Știrile sosite cu anume discreție, cu anume timiditate de peste hotare dar și din țară, s-au adeverit. Tânărul muzician Gabriel Bebeșelea este noul dirijor principal al Orchestrei simfonice a Filarmonicii bucureștene. Anunțul public a fost făcut zilele trecute pe parcursul conferinței de presă susținute de directorul general al instituției, de domnul Andrei Dimitriu.
Nu este un nume nou pentru publicul bucureștean. A fost și este apreciat pentru profesionalismul impecabil, pentru energia interioară, contaminantă, cu care conduce muzicienii ansamblului orchestral, pentru tipul antrenant, cordial dar ferm al comunicării sale. E posibil ca pe unii să-i mire, poate să-i intrige vârsta tânără a domniei sale, luând în considerație faptul că dirijatul în mod cu totul special este o profesiune a unui cumul de experiențe muzicale dobândite în timp. Este în parte adevărat. Bebeșelea este actualmente dirijorul principal al Filarmonicii clujene „Transilvania“. Dar a condus, printre altele, în ultima vreme, Filarmonica regală britanică, Orchestra Radio din Berlin și „Konzerthausorchester“ din capitala federală a Germaniei, Orchestra Națională a Capitoliului din Toulouse, Orchestra Academică de Stat a Rusiei, Orchestra Națională Radio București, Orchestra Română de Tineret. Relativ recent, în premieră mondială, în variantă CD, a înregistrat Oratoriul Strigoii, de George Enescu, după Eminescu.
Trebuie recunoscut, pe ansamblu colectivul orchestral al Filarmonicii bucureștene nu s-a aflat în ultimii ani într-o condiție fastă. În ultimii zece ani nivelul a fost ridicat prin participarea sub forma unor calupuri – le-aș numi – a două sau trei concerte consecutive susținute de șefi de orchestră cum sunt Horia Andreescu, Christian Badea sau regretatul Camil Marinescu.
Este adevărat, pentru moment, în cea de a doua parte a stagiunii actuale, tânărul maestru va conduce doar trei concerte, puține pentru a marca un alt nivel profesional al ansamblului. Imposibil de aranjat altfel, în condițiile în care o stagiune se construiește cu un an sau cu doi înainte, și chiar mai mult.
În condițiile circulației actuale a valorilor, contractul dirijorului principal cu instituția orchestrei nu se încheie pe o perioadă mai lungă de trei sau patru ani. Excepții există, în cazul Filarmonicii din Berlin sau al celei din Viena, unde acționariatul este deținut de înșiși muzicienii ansamblurilor; … cei care decid în relația cu dirijorul invitat, cu autoritățile.
Noțiunea de dirijor principal numit „pe viață“ – cum a fost maestrul George Georgescu cu șase sau șapte decenii în urmă – nu mai este de actualitate. Indiscutabil, misiunea dirijorului principal nu este aceea de a presta, pur și simplu, un număr mai mare de concerte decât alți colegi invitați, ci aceea de a forma o anume conduită a ansamblului, un anumit sunet funcțional, de a induce o anume conduită, o anume stare a ansamblului de muzicieni aflați în relația cu datele partiturii în momentul în care se făptuiește muzica. A realizat acest lucru, spre exemplu, Sergiu Celibidache în comunicarea domniei sale cu filarmoniștii din München. Sperăm ca tânărul maestru să dovedească o orientare similară. Am fost asigurați că există un proiect care va fi făcut public în perioada următoare.
Cert rămâne faptul că trei concerte, grupate sau disparate, convenite de ambele părți, reprezintă foarte puțin față de scopul propus, față de condiția dirijorului principal al Filarmonicii bucureștene. Este de sperat ca viitoarea stagiune să aducă aici un suflu nou.
