A doua cauză a devalorizării literaturii este una cu caracter particular, care, fără să-i excludă neapărat pe alții, ne privește în mod sigur pe noi. E vorba despre degradarea parcă de neoprit a școlii românești. Un învățământ slab, cu profesori cel mai adesea plafonați, lipsiți de cunoștințe solide și fără vocația aceea rară de apostoli, de luminători ai minților tinere, nu are cum să scoată altceva decât absolvenți slabi. Aceștia trec prin școală ca gâsca prin apă, iar la sfârșit disprețuiesc învățătura, în loc s-o venereze. Cu o capacitate de a gândi și de a discerne redusă, fără subtilitate intelectuală, fără profunzime, ei nu sunt interesați de literatură și nu sunt în stare s-o aprecieze. Lor le ajung manelele.
În fine, a treia cauză este tot una cu caracter circumstanțial. Literatura română actuală se subminează ea pe ea însăși, prin loviturile pe care și le aplică singură, dinăuntru. Departe de a forma un corp coeziv, teritoriul literar actual e fragmentat, e ciopârțit, prin rupturile ireconciliabile dintre cei care-l compun. Există un conflict aprins între grupuri (constituite pe legături de vârstă, dar și de interese), care au (sau susțin că au) o reprezentare diferită a canonului literar și care, atacându-se fără contenire, în chip violent, transmit un mesaj foarte prost către un public și așa împuținat și confuz.
În războaiele acestea neobosite, se încearcă în ultima vreme eludarea criteriului estetic din stabilirea ierarhiilor literare și înlocuirea lui cu nu e clar ce principiu. Rezultatul: impasul criticilor literari de a-și îndeplini primordiala misiune, aceea de a fi nu deținători, ci paznici ai puterii literare și ai prestigiului literar, pe care să le distribuie corect, după merit; apoi, ofensiva autorilor fără rădăcini/ fără modele/ fără memorie, care speră să impună un fel de deșertică dictatură; apoi, în final, o scară de valori alarmant viciată. În atare condiții, nu e de mirare că literatura și autorii români au ajuns să ocupe un spațiu din ce în ce mai puțin semnificativ, care se tot micșorează și se închide în jurul lor.