Un adevărat tur de forță descriptivă și analitică… Percepția publică este că, de-a lungul anilor, vestul României a votat cu dreapta, în timp ce estul și sudul, cu stânga. Excepție a făcut Bucureștiul, unde electoratul a optat preponderent pentru partidele de dreapta. În anii 1990, ați identificat aceste opțiuni? Erau ele definitorii pentru regiunile și provinciile noastre istorice? PAC a avut o audiență diferită în Moldova față de Transilvania?
Hai să împărțim textul răspunsului în două. În linii mari, harta politică a României nu s-a schimbat în decursul celor treizeci de ani care ne despart de regimul comunist. Petele de culoare sunt distribuite cam la fel. Sigur, punctual, apar diferențe, lucru cât se poate de normal. Treizeci de ani nu sunt de ici de colo nici chiar în istorie. Tocmai aceasta este problema: a trecut o generație fără ca harta politică a țării să se modifice în mod semnificativ. (Un început de schimbare l-ar putea constitui europarlamentarele și prezidențialele din 2019.) Despre asta, ceva mai încolo. Aș spune că faptul trebuie considerat un semnal de alarmă. Imobilismul politic, tradus în termeni electorali, este cu siguranță legat de imobilismul sistemului social-economic. În general vorbind, cu minime excepții, regiunile înapoiate de ieri au rămas înapoiate și astăzi. Iar cele dezvoltate au continuat să se dezvolte. Ceea ce nu e o veste bună, în sensul că asta înseamnă că s-au accentuat inegalitățile, sărăcia trăgând în jos, iar bogăția în sus. A se vedea cazul celor câteva mari orașe din Transilvania, care au format o Ligă a bogaților, adevărată enclavă pe harta politică. Și nu e vorba doar de administrare, mai bună sau mai rea, ci de felul cum arată viața oamenilor, de starea instituțiilor, de nivelul educației. În județele sărace de ieri, nu se observă nicio ameliorare. Ele rămân ce-au fost și mai mult decât atât. Li s-au adăugat altele. Nu cunosc în schimb niciun județ bogat care să fi sărăcit între timp. De aceea spuneam că petele de culoare și-au schimbat uneori forma și dimensiunile, dar nu culoarea.
Se știe prea bine că aceste culori reflectă statutul politic al localităților, județelor sau regiunilor. De la o alegere la alta, ele pătează harta în funcție de partidul la putere. Cei care colorează în mod oarecum constant zonele nu sunt parlamentarii, ci primarii, oameni ai locului și, de obicei, mai stabili în funcție decât parlamentarii. Prin natura doctrinei lor, partidele socialiste sau social-democrate (ultimele, à la roumaine), de tipul FSN, PDSR-PSD, PD, PRO România și mai știu eu care, au ales, singure și nesilite de nimeni, culoarea roșie. Culoare, cel mai des întâlnită de-alungul timpului în județele din sudul țării și în cele din Moldova. Imediat după 1989, roșul indica victoria partidului neocomunist al lui Ilie Verdeț, intitulat Partidul Socialist al Muncii, din care făcea parte Adrian Păunescu. Culoarea a preluat-o FSN și a transmis-o PDSR-PSD, odată cu trandafirul, roșu și el, triplat ulterior ca intenție, probabil, a dorinței de distanțare. Și, odată cu județele din sud-vest (Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj), cărora li s-au adăugat majoritatea județelor și localităților din sud și sud-est (Ialomița, Teleorman, Oltenița, Roșiorii de Vede, Alexandria, Galați și altele). Administrate catastrofal, câteva din ele bat și astăzi toate recordurile europene la subdezvoltare. Merită amintit faptul, mai ales în epoca Dragnea a PSD, nucleul dur al clasei politice la putere avea legături, de rudenie sau prin alianță, cu conjudețenii, ce tristețe!, ai lui Zaharia Stancu și Marin Preda. Geografia are, ca și istoria, ciudățeniile ei: nu o dată mi s-a întâmplat să-mi apară în închipuire cei doi scriitori teleormăneni când dădeam cu ochii la t.v. de Dragnea însuși sau de tovarășii lui, binecunoscuți maneliști politici. Plaga roșie a cuprins multă vreme o bună parte a Moldovei și a Bucovinei. O excepție a fost mai mereu Iașul. Printre cei dintâi primari, au fost un liberal și, cu două mandate, un pachist. PSD a controlat capitala Moldovei, în anii 2000, dar primarul actual a demisionat din partid, candidând, se pare, în 2020 pentru PNL. Trebuie spus că deseori culoarea politică a județului nu coincide cu a capitalei lui. E și cazul Iașului, dar și al altor orașe mari, Clujul, Baia Mare, Oradea, Timișoara și altele. Dăm aici peste o nouă linie de partaj caracteristică PSD, după cele două menționate deja în treacăt: electoratul roșu iese frecvent victorios în medii sociale înapoiate, care sunt de obicei rurale, precum și în micile orașe, ceea ce înseamnă în județe, mai rar în marile orașe, eventual capitale. Lanțul slăbiciunilor este cât se poate de clar.