Se poate observa, se continuă o tradiție care începe în anii sfîrșitului de secol XIX. Căci generațiile succesive ale șefilor noștri de orchestră au adus pe scena Atheneului Român, nume rămase de referință, personalități de care este firesc să ne amintim în răstimpuri. Mă gândesc la primii cu totul importanți maeștri ai baghetei, la personalități de anvergură internațională cum au fost George Georgescu și Ionel Perlea sau la mai tinerii Constantin Silvestri și Sergiu Celibidache. În anii ’70 ai secolului trecut au intrat în viața noastră de concert, Horia Andreescu și Cristian Mandeal, brașoveni de origine, iar mai apoi Christian Badea. Succesiunea este continuată astăzi, spre bucuria marelui public, spre bucuria publicului de specialitate, de tinerii șefi de orchestră, de Gabriel Bebeșelea, de asemenea de către Cristian Măcelaru; dintre dirijorii români, domnia sa este deținătorul actual al unor poziții cu totul înalte în viața muzicală internațională.
Revin la momentul conferinței de presă pentru a menționa inaugurarea la noi a statutului muzicianului performer „în rezidență“. Este o poziție întâlnită de ani buni în practica unor importante instituții de concert. Publicul are posibilitatea de a cunoaște toate disponibilitățile muzicianului desemnat, atât în calitate de solist cât și pe parcursul unor concerte de muzică de cameră, de recitaluri. Pianistul Daniel Ciobanu va fi astfel primul muzician în rezidență al Filarmonicii bucureștene. Desfășoară de ani buni o susținută activitate concertistică internațională drept urmare a însemnatei distincții cucerite cu ani în urmă la concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. Se califică, după părerea mea, pe aceeași poziție, violoncelistul Andrei Ioniță, deținătorul distincției supreme a marelui Concurs Ceaikovski, și pianista Luiza Borac, autoare a unor imprimări discografice integrale a creației pianistice a lui George Enescu și Constantin Silvestri, precum și deținătoare a unui important premiu oferit cu ani în urmă de B.B.C.
În finalul conferinței de presă, anunțul pentru mine cu totul surprinzător a fost făcut de solistul flautist al Filarmonicii, de către maestrul Ion Bogdan Ștefănescu. A prezentat un program cu totul inedit, anume desfășurarea unui ciclu de șapte concerte camerale susținute on-line, din noiembrie a.c. și până în ianuarie 2021, concerte destinate prioritar simfoniilor beethoveniene de la prima în do major la cea de a șaptea în la major, opus-uri majore prezentate în compania colegilor mai tineri, pianista Diana Ionescu, violonistul Vlad Maistorovici, cu concursul violoncelistului Ștefan Cazacu. Este de menționat, transcrierea îi aparține unui celebru în epocă pianist vienez, lui Johann Nepomuk Hummel, și a fost făcută în condițiile în care – este cunoscut acest lucru – prima orchestră simfonică stabilă, Filarmonica vieneză, a fost înființată abia treisprezece ani după moartea lui Beethoven! Sălile mari de concerte au apărut mai târziu, iar saloanele epocii, „lumea cea bună“ era ahtiată după muzica „en vogue“ a timpului. Vom putea observa felul în care principiul cardinal de creație dezvoltat de Beethoven, anume principiul simfonismului, va putea fi redat de cele patru instrumente ale formației camerale Trio Affresco și invitații acesteia.
În cu totul alt sens a fost confirmată știrea conform căreia marele muzician, pianistul și dirijorul Christian Zacharias, un apropiat al publicului bucureștean, mult simpatizat de acesta, a acceptat postul de director onorific al Filarmonicii bucureștene; evident, va conduce și domnia sa câteva concerte simfonice în format on-line. Sunt planuri importante care atestă faptul că muzicienii primei orchestre simfonice a țării sunt în permanentă acțiune.
Au fost de asemenea amintite nevoile stringente ale instituției, faptul că primul colectiv simfonic al țării activează într-o formație sub-numerar față de normele colectivelor simfonice europene similare. Sunt aspecte pe care instituțiile abilitate ale statului nici nu doresc a le cunoaște! Încă o tristețe. Cum se spune pe la noi cu anume accent dramatic, „una caldă, una rece!“.