R. Ortiz, maestrul lui G. Călinescu în anii studenției, revine în actualitate cu trei scurte scrisori trimise de el unui nepot farmacist în Chieti (Abruzzo). Ele i-au fost trimise renumitului lingvist Lorenzo Renzi. Generos, acesta mi le-a trimis pentru a le face publice mai întâi în România, țara de adopție a fondatorului Secției de Italiană din București (1909), al revistei „Roma“ și al Institutului de Cultură Italiană. Cum nu am reușit, în ciuda repetatelor încercări, să iau legătura cu familia Palombaro, care a trimis misivele, precizez că voi plăti eventualele drepturi.
Dacă în paragraful inițial al primei scrisori – omis din discreție – R.O. solicită un dispozitiv medical de calitatea celor antebelice, care să-i atenueze suferința, în următorul amintește de neajunsurile cotidiene din peninsulă în plin război. Grijile materiale transpar și din a doua misivă trimsă la doi ani după încheierea războiului. Cea de a treia trimite, fără a-i numi direct, la cei 24 de ani petrecuți în România, ani de apostolat didactic și de invidiabile inițiative culturale.
Universitatea Regală din Padova
Seminarul de Filologie Modernă
Padova, 11 Septembrie 1943
Str. Giordano Bruno 176-B
Dragul meu Filippo,
[…] Veștile despre mine sunt cele care pot fi în orele de foarte mare tristețe, trăite acum de toți; în ciuda acestui fapt o duc destul de bine cu sănătatea, dacă nu punem la socoteală o stare de rău avută la Belluno din cauza căreia a trebuit să mă întorc înainte de vreme la căldura și țânțarii din Padova, despre care medicii au spus că e fără importanță; dar eu unul nu-mi fac iluzii. Mătușa Dora are multe de făcut din cauza miilor de treburi casnice căci în ziua de azi doar gândul că trebuie să înjghebi un prânz și o cină oricât de modestă devine ceva extrem de anevoios; dar, în fond, o duce destul de bine. Trimite-mi vești despre tine, despre mama ta și despre toți ai tăi. De cum va fi posibil, tânjesc după o călătorie în Abruzzo și la Chieti ca după un ținut de vis, unde să-mi pot evoca amintirile din copilărie și despre atâtea ființe dragi, aproape toate decedate.
Mulțumindu-ți foarte mult pentru favoarea pe care sunt sigur că, de poți, mi-o vei face, te îmbrățișez cu afecțiune.
Ramiro Ortiz.
* * *
Universitatea din Padova
Seminarul de Filologie Modernă
Padova, 1 Martie 1947
Dragă Filippo,
cum am nevoie pentru pensionare de un certificat de naștere legalizat, dar fără timbru fiscal, eliberat de Primăria din Chieti1, apelez la tine pentru a-l avea. Eu m-am născut la 1 iulie 1879; în curând voi împlini 70 de ani și va trebui să mă pensionez. De aceea te rog să-mi faci această favoare. Știind că e nevoie de ceva timp pentru întocmirea actelor, țin să mă îngrijesc din vreme, ca să nu rămân cine știe cât fără salariu în anii aceștia atât de nesiguri de după război.
Cum o duci? Cum o duceți voi toți la Chieti? Noi ne descurcăm așa cum se poate acum și nu ne plângem. Transmite-le tu cele mai dragi salutări tuturor rudelor.
Ramiro Ortiz.
* * *
Universitatea din Padova
Seminarul de Filologie Modernă
Padova, 5 iunie 1947
Dragul meu Filippo,
când o să auzi că unchiul tău Ramiro a murit, promite-mi că vei face totul (și eu știu că o vei face) pentru a determina primăria din CHIETI să intervină pentru ca rămășițele mele să fie transportate din PADOVA la CHIETI, în al cărui cimitir o să mi se pară că pot dormi mai împăcat decât altunde. Să nu te mire gândurile astea ale mele, căci mă simt foarte bine și din păcate voi mai trăi mulți, ba chiar prea mulți, ani de aici înainte2. Dar îmi doresc pueril (n-au oare bătrânii multe în comun cu copiii?) să mă odihnesc măcar ca defunct la mine acasă. Eventual trage ditamai minciuna: că am reprezentat cu cinste dragul meu Abruzzo în străinătate, că sunt o fală pentru țara mea etc., dar fă-mi plăcerea asta. De la Roma, vești bune, iar surorile mele mă vor vizita la vară la Padova. Voi cum o duceți? Ce fac rudele? Dă-mi vești amănunțite despre fiecare.
Cu toată afecțiunea, al tău,
Ramiro Ortiz.